România, cod roşu la bacterii rezistente la antibiotice
0
Rezistenţa la antibiotice a unor bacterii a scăzut în majoritatea ţărilor europene, însă în România, problema capătă proporţii tot mai mari, potrivit unor noi statistici.
În majoritatea ţărilor europene, stafilococul auriu, bacteria care a creat în ultimii ani mari probleme sistemelor de sănătate din întreaga lume, a devenit mai puţin rezistent la meticilină - principalul antibiotic folosit împotriva ei. România face însă excepţie de la această tendinţă, semnalează o statistică a Centrului European pentru Controlul Bolilor Transmisibile (European Center for Disease Control - ECDC), prezentată cu ocazia Zilei Europene a Informării despre Antibiotice, din 18 noiembrie.
Ţara noastră este singura de pe continentul european în care s-a extins rezistenţa la meticilină a stafilococului auriu (o prescurtare frecvent folosită este MRSA - Meticilin-resistant Staphylococcus aureus) în 2011, comparativ cu anul anterior. Doar Portugalia mai are un număr de cazuri rezistente la meticilină mai mare de 50%, aşa cum se înregistrează în România. Stafilococul auriu provoacă foarte multe boli, de la infecţii ale pielii (foliculită, inflamaţii infecţioase la nivelul degetelor), pneumonie, până la toxiinfecţii alimentare şi infecţii ale sângelui şi ale inimii (endocardită).
Stafilococul rezistent la meticilină nu poate fi tratat cu niciun antibiotic din clasa penicilinelor, din care face parte şi meticilina. Un alt microb care a devenit tot mai greu de combătut cu antibiotice în ultimii ani în lume este Klebsiella pneumoniae. El provoacă infecţii urinare şi pneumonie. Potrivit datelor furnizate de ECDC, ţara noastră are probleme şi în privinţa acestuia.
România este printre puţinele ţări europene în care, din 2010 până în 2011, s-a accentuat rezistenţa deja existentă a acestei bacterii la trei clase de antibiotice: fluorochinolone, cefalosporine şi aminoglicozide. Fenomenul este numit de medici polirezistenţă, iar în astfel de cazuri, opţiunile de tratament sunt foarte limitate.
Nu avem o politică de utilizare raţională
Cel mai important motiv de apariţie a rezistenţei la antibiotice este administrarea lor haotică nu numai de bolnavi, ci chiar şi de medici. „Spre deosebire de multe ţări europene, România nu are o politică naţională de utilizare a antibioticelor. Fiecare medic prescrie ce antibiotice doreşte, iar în situaţia în care un microb devine rezistent la unele dintre ele, nu mai există medicamente de rezervă pentru el. Excepţie fac tratamentul TBC-ului şi cel anti-SIDA, care sunt foarte bine standardizate. Pentru TBC, de exemplu, există antibiotice de linia întâi, de linia a doua şi antibiotice de rezervă", explică prof. dr. Ioan Fulga, şeful Catedrei de Farmacologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti.
Un exemplu foarte elocvent în acest sens este rifampicina, un antibiotic de linia întâi folosit în tratamentul tuberculozei. El este prescris însă în mod curent şi ca tratament al bolilor din sfera ORL şi din ginecologie.
O persoană diagnosticată cu TBC care a luat rifampicină în trecut pentru alte afecţiuni ar putea dezvolta rezistenţă la acest antibiotic. În consecinţă, opţiunile de tratament devin mai limitate într-un asemenea caz.
Luăm cele mai multe antibiotice fără reţetă
Autoadministrarea de antibiotice fără reţetă, atunci când nu sunt necesare, este încă unul dintre motivele pentru care bacteriile capătă rezistenţă la aceste medicamente. În România, ca de altfel în toate ţările din Europa, farmaciile nu pot elibera antibiotice fără prescripţie medicală, măsură luată de forurile europene tocmai pentru a stopa administrarea abuzivă a acestor medicamente şi apariţia rezistenţei.
Românii reuşesc totuşi să obţină antibiotice „pe sub mână". O dovadă în acest sens este un studiu publicat în luna martie a acestui an în revista medicală „The Lancet", care ne plasează pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice fără reţetă. 16% din cantitatea totală de antibiotice administrate la noi nu sunt prescrise de niciun medic. Proporţia este dublă faţă de a doua ţară clasată în acest top deloc onorant, Grecia (la egalitate cu Lituania - 8%).
Cum ajung românii să ia antibiotice fără reţetă? Ne explică prof. dr. Dumitru Lupuleasa, decanul Facultăţii de Farmacie din Bucureşti: „Nu atât farmaciile sunt sursa de antibiotice fără reţetă, cât mai degrabă propriul sertar de medicamente. De exemplu, soţul a luat la un moment dat antibiotice pe reţetă, dar nu şi le-a administrat pe toate, pentru că s-a simţit mai bine şi a considerat că nu mai este cazul să continue tratamentul complet recomandat de medic. La ceva vreme, soţia răceşte şi se tratează cu pastilele rămase în casă". O sursă (ilegală) de antibiotice o reprezintă şi „farmaciile" online.
„Apelul meu către pacienţi este de a cumpăra medicamente doar din surse autorizate", recomandă profesorul Lupuleasa.
Producţia de antibiotice noi este aproape inexistentă
După doar 70 de ani de la standardizarea terapiei cu antibiotice, există riscul ca, în curând, medicina să nu mai dispună de niciun tratament împotriva câtorva bacterii. În intervalul 1930-1970, companiile farmaceutice au pus pe piaţă în mod constant clase noi de antibiotice, dar de atunci şi până în prezent au mai apărut doar două clase noi: lipopepti-dele şi oxazolidinonele. Doar patru companii farmaceutice au mai investit în acest an în dezvoltarea de antibiotice noi.
„Pacientul român este nemulţumit dacă nu primeşte nicio reţetă"
Marc Sprenger trage un semnal de alarmă cu privire la utilizarea iraţională a antibioticelor
Olandezul Marc Sprenger (50 de ani), directorul Centrului European pentru Controlul Bolilor Transmisibile, a răspuns câtorva întrebări despre consumul de antibiotice în România, în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul".
„Weekend Adevărul": Cum este posibil ca într-o ţară cu o situaţie economică proastă, cum este România, consumul de antibiotice să fie atât de mare?
Marc Sprenger: Majoritatea antibioticelor de pe piaţă nu sunt scumpe. Cele generice, care nu se mai află sub un patent, sunt foarte ieftine. Cei mai mulţi oameni sunt dispuşi să plătească pentru a se vindeca repede, astfel încât să poată merge la serviciu şi să nu-şi pericliteze locul de muncă. În realitate, antibioticele sunt inutile în multe situaţii, cum ar fi în răceli sau atunci când tuşim. Administrarea lor duce la apariţia rezistenţei, fenomen care se întâmplă şi în România.
Rezistenţa la antibiotice este mai accentuată în sudul Europei decât în nord. De unde această diferenţă?
Cred că are legătură cu un tip de mentalitate. Un pacient suedez care merge la doctor este fericit dacă iese din cabinetul acestuia fără nicio reţetă pentru medicamente. În schimb, în sudul Europei, dar cred că şi în România, pacientul este nemulţumit dacă nu primeşte nicio reţetă. El va schimba medicul ori de câte ori va fi nevoie până când va primi medicamente. El gândeşte că „sunt bolnav şi am nevoie de antibiotice".
Mai există vreo ţară în Europa în care se pot administra antibiotice fără reţetă?
Nu, legea a fost implementată în întreaga Europă, dar problema este că farmaciştii sunt permisivi în unele ţări. De exemplu, dacă te duci într-o farmacie din Italia şi spui că ai copilul bolnav, vei putea obţine antibiotice fără nicio reţetă. Acest lucru nu se va întâmpla în Danemarca, în Suedia şi în niciuna dintre ţările nordice. Nu vei primi nici măcar o pastilă în aceste ţări, atâta vreme cât nu ai reţetă pentru ea.
România are o mare problemă în privinţa tuberculozei şi cu tratamentul acesteia. Cum credeţi că s-a ajuns în această situaţie?
Da, aveţi cea mai mare incidenţă a tuberculozei din Europa. Am vizitat unul dintre spitalele din România în care se tratează această boală. Sper ca Europa să vă ajute pe viitor. Ştiu că aveţi probleme în privinţa rezistenţei la tratament. Pentru a putea ţine sub control această boală trebuie să dispui de resurse financiare suficiente pentru programe de screening (n. r. - investigaţii la scară largă) şi de tratament, mai ales când ai atât de mulţi bolnavi, cum are România.
Se încarcă comentariile...
