Reportaj: Ce fac românii pentru problemele lor cu coloana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statisticile mondiale arată că 80% din populaţia lumii se confruntă, cel puţin o dată în viaţă, cu dureri de spate. De asemenea, până la 70% din femeile gravide îndură astfel de dureri în timpul sarcinii. Iar românii nu fac excepţie.

Sursa durerilor de spate pot fi contracturile musculare date de poziţii incorecte sau de defecte ale coloanei, nervii prinşi sau apăsaţi de discurile intervertebrale (în cazul herniilor de disc), traumatismele care apar în urma unor accidente sau loviri, dar şi tumorile localizate la nivelul coloanei.

Există mai multe soluţii medicamentoase care, în funcţie de cauza durerii, pot rezolva problema: antiinflamatoarele, miorelaxantele care ajută în caz de contracturi musculare, infiltraţiile care se pot face intraarticular (între vertebre) sau paravertebral, în muşchi, lângă coloană", explică medicul kinetoterapeut Radu Leon George.

În cazul în care durerea este dată de structura defectuoasă a coloanei, inflamaţia şi, implicit, durerea, vor reveni. În aceste cazuri se recomandă, ca soluţie pe termen lung de evitare a durerii, kinetoterapia. Cu toate acestea, sălile de kinetoterapie nu sunt atât de aglomerate pe cât am putea crede. În mare parte, acest lucru se explică prin faptul că pacienţii renunţă după primele şedinţe, convinşi că, odată dispărută, durerea nu se va reîntoarce. Realitatea este însă alta.


Atât defectele coloanei, cât şi herniile se pot vedea pe radiografie

Atat defectele coloanei, cat si herniile se pot vedea pe radiografie

„Dacă durerea are ca sursă curburi ale coloanei, atunci este vorba despre o afecţiune cronică şi trebuie tratată ca orice altă boală cronică, aşa cum tratăm, de exemplu, hipertensiunea: toată viaţa", explică medicul Radu Leon George. Pentru a fi eficientă, kinetoterapia se face sub supraveghere, măcar de două ori pe an, iar acasă se fac exerciţiile învăţate cu specialistul, de cel puţin două ori pe săptămână, potrivit recomandărilor specialistului.

Totuşi, majoritatea persoanelor care suferă de dureri de spate sfârşesc prin a-şi neglija problema. „Am descoperit la 30 de ani că durerile mele de spate proveneau de la o scolioză; coloana nu mai putea fi corectată prin kinetoterapie şi nici durerea nu se atenu semnificativ după ce făceam exerciţiile. Deci m-am resemnat cu situaţia", povesteşte Ştefania (34 de ani).

Ea mărturiseşte că face exerciţii destul de rar, dar merge la bazin pentru înot, în medie, cam trei luni pe an. „Este suficient să îmi duc geanta pe umăr pentru o oră şi durerea apare. Însă au fost momente în care spatele mă durea tot timpul şi trebuia să iau calmante. Deci, per ansamblu, acum mă simt mai bine", spune Ştefania.

Controlul posturii este foarte important

De multe ori, durerile de spate nu apar pe fondul unor probleme la nivelul coloanei, ci din cauza programului prelungit la birou şi din cauza posturii incorecte a corpului când lucrăm, când conducem şi când stăm în picioare. Este şi cazul lui Alin (31 de ani), care se plânge de dureri atât în zona cervicală, cât şi în zona lombară. „Statul la calculator şi condusul îmi dau astfel de dureri", povesteşte Alin.

El face şedinţe de kinetoterapie cu aparate speciale şi este mulţumit de rezultate. Din punctul său de vedere, avantajele exerciţiilor făcute la aparatele de kinetoterapie constau în faptul că acestea nu permit efectuarea unor mişcări greşite şi că nu presupun lucrul cu greutaţi, ci doar cu forţa musculară.

Din acest motiv nu îi sunt solicitate articulaţiile. „La aceste aparate se lucrează doar zonele cu probleme, deci exerciţiile nu sunt epuizante şi nu mă simt obosit după ce le fac", mai spune Alin. Kinetoterapeutul Adrian Francisco de la clinica „Regina Maria" Sun Plazza, spune că aparatele de kinetoterapie sunt, în unele cazuri, mai eficiente decât exerciţiile clasice de kinetoterapie: „Multe persoane cu probleme la nivelul coloanei nu reuşesc sa-şi menţină postura corectă şi realizează exerciţiile în mod greşit. În schimb, aparatele de kinetoterapie nu permit posturi incorecte", explică specialistul.

Osteopatia poate fi o soluţie

Specialiştii spun că, până la vârsta de 18 ani, prin exerciţii de kinetoterapie se poate ajunge la corectarea curburilor nefireşti ale coloanei, precum cele din scolioze, lordoze, cifoze. „După 18 ani se închid cartilajele de creştere, iar poziţia vertebrelor se schimbă, adică se rotesc în ax şi nu mai este posibilă îndreptarea coloanei, însă exerciţiile îndepărtează durerea", spune medicul Radu Leon Gerge.

Totuşi, soluţii precum osteopatia pot funcţiona chiar şi la persoane care au trecut de 18 ani. Este şi cazul Ancăi (31 de ani), care suferă de cifoscolioză, diagnosticată de când avea 17 ani. Recomandarea medicilor a fost ca Anca să facă exerciţii de kinetoterapie.

„Îmi pot corecta mai uşor poziţia dacă fac exerciţiile pentru cifoză, în cazul celor pentru scolioză nu ştiu cât de observabilă este schimbarea, totuşi, la câteva ore de la terminarea exerciţiilor, îşi pierd efectul şi revin la postura cocoşată", povesteşte Anca (foto).

Anca a mers la osteopat pentru a-si trata durerea de spate

Durerile de spate apar, în cazul ei, atunci când este obosită, când stă mult timp în picioare, când cară greutăţi sau când lucrează doar cu mâinile. Încercând să găsească o alternativă, Anca a mers la osteopat. „După primele şedinţe îmi puteam corecta postura mult mai uşor şi îmi puteam menţine poziţia corectă fără probleme. Dar, din păcate, nici acest efect nu a durat mai mult de trei săptămâni", spune Anca.

Exerciţiile pot exclude operaţiile de hernie de disc

Herniile de disc care dau durere, inclusiv din cauza faptului că presează nervul sciatic, pot fi tratate tot cu exerciţii de kinetoterapie. De exemplu, Dan, la numai 18 ani, are două discuri herniate. Deşi îl durea spatele, nu a ajuns la medic pentru această problemă, ci fiindcă îl durea tot piciorul drept, până în călcâi. „Durerile de picior şi de călcâi erau atât de mari, încât evitam să mai stau în picioare", explică Dan.

Medicul care l-a consultat pe tânăr a intuit că este vorba despre o hernie de disc înainte de a vedea rezultatele examenului de imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM). Iar investigaţia a confirmat diagnosticul. „Sunt acum la a doua sesiune de kinetoterapie, mai exact la a şasea şedinţă din 24", spune Dan. Pe lângă exerciţiile la aparatele speciale, Dan mai are de efectuat şi acasă un set de exerciţii învăţate cu kinetoterapeutul Adrian Francisco. „Nu le fac zilnic, doar atunci când simt tensiune musculară", spune Dan.

Se poate trăi fără dureri

Disciplina posturii nu este un lucru simplu şi există tehnici speciale care ajută persoanele cu probleme la nivelul coloanei să-şi îmbunătăţească poziţia corpului şi să scape de durere. O astfel procedură este şi tehnica „Alexander", care este folosită înclusiv de instrumentiştii din filarmonici pentru a se recupera după ce stau ore în şir în poziţii incomode pe durata concertelor. Eficiente pot fi şi banalele abdomene.

„În cazul persoanelor care nu au o condiţie fizică bună, o cauză a durerii poate fi dezechilibrul dintre muşchii abdominali, lipsiţi de tonicitate şi muşchii spatelui. Când aceştia din urmă sunt mult prea solicitaţi, se ajunge la contracturi şi la durere. Eficiente pot fi abdomenele care întăresc musculatura, pregătind-o să preia din efortul de a susţine coloana, făcut iniţial doar de muşchii spatelui.

ŞTIAŢI CĂ...
...platfusul favorizează apariţia curburilor anormale la nivelul coloanei?

Exerciţiile de kinetoterapie sunt contraindicate în timpul episoadelor de durere acută.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite