RADIOGRAFIA SAPTAMANII

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viata la maternitate Demisii, destituiri, anchete, comisii peste comisii - care sa fie, totusi, cauza tragediei de la maternitatea din Ploiesti? O explicatie ar fi modul in care e privita acolo

Viata la maternitate
Demisii, destituiri, anchete, comisii peste comisii - care sa fie, totusi, cauza tragediei de la maternitatea din Ploiesti? O explicatie ar fi modul in care e privita acolo viata, in care sunt tratati oamenii: faptele spun totul. Pe data de 8 ianuarie, cu o zi inainte sa izbucneasca scandalul copiilor morti, Lorena Savu i-a aprins lumanarea bebelusului ei, privind neputincioasa cum baietelul isi da ultima suflare. L-a tinut de manuta si l-a privit cum se duce, desi cu numai 12 zile in urma, la nastere, micutul tipa si respira ca orice nou-nascut fara probleme. La cauza mortii, medicii au scris stop respirator si hemoragie cerebrala. Mamei i s-a spus ca baietelul fusese infestat cu Klebsiella sau cu stafilococ, pe care le-ar fi luat la nastere. Curios e ca nimeni nu a atras atentia mamei ca e purtatoare, desi analizele ar fi trebuit sa o arate. Baietelul Lorenei a fost primul ei nascut. A fost asteptat cu drag, desi tanara familie nu avea o situatie materiala stralucita - venituri insumate de 6,5 milioane si casa cu chirie. Bebelusul a venit pe lume prematur, asistat doar de o moasa, pe data de 28 decembrie anul trecut. Avea 2 kilograme, 43 de centimetri si era sanatos. "M-am dus sa-l vad la nou-nascuti, nu era in incubator, avea doar o palniuta pentru oxigen, ca toti prematurii", isi aminteste femeia. "M-am bucurat, totul parea in regula". De pe 1 ianuarie insa, starea celui mic a inceput sa se inrautateasca - nu manca si nu lua in greutate. "Pana pe 5 ianuarie, nu am mai gasit nici un medic pediatru in spital sa-mi spuna ce are copilul. De la o zi la alta, il vedeam cum se vestejeste, cum ii mai adauga o perfuzie, un tub in gurita. Ce are?, intrebam innebunita, iar asistentele nu stiau ce sa-mi spuna". Raspunsul avea sa-l primeasca tarziu, ca o sentinta fara drept de apel. "Micutul are stafilococ. Cum o vrea Dumnezeu", a informat-o pediatrul. O zi dupa aceea, familia Savu isi boteza copilul in spital, pentru orice eventualitate. I-au pus numele Mihnea. "Pe data de 7, am cerut sa pot transfera copilul la Bucuresti. Pediatrul a zis ca da, dar nu garanteaza ca micutul rezista de la etajul 2 la parter, unde asteapta salvarea. De ce sa nu reziste?, am intrebat. Fiindca spitalul nu are un tub mobil de oxigen". Femeia face o pauza mare. "Cat am stat in spital, mi s-a repetat de nenumarate ori ca "aici n-avem decat stetoscopul, ochiul si mintea". Chiar nu se putea gasi un tub de oxigen?". Lorena spune ca dupa ce a "motivat" un pic pe cine trebuia, s-a descoperit si tubul necesar. Dar era prea tarziu - micutul deja nu mai putea suporta calatoria pana-n Capitala. Acum, pe zidurile maternitatii scrie "carantina". Mamele vin in continuare sa nasca la maternitatea blestemata, fiindca nu au incotro. Trebuie sa iasa la poarta, ca sa-si vada rudele, sau acestea le lasa pachet la intrare. Spitalul percepe - cu chitanta - un comision de 10.000 de lei pentru ca sacosele cu de-ale gurii sa ajunga pe noptiera celor internati.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite