Răcelile repetate ale copiilor pot fi, de fapt, astm

Toamna, odată cu apariţia virozelor respiratorii, copiii încep să tuşească, unii dintre ei au respiraţie dificilă, zgomote la respiraţie şi nu de puţine ori, după unul sau mai multe episoade de acest fel, se ridică suspiciunea de astm.

Uneori, acelaşi pacient evaluat de medici diferiţi, din specialităţi diferite, primeşte diagnostice de tipul: „bronşită astmatiformă“, „wheezing recurent“, „tuse cronică pe fond atopic“ etc. Într-un astfel de context, părinţii sunt derutaţi, au convingerea şi teama că nu se cunoaşte diagnosticul corect şi mai cer o opinie.

Din punctul de vedere al clinicianului care îngrijeşte boli respiratorii, pneumolog, pediatru sau alergolog, toate aceste etichetări au un substrat comun din punctul de vedere al mecanismului de apariţie a simptomelor. Nu reprezintă boli diferite, ci doar denumiri variate pentru nişte manifestări care se întâlnesc obişnuit în astm şi au ca rezultat opţiunea pentru scheme de tratament care includ de obicei bronhodilatatoare, aerosoli cu antiinflamatoare de tip corticosteroidian, antihistaminice, clase de medicaţie ce pot induce ameliorarea rapidă.

De ce nu se stabileşte uşor diagnosticul de astm la copilul preşcolar?

De obicei, diagnosticul de astm are la bază istoricul de simptome tipice (tuse persistentă cu sau fără respiraţie dificilă, zgomote la respiraţie în anumite condiţii declanşatoare), la care se adaugă rezultate ale explorărilor funcţionale respiratorii şi răspunsul la tratmentul specific. Astmul la copil îmbracă mai multe forme de evoluţie, atât în ceea ce priveşte factorii declanşatori, cât şi durata simptomelor şi urmărirea pe o perioadă mai îndelungată de timp poate fi necesară pentru a putea spune cu certitudine că suntem în faţa unui caz de astm.

De foarte multe ori accesele de respiraţie dificilă, şuierătoare (wheezing), tuse, apar asociate doar virozelor respiratorii şi, în afara acestora, copilul poate să fie total asimptomatic, fără nevoi de tratament între crize. Alteori, problemele sunt declanşate de efortul fizic, iar dacă sunt prezente alergii, expunerea la alergene reprezintă factorul inductor. În acest din urmă caz, simptomele pot să persiste perioade mai îndelungate.

În aceste situaţii, diagnosticul ce se formulează poate sugera simptomul dominant şi factorul declanşator (de exemplu, „wheezing viral indus“, dacă apare respiraţie şuierătoare în cadrul virozelor, sau „dispnee de efort“, în cazul în care istoricul copilului este acela de respiraţie dificilă legată de efort). Dacă tabloul clinic întruneşte anumite criterii (număr de episoade într-o anumită perioadă de timp, răspuns la tratament etc.), se vorbeşte despre astm (indus viral, indus de efort, astm alergic sau combinaţii ale acestora). Unele dintre investigaţiile funcţiei respiratorii, atât de utile în diagnostic la adult şi copilul mare, nu se pot efectua la copilul preşcolar, de aceea baza diagnosticului o reprezintă tabloul clinic şi răspunsul la tratamentele specifice.

Cât este de justificat să ne gândim la astm la copilul preşcolar?

Suspiciunea de astm în faţa unui tablou clinic sugestiv nu este de neglijat, se consideră că boala este încă subdiagnosticată în populaţia generală. Sunt numeroase situaţiile în care părinţii descriu „răceli repetate“ ale copilului, tratate de fiecare dată cu antibiotice ce atenuează puţin sau deloc simptomele. Persistenţa simptomelor de „răceală“ în ciuda tratamentului simptomatic poate să fie explicată de prezenţa unui astm, iar răspunsul la tratamentul potrivit este adesea spectaculos.

Este exagerată suspiciunea de astm la copil?

Tusea persistentă sau wheezingul nu apar doar în astm, există şi alte condiţii ce pot asocia aceste simptome, pe care medicii specialişti le evaluează în fiecare caz în parte. Din nou, datele clinice, evoluţia pacientului, răspunsul la tratament, prezenţa sau nu a unor factori de risc, ajută la stabilirea diagnosticului corect.

Un diagnostic de astm nou stabilit are capacitatea de a induce îngrijorare oricăruia dintre noi, temerile sunt însă mult mai mari atunci când este vorba despre copii. Există tratamente care pot asigura o evoluţie foarte bună. Cunoaşterea factorilor inductori (viroze, alergii alimentare sau la alergene aeropurtate, efort, alţi factori nespecifici) ne ajută la stabilirea măsurilor optime de îngrijire. Prezentarea la medicul de familie şi la medicii specialişti încă de la primele semne de boală este de folos în găsirea răspunsurilor adecvate.