Psiholog de pacienţi cu cancer: „Terapiile suport reduc suferinţa psihică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diagnosticul de cancer pune la încercare atât pacientul, cât şi familia acestuia. Psihologii clinicieni ajută bolnavii oncologici să-şi regăsească echilibrul pentru a putea duce iarăşi o viaţă normală.

Psihologul clinician Aida Popescu, specialist la Centrul Oncologic Sanador, explică ce rol au terapiile suport în tratamentul cancerului şi când este indicat să se apeleze la asistenţa specializată de acest tip.  

La ce se referă, mai exact, ”terapiile suport în tratamentul cancerului”?

Terapiile suport cresc calitatea vieţii pacientului şi ajută ca terapiile medicale să fie mai bine tolerate. Sunt intervenţii utilizate intermitent sau continuu, care caută să ajute pacienţii să facă faţă emoţiilor dureroase/neplăcute/stresante, să consolideze/întărească resursele preexistente şi să promoveze strategiile de adaptare la boală. Ele nu sunt curative, ci se focalizează pe consecinţele bolii şi ale tratamentelor, cu scopul de a ameliora calitatea vieţii pacientului.

Pacienţii sunt asistaţi şi ajutaţi să-şi trăiască mai bine boala, să-şi poată exprima angoasele, întrebările existenţiale, îndoielile. Obiectivul este de a ajuta pacientul să se reconstruiască psihic şi să-şi găsească un oarecare echilibru, pentru a putea duce din nou o viaţă normală. Astăzi, îngrijirea de calitate în domeniul oncologiei presupune ca nevoile psihosociale ale pacienţilor să fie integrate în îngrijirea de rutină a cancerului.

Care sunt terapiile oferite ca suport pacienţilor cu cancer?

Ghidul Societăţii Internaţionale de Psiho–Oncologie (IPOS) recomandă ca metode, pentru susţinerea pacienţilor oncologici, printre altele: terapia suportiv–expresivă, terapia narativă, terapia cognitiv–comportamentală. Şi-au mai dovedit eficienţa tehnicile de relaxare, imageria dirijată, EMDR (Desensibilizarea şi restructurarea cognitivă cu ajutorul mişcărilor oculare) şi tehnicile mindfulness.

Când sunt recomandate, în ce stadiu, aceste terapii de suport?

Sunt recomandate în toate etapele tratamentului curativ al cancerului. Ele sunt personalizate pentru a aborda diferitele categorii de pacienţi: recent diagnosticaţi cu cancer, în faza activă a tratamentului, în remisie totală /parţială, cu metastaze şi în stadiul terminal.

Cine sunt specialiştii care se ocupă cu aceste terapii?

În general, specialiştii care se ocupă cu/de aceste terapii sunt psihologi sau psihoterapeuţi, dar pot fi şi medici, asistenţi sociali sau preoţi, în funcţie de formarea pe care au parcurs-o.

Care este diferenţa dintre un pacient care apelează şi unul care nu apelează la terapii de suport?

Diferenţa este dată de abordarea pe care o are pacientul faţă de boală. Terapiile de suport reduc suferinţa psihică, acompaniază adaptarea la criză, ajută în căutarea sensului în viaţă, reglează emoţiile şi previn alte crize în cazul recăderilor metastatice sau a perioadei de remisie, când se pierde legătura cu echipa medicală. Beneficiile terapiilor de suport sunt: diminuează depresia şi anxietatea, permit adaptarea după intervenţii chirurgicale mutilante sau tratamente dureroase, permit adaptarea la efectele secundare ale bolii, susţin pacienţii pe traseul de evoluţie al bolii. Într-un cuvânt: îmbunătăţesc calitatea vieţii. Creşterea calităţii vieţii pentru bolnavii de cancer este la fel de importantă ca supravieţuirea sau prelungirea vieţii.

Spitalul unde se face tratamentul oferă şi terapiile? Sau pacientul trebuie să meargă în alte locuri? 

În general, asistarea psiho-oncologică este oferită de spitalul unde se face tratamentul, aceasta fiind inclusă în pachetul de tratament.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite