Prof. dr. Florin Mihălţan: „Consumul de tutun este principala cauză a cancerului de plămâni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 11.000 de cazuri noi de cancer de plămâni s-au înregistrat în 2018, aproape două treimi din pacienţi fiind bărbaţi, potrivit datelor Societăţii Române de Pneumologie.

„Consumul de tutun este principala cauză a cancerului de plămâni, iar riscul variază direct proporţional cu obiceiurile legate de fumat (durata, gradul de inhalare, numărul de ţigări fumate). Expunerea la fumul de ţigară se poate realiza nu numai prin fumat activ, dar un tribut exprimat în boli şi decese poate fi plătit şi prin fumatul pasiv sau la "mâna a treia". Riscul de apariţie a acestui tip de cancer este de 10% la fumătorii pasivi iar la fumătorii activi riscul creşte, în funcţie de diverşi factori, de la 13 până la de 23 ori. Fumatul reprezintă factor de risc pentru numeroase comorbidităţi (afecţiuni pulmonare, cardiovasculare, infecţioase). Fumătorii de peste 20 de ţigări pe zi au risc de trei ori mai mare de a face infecţii respiratorii severe (pneumonii etc.) comparativ cu nefumătorii“, a declarat prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, citat de agerpres.ro.

Expunerea fătului la fumul de ţigară, fie că mama fumează, fie că stă într-un loc în care se fumează, duce la o subdezvoltare a plămânilor şi la o funcţionare deficitară a acestora. Totodată, expunerea copiilor de vârste mici la fumatul pasiv determină predispoziţia acestora de a dezvolta astm, pneumonii şi bronşite, precum şi infecţii respiratorii mai frecvente.

Statisticile arată că, la nivel global, 165.000 de copii mor înainte de a împlini vârsta de 5 ani din cauza infecţiilor respiratorii cauzate de expunerea la fumul de ţigară.

 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite