Vaccinul antimalarie care s-a dovedit a fi sută la sută eficient

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Malaria ucide anual aproximativ 800.000 de oameni, cei mai mulţi fiind copii mai mici de cinci ani FOTO Reuters
Malaria ucide anual aproximativ 800.000 de oameni, cei mai mulţi fiind copii mai mici de cinci ani FOTO Reuters

O echipă de cercetători americani a anunţat că un noul vaccin antimalarie în teste este, pentru prima oară în istorie, sută la sută eficient.

Zeci de voluntari au primit doze multiple de vaccin, iar rezultatele au fost promiţătoare: testul care a durat luni de zile s-a dovedit a fi de succes, toţi participanţii care au primit cea mai puternică doză fiind protejaţi de malarie.

Rezultatele au fost făcute publice joi de cercetătorii de la National Institute of Health, armata americană, marina şi alte organizaţii. 

Vaccinul, care se numeşte PfSPZ, este compus din sporoizi slăbiţi, care reprezintă o formă a parazitului Plasmodium falciparum atunci când este într-o stare infecţioasă, potrivit „CNN“.

În cadrul testelor, mostrele au fost slăbite cu ajutorul radiaţiilor, iar apoi au fost îngheţate, păstrându-şi forma initiala. Nciun voluntar care a participat la studiu, între octombrie 2011 şi octombrie 2012, nu a suferit efecte secundare în urma folosirii noului vaccin, informează „Daily Mail“

Doctorul William Schaffner, de la şcoala medicală a universităţii Vanderbilt, a declarat că vaccinul reprezintă „un progres ştiinţific“, dar ar putea dura şi zece ani până când vaccinul ar fi aprobat şi distribuit. „Acesta nu este un vaccin gata să fie folosit de călători în viitorul apropiat“, a afirmat Schaffner pentru „CNN“.

Totuşi, din punct de vedere ştiinţific, este un progres. Şi toată lumea va aştepta cu nerăbdare rezultatele următoarelor teste.“

El a admis că, deşi injecţiile multiple intravenoase reprezintă un mod dificil de administrare a remediului, „vremurile disperate cer măsuri disperate“. „Nu ştim cât durează efectul de protecţie încă. Rămân multe întrebări fără răspuns“, a conchis William Schaffner.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite