Prim ajutor în caz de leşin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Leşinul este o pierdere bruscă şi de scurtă durată a stării de conştienţă. Este una dintre cele mai frecvente situaţii în care se impune acordarea primului ajutor. Ne oferă detalii despre măsurile de prim ajutor în caz de leşin dr. Alice Grasu, manager general al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Leşinul este provocat de o reducere temporară a fluxului sangvin către creier. Poate fi o reacţie la durere, epuizare, lipsă a hranei sau din cauza stresului emoţional. Leşinul poate apărea şi după perioade lungi de inactivitate fizică. De exemplu, o persoană care a stat mult timp în picioare în căldură sau în nemişcare prezintă riscul de a leşina.

Prim ajutor în caz de leşin: ce trebuie să faci?

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să verifici dacă persoana este conştientă sau nu, dacă respiră sau nu respiră. Apoi, dacă persoana este inconştientă şi respiră, dr. Alice Grasu spune că trebuie aşezată în poziţia laterală de siguranţă, ce presupune capul aplecat uşor spre spate (uşoară hiperextensie) şi gura orientată spre sol (uşoară pronaţie). Această poziţie ajută victima să respire mai uşor, iar lichidele (salivă, sânge, vomă) din cavitatea bucală să fie drenate în afară. Astfel, dacă victima varsă, poziţia de siguranţă împiedică aspirarea lichidelor din vărsătură în plămâni. Apoi este indicat să suni imediat la 112 şi să aştepţi acolo.

Victima nu trebuie transportată la spital dacă nu sunt persoane abilitate.

Dacă victima nu respiră, atunci trebuie să se înceapă manevre salvatoare de viaţă: respiraţie gură la gură şi masaj cardiac, până la sosirea echipajului de la ambulanţă.

Prim ajutor în caz de leşin: cum verifici dacă victima respiră?

Pentru a verifica dacă persoana care a leşinat respiră, dr. Alice Grasu recomandă metoda: priveşte, ascultă şi simte. Îţi apropii obrazul de faţa victimei, cu privirea spre torace, pentru a simţi fluxul de aer şi a asculta respiraţia. Dacă toracele nu se mişcă, nu se ridică şi nu se coboară ca în cazul respiraţiei, dacă nu simţim flux de aer şi nu auzim zgomote respiratorii atunci înseamnă că pacientul nu respiră.

„Este foarte important ca la orice persoană care este inconştientă să verificăm dacă respiră, să o punem în poziţie laterală de siguranţă şi să aşteptăm ajutorul pe care l-am chemat sunând la 112 pentru a da toate detaliile despre persoana respectivă personalului medical sosit la faţa locului. Este esenţial să nu părăsim persoana pentru care am sunat la salvare pentru a putea da informaţii despre victimă şi pentru a o urmări până la sosirea ambulanţei”, atenţionează dr. Alice Grasu.

Dacă victima se află în interior, asiguraţi-vă că este expusă din plin la aer curat. Deschideţi un geam dacă vă aflaţi într-o cameră. Rugaţi alte persoane prezente să stea la distanţă.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite