Prea multe probleme în oncologia românească

Numărul medicilor oncologi este mult prea mic comparativ cu numărul bolnavilor, iar psihologii lipsesc aproape cu desăvârşire din spitale. Din cauza neregulilor din sistemul sanitar, România are o rată de mortalitate nejustificat de mare prin cancere pentru care există tratamente foarte bune, potrivit Eurostat.

Medicii care tratează cancerul la adulţi sunt puţini, oncologii pediatri sunt pe cale de dispariţie, iar psihooncologia nu există încă în cadrul oficial al României. În acest context, nu este de mirare că avem o rată a mortalităţii de aproape zece ori mai mare prin cancer de sân şi prin cancer de col uterin, după cum arată cele mai recente date Eurostat. Acestea sunt două forme de boli oncologice care nu ar trebui să se soldeze cu moartea, fiindcă există tratamente foarte bune. Nu este de mirare nici faptul că mulţi bolnavi de cancer renunţă prematur la lupta cu boala, neavând consolarea specializată a unui psihoterapeut în spitale.

Puţine secţii specializate

În România, pentru cei aproximativ 600.000 de bolnavi de cancer există 250 de medici oncologi. În ceea ce priveşte numărul mic al specialiştilor, o explicaţie ar putea fi aceea că există puţine secţii specializate pe oncologie în spitale. „Fiindcă există riscul să nu aibă unde să lucreze, puţini medici îşi fac rezidenţiatul pe oncologie", explică prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. Problema se extinde însă şi spre alte specializări medicale, astfel că în sistemul sanitar românesc există un paradox. „Lipsa unei politici coerente în ceea ce priveşte planificarea numărului de medici face ca, de exemplu, în specializarea de medicină de familie să avem mulţi şomeri, iar în oncologie, în anes­­tezie-terapie intensivă şi în cardiologie, să avem prea puţini specialişti", completează prof. dr. Astărăstoae.

Oncopediatria, ignorată

Deşi, anual, circa 500 de copii sunt diagnosticaţi cu cancer, puţine secţii de oncologie pediatrică funcţionează cu personal sanitar insuficient (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi). Motivul este că oncopediatria nu se mai află în nomenclatorul de specialităţi de zece ani. Pe 19 octombrie 2001, Uniunea Europeană a Specialităţilor Medicale (European Union of Medical Specialists - UEMS) a aprobat specialitatea de hematologie/oncologie pediatrică şi curricula europeană de pregătire, însă, în acelaşi an, în România, această supraspecializare a fost desfiinţată.

Prin urmare, tinerii specialişti, care ar fi trebuit să continue munca de pionierat în oncopediatria modernă din ultimii 20 de ani, s-au reorientat către alte specializări. În ciuda acestui fapt, în prezent, asistenţa oncologică pediatrică se acordă conform standardelor terapeutice corespunzătoare centrelor internaţionale de referinţă.

Ministerul  Sănătăţii tace

Până în prezent, au existat nenumărate demersuri pentru reînfiinţarea acestei supraspecializări. În aprilie 2008, documentaţia necesară în acest sens a fost depusă la Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar. Din păcate, fără rezultat. La începutul anului 2011, un nou memoriu a fost depus la Ministerul Sănătăţii, însă răspunsul le-a dat speranţe deşarte iniţiatorilor.

„În nota primită, se specifica faptul că Ministerul Sănătăţii consideră justificată solicitarea de reînfiinţare a supraspecializării de hematologie/oncologie pediatrică şi este de acord cu iniţierea unui program de studii complementare. Din păcate, până în prezent, nu s-a luat nicio măsură concretă", spune conf. dr. Monica Dragomir, şefa Secţiei de Oncopediatrie din cadrul Institutului Oncologic Bucureşti.

La scurt timp după depunerea acestui memoriu, Societatea Română de Hematologie şi Oncologie Pediatrică a depus un nou memoriu la Ministerul Sănătăţii şi aşteaptă răspunsul. „Timpul este în defavoarea noastră. Unii colegi au ieşit la pensie, alţii au părăsit această lume. Cei rămaşi şi-au asumat (fortuit) volumul de muncă suplimentar, dar viitorul fără tineri nu există", conchide conf. dr. Monica Dragomir.

2.400 de bolnavi de cancer sunt îngrijiţi de un singur medic oncolog în România.

''În acest moment, în sistemul medical românesc nu există o planificare coerentă a numărului de medici, de aceea ne confruntăm cu o carenţă de oncologi.''

Prof. dr. Vasile Astărăstoae preşedintele Colegiului Medicilor

"Pentru reuşita tratamentului, este o nevoie imperioasă de prezenţa psihoterapeutului în viaţa bolnavilor de cancer.''
Cezar Irimia preşedintele COPAC

Psihologul, parte esenţială a echipei medicale

Sprijinul psihologului este necesar atât la aflarea diagnosticului, cât şi pe durata tratamentului   Foto: shutterstock

În majoritatea ţărilor lumii, echipa medicală care îngrijeşte un bolnav de cancer include şi un psihoterapeut specializat în consilierea pacienţilor oncologici, care poartă numele de psihooncolog. În România, această specializare nu există încă. Mai mult, la noi în ţară, psihologul nu face parte din echipa medicală, iar în marile institute oncologice, cum este Institutul Oncologic Bucureşti, există un singur psihoterapeut care ar trebui să ofere consiliere unui număr de aproximativ 1.000 de bolnavi.

„Psihooncologia lipseşte cu desăvârşire în cadrul oficial din România. Noi am făcut lobby la Ministerul Sănătăţii încă din 2001 să fie angajaţi psihologi în secţiile de oncologie, dar, din păcate, până în prezent nu s-a schimbat aproape nimic", subliniază Cezar Irimia, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România.

Suportul vine din partea asociaţiilor

Totuşi, sub formă de competenţă, psihooncologia există în România, fiindcă de-a lungul timpului au fost organizate cursuri în colaborare cu spitale din străinătate pe această temă. Însă aceste competenţe trebuie instituţionalizate. Un prim pas a fost făcut de psihologul clinician cu competenţe în psihooncologie Laura Monica Ştefan (Saed), care în prezent face toate demersurile necesare pentru înfiinţarea Asociaţiei de Psihooncologie şi alte Boli Cronice din România.

Prin intermediul asociaţiei se vor oferi consultaţii psihooncologice gratuite bolnavilor de cancer şi de alte boli cronice. Tot în cadrul asociaţiei se vor organiza cursuri de psihooncologie în urma cărora se vor acorda diplome recunoscute de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Muncii. În momentul de faţă, bolnavii de cancer care vor să primească suport psihologic se pot adresa Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, care colaborează cu cel puţin un psihoterapeut.