Poveşti de viaţă: cum au aflat 5 tinere românce că sunt infectate cu HIV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În categoria de vârstă 15-28 de ani, incidenţa infecţiei cu HIV este de două ori mai mare decât în cazul bărbaţilor aflaţi la aceeaşi vârstă.


În România trăiesc astăzi peste 12.000 de persoane infectate cu Virusul Imunodeficienţei Umane (HIV). Aproape jumătate sunt femei, iar rata cea mai înaltă a incidenţei HIV a fost în rândul copiilor infectaţi la sfârşitul anilor 1980. De altfel, mulţi dintre tinerii care au aflat de curând că poartă cu ei povara acestei infecţii au contractat-o la naştere sau în primii ani de viaţă, la spital.

Andreea, 25 de ani

Când Andreea avea 17 ani, părinţii ei au aflat că ea este seropozitivă, dar i-au ascuns acest diagnostic, din cauza şocului. De-abia la un an după aceea a aflat şi Andreea că poartă în sânge amprenta HIV. De vină a fost transfuzia de sânge pe care a trebuit să o suporte imediat după naştere, pentru a-i salva viaţa.

„Am încercat şi voi încerca în continuare să iau lucrurile ca atare, drept dovadă că încet-încet, alături de prietenul meu, încerc să pun bazele unei familii“, spune Andreea. În prezent lucrează şi este pasionată de fotografie şi editare foto.

Ana, 25 de ani: „Mamei i se spunea că oricum copilul va muri“

O pneumonie gravă, care nu mai părea să treacă, a trimis-o pe Ana, împreună cu bunica ei la mai mulţi medici care, într-un final au reuşit să afle cauza imunităţii ei „deprimate“: infecţia cu HIV. Avea numai 10 ani şi, la vârsta asta, nu percepea diagnosticul cu gravitatea reală decât când îşi vedea părinţii şi bunicii plângând. Infecţia a contractat-o, probabil, la câteva luni de la naştere, când, din cauza unui icter persistent, Ana a fost internată în spital.

Evident, de-a lungul timpului, Ana a fost etichetată, izolată, arătată cu degetul. Totuşi, a terminat o facultate, a iubit şi a dus o viaţă normală.

Sorina, 27 de ani

La 13 ani, Sorina, suspectă de leucemie şi de hepatită, privea de la geamul salonului în care era internată secţia de copii infectaţi cu HIV. I s-a spus că acolo sunt internaţi copiii altfel, care suferă de o boală pe care nimeni nu şi-ar dori-o. După câteva zile, a fost mutată şi ea în secţia copiilor altfel.

image

Ia zilnic pastile, dar, în rest, viaţa Sorinei este absolut normală. Lucrează, face sport, face parte dintr-o trupă de dans şi iubeşte un bărbat perfect sănătos.

„Îmi amintesc că atunci când i-am spus că sunt seropozitivă a avut nevoie de o jumătate de oră să se gândească. După aceea, mi-a spus că merge mai departe împreună cu mine, orice ar fi“, povesteşte Sorina. Când vine vorba de un copil, Sorina spune că i se pare un risc prea mare în România. Ea nu ştie cum a contractat virusul, dar crede că din spital, fiindcă după naştere a făcut meningită şi a avut nevoie de transfuzii.

Adina, 25 de ani

Situaţia Adinei a fost mult mai complicată decât a celorlalte tinere. Ea a fost lovită, la 14 ani, de o pneumonie gravă. A suferit cam două săptămâni, timp în care a slăbit foarte mult. Când a ajuns la 22 de kilograme, medicii s-au gândit, totuşi, să-i facă şi testul HIV, care a ieşit pozitiv. La câteva ore după ce părinţii au aflat că Adina are HIV, fata a intrat în comă şi a stat aşa, între viaţă şi moarte, vreme de trei luni.

image

Când s-a trezit, era paralizată de la brâu în jos, dar a reuşit să-şi revină. Lua 24 de pastile pe zi şi nu a ştiut de ce o vreme. A pierdut un an de liceu, l-a continuat apoi, dar în 2008 a mai trecut printr-o provocare: a făcut TBC şi a intrat din nou în comă.

A depăşit şi acest obstacol, acum are un iubit seropozitiv şi speră la o familie. Şi-ar dori să continue Facultatea de Psihologie pe care a început-o, dar nu-şi face planuri pe termen lung.

Cătălina, 24 de ani

Cătălina a aflat la 14 ani de ce răcea mai des decât fratele ei, mai des decât copiii de pe scara blocului, de ce mergea mai rar la şcoală decât colegii ei: infecţia cu HIV. Acum are 24 de ani, a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie, nu fără greutăţi. A reuşit să intre la facultate, deşi medicul a sfătuit-o să mai aştepte, a trecut de prima sesiune cu ajutorul perfuziilor. Termină masterul anul acesta şi intenţionează să facă şi un doctorat.

image

„Îmi doresc din suflet ca părinţii mei să înceteze să-şi mai facă griji pentru mine, însă cea mai mare dorinţă a mea este să am un cuvânt de spus pentru binele traiului cu HIV, căci tare rău suntem văzuţi doar pentru că... suferim“, spune Cătălina.

Expoziţie de fotografii în Bucureşti

image

Vineri, 7 martie, la Gara de Nord au fost expuse fotografii ce surprind adevărate călătorii printre greutăţi, discriminare, putere, bucurii de zi cu zi şi emoţii. Fotografiile sunt realizate de artistul social Mugur Vărzariu.

Sâmbătă şi duminică, 8 şi 9 martie, cei care vor ajunge în AFI Palace Cotroceni vor avea ocazia să treacă pe la expoziţia de fotografie şi să susţină tinerele prin mesajele lor. De luni, 10 martie, expoziţia se va muta pentru încă 3 zile în Băneasa Shopping City.

Expoziţia face parte din proiectul „O zi din viaţa ei“, lansat de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), în parteneriat cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş“.

„Tinerele seropozitive din România sunt încă ţinta discriminării celor din jur, de aceea am gândit acest proiect ca un exemplu al unor femei gata să-şi expună povestea de viaţă pentru a transmite un mesaj puternic de curaj şi pentru a schimba puţin câte puţin percepţia celor din jur. De 8 Martie, dorim să sărbătorim femeile speciale, cu vise şi speranţe, cu vieţi frumoase, chiar dacă greutăţile de zi cu zi cu care se confruntă sunt foarte mari“, a declarat Iulian Petre, director executiv UNOPA.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite