Cercetările medicale recente evidenţiază riscuri severe pentru sănătatea oamenilor care trăiesc în microzone create defectuos pe rutele „solidarităţilor“ între samsarii imobiliari şi autorizări în construcţii. În mod cert, prin mecanisme biologice şi toxicologice foarte sensibile la nivel celular şi molecular se produc „defecte“ genetice incontrolabile şi ireversibile cu consecinţe grave. Este corupţia care ucide pe termen mediu şi lung.

acum 2 luni · comentarii (5)

Oricine a depăşit cu succes momentul critic al unui infarct poate să se considere cu adevărat un supravieţuitor. Bolile cardiovasculare şi infarctul continuă să fie una dintre principalele cauze ale mortalităţii, în întreaga lume. Supravieţuirea în urma unui infarct înseamnă, pe de o parte, o a doua şansă la viaţă, iar pe de altă parte, o vulnerabilitate sporită şi riscul de a suferi un al doilea infarct.

acum 22 zile · comentarii (1)

Începând de astăzi, medicina nu va mai fi aşa cum o ştim, cum o practicăm şi cum o livrăm. În cursul serii, va avea loc evenimentul oficial de lansare a programului de cercetare „All of Us“, considerat cel mai important demers ştiinţific din ultimii 25 de ani în domeniul sănătăţii.

luna trecuta · comentarii (0)

Formarea continuă şi armonizarea profesională la standardele internaţionale, potrivit evoluţiei impredictibile a sectorului, reprezintă provocări permanente pentru profesioniştii din domeniul medical, dar şi priorităţi pentru aceştia. În tot procesul de adaptare la dinamica globală, cunoaşterea unei limbi străine - cu precădere a limbii engleze, nu mai este de mult timp o simplă opţiune pentru medici şi asistenţi medicali, ci o necesitate majoră.

acum 4 luni · comentarii (0)

Când ai nevoie de o soluţie de protezare, decizia pacienţilor pentru un anumit tip de implant poate fi greu de luat, fie din cauza timpului, a costurilor, fie din cauza eforturilor ce implică procedura de implantare. Chiar şi aşa, atunci când te-ai hotărât că este momentul să îţi pui un implant dentar, trebuie să cunoşti riscurile pentru a şti cum să le eviţi eficient. Iată cele mai comune complicaţii şi cum pot fi preîntâmpinate.

acum 4 luni · comentarii (0)

Dr. Frank Hoffmann (Germania) a produs o revoluţie în depistarea cancerului la sân. El instruieşte femei nevăzătoare să devină examinatori medicali tactili. Datorita sensibilităţii tactile superioare, acestea descoperă cu 50% mai multe tumori şi cu 28% mai multe alteraţii de dimensiuni mici decât doctorii specializaţi.  Dr. Hoffmann, Ashoka Fellow vine în România la invitaţia Ashoka România în 16 februarie pentru a-şi prezenta inovaţia socială.

acum 4 luni · comentarii (0)

Una dintre cele mai frecvente şi, totodată, controversate probleme legate de tratamentul ortodontic, cu care toţi medicii specializaţi în ortodonţie se confruntă în tratamentul adulţilor, este extracţia dinţilor. În anumite situaţii, aceşti dinţi, deşi sănătoşi, trebuie eliminaţi pentru ca tratamentul ortodontic să aibă succes.

acum 5 luni · comentarii (2)

Tragicul episod, într-o ţară vestică din UE, arată că îngrijirea medicală este pretutindeni bolnavă. O femeie în vârstă de 42 de ani, mamă a trei fetiţe de 5, 8 şi 10 ani, după ce a jucat tenis a simţit o durere toracică mare cu dificultăţi de respiraţie la efort (urcat scările). După ce a consultat-o, medicul de familie i-a prescris un antiinflamator şi a trimis-o acasă. A doua zi dimineaţă a găsit-o soţul ei în dormitor, moartă prin infarct.

acum 5 luni · comentarii (22)

Luna trecută, lumea medicală a traversat Ziua Internaţională a diabetului, motiv pentru care vă supunem atenţiei o complicaţie destul de frecventă în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat - piciorul diabetic. În România. până la 10% din pacienţii diabetici pot prezenta un ulcer la nivelul piciorului, şi, din păcate, o mare parte dintre aceştia ajung la amputaţia piciorului.

acum 6 luni · comentarii (2)

România, 2017: românii folosesc, în medie, puţin peste un tub de pastă de dinţi pe an; în medie, românii îşi schimbă periuţa de dinţi o dată la 10 ani; 80 la sută dintre români au probleme dentare, cariile fiind cea mai frecventă afecţiune; 30% dintre români nu mai au niciun dinte în gură; 50% din populaţia ţării au boală parodontală.

acum 6 luni · comentarii (2)

Cu toţii ştim cât de greu este să faci un copil să accepte lucruri pe care nu le înţelege sau care nu îi fac plăcere. Aşa se întâmplă şi cu mersul la stomatolog sau, mai grav, cu acceptarea unui tratament ortodontic. Aparatul dentar, deşi la modă, este greu de purtat, iar durata lungă a acestui tratament este descurajantă.

acum 7 luni · comentarii (3)

Sunt atitudini pe care noi, medicii le întâlnim zilnic şi cărora trebuie să învăţăm să le facem faţă pentru că nimeni, în şcoală nu ne-a vorbit despre ele - aparţin realităţii palpabile. Sunt provocări noi cărora le ţinem piept cu un singur gând - SĂNĂTATEA PACIENŢILOR NOŞTRI.

acum 9 luni · comentarii (0)

Boala obstructivă a arterelor afectează, în România, 1 din 3 persoane de peste 70 de ani, dar poate să apară cu frecvenţă ridicată chiar şi la vârste mai tinere cum ar fi 40-50 de ani, uneori chiar şi mai devreme, indiferent de sex, statut sau istoric personal. Este una dintre cele mai frecvente şi periculoase boli de care suferă persoanele de vârsta a treia la noi în ţară.

acum 12 luni · comentarii (1)

Nu îi trebuie semnele exterioare ale poziţiei sale sociale, de aceea nu îl vei vedea pe doctorul Marius Uscatu coborând dintr-un Jeep. Dar îl poţi zări strecurându-se rapid, pe motocicletă, prin mişcarea ameţitoare a traficului bucureştean. Nu trebuie să facă gărzi noaptea şi nici să se prezinte la raport în fiecare dimineaţă, fiindcă a ales să se ocupe de bolnavi în sectorul medical privat. Sau n-a avut de ales altfel.

acum 12 luni · comentarii (7)

Hipertensiunea ucide mii de români anual, palpitaţiile au ajuns în vocabularul frecvent al persoanelor de până în 40-50 de ani, iar noi continuăm să credem în mod eronat că sănătatea inimii trebuie să te preocupe abia după 60 de ani, ceea ce ne face să trăim într-o greşeală. Dovadă stau nenumărate cazuri de deces subit prin infarct miocardic la vârste de 35-40 de ani, ale unor persoane cunoscute în spaţiul public şi mediatizate în ultimii ani.

acum 1 an · comentarii (1)
Postari Recente