ORTOPEDIA 4D. Nu de puţine ori vedem la televizor, în regim de „breaking news”, tragedii pe terenul de sport
0
Episodul 6 din Cele zece porunci. Ortopedia copilului sportiv. Toţi vrem sa fim campioni. Cine nu s-a visat măcar odată pe podium ţinând o cupă deasupra capului. Sentimentul de învingător este reconfortant şi totodată motivant. Dar... Dar, din păcate nu toţi ajungem acolo. Cum se spune: mulţi chemaţi puţini aleşi.
Elevii sportivi erau tot mereu în centrul atenţiei. Erau lăudaţi şi apreciaţi că pot să răspundă şi exigenţelor profesionale şi celor sportive. Îmi aduc aminte şi acum pe vremea când eram licean, la Liceul Gh.Lazar, că aveam doi colegi, mai mici ca mine cu vreo 2 ani, ruigbişti.
Erau doi copii frumoşi, înalţi atletici, un exemplu de elevi buni, admiraţi de toate fetele şi invidiaţi de mai toţi băieţii. Unul dinte ei a facut sport de performanţă şi este astăzi preşedintele Comitetului Olimpic Român. Deci sportul pe lângă o dezvoltare armonioasă iţi poate determina chiar destinul.
Când eram copil am vrut să fac sport de performanţă. Am fost la fotbal, am fost la handbal, am fost la tenis, am fost la polo, dar din păcate nu eram talentat. Sportul în copilărie este cum se spune un cuţit cu două tăişuri.
Copilul trebuie orientat către sportul care i se potriveste atât fizic, anatomic cât şi din punctul de vedere al profilului psihologic. Una din sursele majore de eşec este discrepanţa dintre cerinţe şi posibilităţi.
Sportul are două valente, cea a unei activităţi fizice pentru o armonioasă dezvoltare a corpului şi cea a unei cariere, a unei profesii ulterioare.
Am văzut şi am operat campioni care au trebuit să se retragă din cauza afecţiunilor dobândite în timpul practicării sportului, adevărate drame existenţiale. Şi toate acestea printr-o lipsă de evaluare corectă a posibilităţilor.
Azi toţi copiii vor să fie fotbalişti sau karatişti. Efortul fizic este împins până la extrem pentru o glorie fie şi efemeră. Şi nu de puţine ori vedem la televizor, în regim de ˝breaking news˝, tragedii pe terenul de sport. Şi ia ghiciti cine e devină?
Sportul este indispensabil copilăriei, pe lângă mişcarea propriu-zisă activitatea sportivă dezvoltă şi importante trăsături de caracter: voinţa, perseverenţa, autoevaluarea, dar şi spiritul de echipă şi fair play-ul.
Din păcate în afară de sporturile de apă care nu sunt gravitaţionale, restul sporturilor exercită o suprasolicitare constantă asupra unui sistem musculoscheletic insuficient maturizat.
Există în perioada de creştere câteva particularităţi ale copilului:- Oasele cresc primele, masa musculară, ligamentele şi tendoanele de cele mai multe ori ˝rămân în urmă˝,
- inserţiile neosificate ale unor tendoane sunt supuse unor forţe de întindere care practic le ˝dezlipesc˝ de pe os ( ex. tendonul Achilian, rotulian),
- suprasolicitarea osteoarticulară duce la compromiterea mecanismului normal de creştere.
Examinarea ortopedică a copilului şi adolescentului sportiv îmbracă mai multe aspecte:
a. Orientare spre un sport cât mai apropiat de posibilităţile fizice.
EXEMPLU: un copil cu cifoză dorsală nu va fi orientat spre ciclism sau un copil cu instabilitate patelofemurală spre scrimă.
b. Examinarea precompetiţională evaluează starea fizică osteo-articulară de dinaintea competiţiei şi punctează lucrurile ce trebuie evitate. De asemenea, inventariază leziuni mai vechi.
c. Examinarea postcompetiţională inventariază eventualele leziuni şi stabileşte programul de recuperare.
Cred că aici am avea ceva de lucrat în organizarea unui serviciu dedicat afecţiunilor ortopedice ale copilului sportiv.
Există medicină sportivă, există şi ortopedie sportivă, însă de copilul sportiv nu se ocupă nimeni.
Îndrumarea şi evaluarea unui copil spre un anumit sport este un act de decizie major care îi poate marca toată viaţa în bine sau în rău.
Evaluarea trebuie să cuprindă:
1. Vârsta osoasă şi potenţialul de creştere
În funcţie de concordanţa dintre vârsta osoasă şi vârsta biologică putem orienta şi doza tipul şi intensitatea efortului fizic.
O suprasolicitare a unui organism care este în repaus de creştere va genera o patologie asociată creşterii. Pe când un efort dozat în timpul unui salt de creştere poate să favorizeze o creştere mai mare.
2. Determinarea potenţialului de creştere şi valorificarea lui la maximum
De exemplu, un copil de 7 ani şi 4 luni vârsta biologică va avea la sfârşitul perioadei de creştere 171.5 cm. Însă vârsta de maturitate osoasă nu este de 7 ani şi 4 luni ci doar de 6 ani şi 4 luni. Astfel talia maximă pe care o poate avea ajunge la 180 cm.
La această diferenţă trebuie acţionat în consecinţă.
3. Analiza posturii
Un copil normal dar cu probleme de postura
• Capul cântăreşte aproximativ 2.4 kg şi este înclinat 1.19 cm înainte
• In mod practic din cauza schimbării momentului de forţe capul cântăreşte în realitate 5.3 kg
• Umerii sunt înclinaţi 3.06 cm în faţă
• Soldurile sunt inclinate 2.89 cm în spate
• Genunchii sunt inclinaţi 2.04 cm în spate
Deci există o suprasolicitare a coloanei vertebrale care trebuie să susţină o greutate aproape dublă, modificând astfel şi centru de greutate şi dezechilibrând tonusul grupelor musculare.
Patologia asociată sportului şi creşterii
- Apofizita tibială anterioară
- Apofizita calcaneană
- Sindromul patelofemural
- Durerile de creştere
- Durerile lombare
- Osteoperiostitele
Toate acestea trebuie prevenite, iar dacă nu se poate, trebuie tratate în aşa fel încât să nu împiedice activitatea sportivă ulterioră. Un copil care abandonează sportul este un eşec terapeutic.
Se încarcă comentariile...
