Ochii îţi spun de ce boli suferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştiai că prin simpla analizare a irisului poţi afla care sunt afecţiunile de care suferi şi de care nu aveai habar? Cunoscută sub numele de iridologie, testarea poate depista din timp chiar şi problemele de sănătate ale căror simptome nu s-au manifestat.

Practicată încă din cele mai vechi timpuri de către chinezi, iridologia se numără printre metodele de evaluare noninvazive a sănătăţii, complet nedureroasă, dar şi accesibilă ca preţ.

Având la bază analizarea amănunţită a irisului, procedura poate depista unele afecţiuni încă din stadiile incipiente, chiar dacă ele nu apar în urma altor teste medicale cunoscute.

„Irisul reprezintă o importantă zonă reflexogenă a corpului, alături de tălpi, palme, pavilionul urechii şi piele. Există o legătură strânsă între starea generală a organelor şi funcţiilor corpului, aspectul, textura şi pigmenţii irisului. Orice problemă medicală se percepe şi la nivelul acestuia“, spune Rareş Simu, medic specialist imunologie clinică şi alergologie, Centrul de Sănătate şi Viaţă Armonia, Bucureşti.   
 
În ce constă procedura

Pentru analizarea irisului, medicii folosesc un dispozitiv numit iridoscop (instrument de mici dimensuni dotat cu o cameră care fotografiază bilateral irisul), iar mai apoi datele obţinute sunt „citite“ pe calculator, cu ajutorul unui program special.

Pacientul trebuie să stea cu spatele lipit de spătarul scaunului, cu ochii larg deschişi, timp în care se fac, pe rând, două fotografii.

Află mai multe despre bolile pe care le depistează procedura pe clicksanatate.ro

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite