Obiceiuri care te predispun la diabet

Obiceiuri care te predispun la diabet

Pe lângă consumul excesiv de zahăr şi stres, mai există câteva obiceiuri care pot cauza diabet.

Multe dintre obiceiurile care-ţi fac plăcere sau care-ţi uşurează existenţa îţi fac mai mult rău şi te pot aduce în situaţia de a suferi de diabet.

Ştiri pe aceeaşi temă

Încălzeşti la microunde, în recipiente din plastic

Fă-ţi ceva timp să încălzeşti pe aragaz mâncarea sau în cuptorul obişnuit. Dacă nu dispui de aşa ceva, la locul de muncă de pildă, nu folosi vase din plastic pe post de castron ori de farfurie. În ele se găsesc substanţe care, ingerate frecvent, pot declanşa diabet şi pot provoca hipertensiune. Cel puţin aşa arată un studiu realizat de o echipă de cercetători americani din cadrul Şcolii de Medicină NYU care a descoperit că doi din compuşii plasticului, mai precis ftalaţi, sunt periculoşi.

Te culci târziu sau pierzi nopţile

Noaptea te simţi cel mai bine şi abia aştepţi să petreci ore în şir citind, ascultând muzică sau stând pe internet? Ce nu ştiai este că aşa rişti să faci diabet. Chiar dacă dormi 7-8 ore, faptul că nu te odihneşti înainte de miezul nopţii te costă. Ajungi să petreci prea mult timp în faţa unor ecrane şi te expui luminii albastre emise de ele, ceea ce diminuează producţia de insulină, îţi creşte nivelul de glucoză din sânge şi-ţi dă metabolismul peste cap.

Află pe clickpentrufemei.ro ce alte obiceiuri te predispun la diabet.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările