Obiceiuri care clădesc oase solide

Lactate în fiecare zi, câteva minute petrecute la soare şi efort fizic moderat, dar constant, pe tot parcursul vieţii pot fi secretul unor oase sănătoase. Nu pare greu, dar există o mulţime de „hoţi de calciu" pe care trebuie să-i eviţi şi de boli ale oaselor pe care poţi să le previi. Află cum!

Un adult are 206 oase cu forme şi mărimi diferite. Mai mult de jumătate din ele se află la mâini şi la picioare, părţile corpului care pot realiza cele mai multe mişcări. Toate oasele sunt organe vii care se regenerează permanent şi care conţin vase sanguine şi nervi.

Partea dură a oaselor este substanţa osoasă, iar în interiorul lor este măduva, un fel de gelatină galbenă, ce conţine grăsime, sau roşie, ce produce celule sanguine. Ţesutul substanţei osoase este compact, dar poate fi şi spongios, nu doar la oase diferite, ci şi la nivelul aceluiaşi os.

Creştem până la 25 de ani

De la naştere, oasele se dezvoltă lent, dar încontinuu până în jurul vârstei de 22 de ani, în cazul femeilor şi până la 25 de ani, în cazul bărbaţilor. Scheletul unui bebeluş este format din ţesut cartilaginos care se întăreşte şi creşte treptat într-un proces numit osteogeneză, formarea oaselor.

De exemplu, înainte de naştere, scheletul unui fetus are 350 de oase, iar pe măsură ce trece timpul, oasele nou-născutului devin mai dure şi se unesc unele cu altele până când rămân doar 206, numărul de oase ale unui adult. Dezvoltarea lor în lungime se bazează pe cartilajele de creştere aflate la extremităţi.

Vitamina D şi calciul, esenţiale

Creşterea scheletului, echivalentă creşterii în înălţime, are loc până la 25 de ani în cazul bărbaţilor

Scheletul este cel mai bogat depozit de calciu al organismului, iar dacă apare un deficit în sânge, balanţa se echilibrează prin scoaterea calciului din oase şi punerea lui în circulaţia sanguină.

Din acest motiv, scheletul se fragilizează şi, în timp, se deformează dacă apar carenţe pe termen lung. De aceea, este necesar aportul de calciu prin intermediul alimentelor. Totuşi, acest lucru nu este suficient. Fără vitamina D, apar tulburări ale metabolismului calciului.

Ca urmare, calcificarea oaselor copiilor devine defectuoasă, iar urmările vizibile ale acestei deficienţe necorectate la timp sunt coastele „evazate", umflăturile la nivelul craniului, deformările picioarelor (sub formă de X sau sub formă de paranteze) şi afectarea coloanei vertebrale (scolioză şi cifoză). Cele mai multe îmbolnăviri de rahitism apar, de regulă, toamna şi iarna şi la copiii născuţi în aceste anotimpuri, fiindcă vitamina D nu se sintetizează în absenţa razelor ultraviolete ale soarelui. De aceea, se recomandă, preventiv, suplimente sub formă de picături.

Similitudine: Umerii, braţele, oasele bazinului, coastele şi picioarele au oase pereche.

Osteoporoza, cu istoric în copilărie

Studii recente arată că, de fapt, la nou-născuţi absorbţia calciului nu este dependentă de prezenţa vitaminei D în organism, dar că deficitul de calciu determină nişte schimbări la nivelul celulelor stem mezenchimale din măduva spinării. Acestea, în cursul vieţii, ar trebuie să devină osteoblaste (celule care formează oasele), dar de fapt ele sunt „reprogramate" să devină celule grase.

Acest lucru poate fi interpretat ca o abilitate scăzută a oaselor de a se dezvolta şi de a se regenera la maturitate. Deci, în cazul unui deficit de calciu în primele luni de viaţă, creşte riscul ca, la maturitate, oasele să conţină mai puţine minerale, ceea ce duce la instalarea osteoporozei şi altor boli ale sistemului osos.

Au capacitate de regenerare

De-a lungul vieţii, oasele se regenerează constant printr-un proces de absorbţie şi de distrugere. Mai exact, celulele osoase numite osteoclaste formează tuneluri în interiorul structurii osoase vechi şi regenerează osul din interior spre exterior cu ajutorul osteoblastelor şi osteocitelor, celule implicate în reconstrucţia osoasă. Prin acest tip de proces se regenerează, anual, între 5 şi 10 la sută din ţesutul osos al unui adult.

Hormonul feminin estrogen ajută la menţinerea masei osoase până la instalarea menopauzei, când producţia sa scade.

După 30 de ani, se fragilizează

Semnele îmbătrânirii osoase pot apărea după 30 de ani. Fenomenul se produce deoarece se pierde echilibrul dintre capacitatea de asimilare osoasă şi cea de distrugere, iar degradarea se produce într-un procent mai mare decât regenerarea. Consecinţele pe termen lung, dacă nu se iau măsuri din timp, sunt oase mai fragile, decalcifiate, un risc crescut de fracturi şi rigidizarea progresivă a articulaţiilor, fapt care limitează unele mişcări.

Suplimente cu calciu în sarcină

O femeie însărcinată trebuie să ia până la 2.000 de miligrame de calciu pe zi, deoarece fătul consumă calciul mamei. În cazul în care gravida nu are suficient calciu, echilibrul trebuie compensat cu suplimente. Atenţie însă, există cazuri când, deşi mama are deficit de calciu, este riscant să ia suplimente. Aceste cazuri se referă la sarcinile cu risc crescut de avort, fiindcă, în timpul gravidităţii, acest element favorizează contracţiile şi creşte riscul de naştere prematură.

Se vindecă singure

Dacă un os se fracturează sau se fisurează, este capabil să se vindece singur. Uneori poate fi nevoie de ajutorul unui specia­list pentru a asigura creşterea sa corectă.

Mai exact, poate fi nevoie de o operaţie pentru a lega fragmentele de os prin şuruburi sau poate fi necesară fixarea lor cu tije. Procesul de refacere osoasă durează peste trei luni.

Specialistul nostru
Dr. Adrian Stănescu
medic primar gerontolog

Scheletul uman, constituit din oase lungi şi late, creşte într-un ritm destul de alert în perioada dezvoltării somatice a organismului, care se încheie odată cu adolescenţa. Modificări ale structurii osului au loc însă pe toata durata vieţii, legat de diferiţi factori (hormonali, medicaţie, de exemplu corticosteroizi, fumat, efort fizic etc). În copilărie, sub acţiunea vitaminei D şi aportului de calciu, este definită structura osului, lipsa acestora ducând la rahitism. La vârsta a treia, sub acţiunea unor factori hormonali (la femeie din cauza instalării menopauzei), are loc o demineralizare a osului cu creşterea riscului de fracturi.

Demineralizarea legată de vârstă se instalează la femeie la aproximativ 5 ani de menopauză şi se numeşte osteoporoză. Există şi alte tipuri de demineralizare a osului în diferite alte boli, dar mult mai rare. La bărbaţi, profilul hormonal păstrat până la o vârstă mai înaintată îi protejează de instalarea osteoporozei până în jurul vârstei de 70 de ani.

Bolile oaselor dau dureri puternice

Loviturile, fracturile, dar şi bolile degenerative care apar la nivelul oaselor scad în mod dramatic calitatea vieţii celor afectaţi. De exemplu, fisurile care apar la nivelul oaselor lasă terminaţiile nervoase descoperite şi, chiar dacă sunt mici şi se vindecă de la sine, pot fi extrem de dureroase. Durerea însoţeşte şi fracturile ce apar din cauza lipsei de flexibilitate a ţesutului osos, care se rupe atunci când este forţat.

Cancerul, cea mai gravă afectare

Bolile oaselor afectează serios confortul persoanei în cauză, dar nu-i ameninţă viaţa, cu excepţia cancerului osos. Acesta poate fi o afectare primară a osului sau poate fi metastazic, atunci când se formează ca o complicaţie a unui alt tip de cancer apărut în vecinătatea acestor ţesuturi. De exemplu, cancerul de prostată poate determina metastaze la nivelul oaselor bazinului.

Cancerul osos metastazic este mai frecvent decât cancerul osos primar şi apare mai des la copii şi la adolescenţi decât la adulţi. Formele de cancer osos primar sunt osteosarcomul, care afectează ţesutul de creştere, condrosarcomul, care afectează cartilajul şi sarcomul Ewing, care afectează măduva osoasă.

Toate categoriile de afectări osoase se pot vedea  în radiografii

Boala Lobstein dă fracturi spontane

În medie, anual, în România se nasc 10 copii cu boala Lobstein, „boala oaselor de sticlă", ce afectează ambele sexe. Simptomele apar încă din primii ani de viaţă şi se manifestă printr-o fragilitate exagerată a oaselor (din cauza deficitului de colagen) care produce fracturi chiar şi la atingeri uşoare sau în timpul unor mişcări absolut normale.

„Boala oaselor de sticlă" este incurabilă, dar tratamentul ei începe, de regulă, la vârsta de 2 ani şi constă în introducerea unor tije autoreglabile în interiorul osului, care permit creşterea.

Constatare: Majoritatea bolilor osoase se moştenesc genetic.

Boala Paget le subţiază

Se moşteneşte genetic şi apare rar la tinerii cu vârste mai mici de 25 de ani. Este o afecţiune a oaselor care evoluează lent şi duce la creşterea şi la dezvoltarea lor anormală. Practic, ţesutul osos este înlocuit în mod continuu printr-un proces de reconstrucţie osoasă, pe măsură ce este distrus şi absorbit de către corp, iar pentru a ţine pasul cu ritmul distrugerii oaselor, organismul măreşte viteza procesului de reconstrucţie. Problema este că noul ţesut osos este mai fragil, situaţie care favorizează fracturile. În general, boala Paget afectează oasele coloanei vertebrale, tibia, femurul, craniul şi oasele pelvisului.

Boala poate apărea la mai multe oase sau la unul singur, dar nu se extinde de la un os la altul. Cauzele afecţiunii nu au fost identificate, deşi, pe lângă moştenirea genetică, se crede că sunt implicate şi virusuri precum cel al rabiei canine şi cel al rujeolei. Din păcate, această boală poate fi asimptomatică, de aceea se identifică atunci când progresează atât de mult, încât oasele dor. Unele persoane pot suferi fracturi patologice, insuficienţă cardiacă congestivă, şi slăbiciune dată de compresia rădăcinilor nervoase.

Osteoporoza se produce în timp

Până nu demult, osteoporoza a fost considerată o condiţie normală a vârstnicului. Mai nou însă, s-a dovedit că este o boală generată de demineralizarea oaselor şi că poate fi prevenită. Primele semne de osteoporoză constau în încovoierea spatelui, iar, cu timpul, creşte riscul de fracturi. Cele mai frecvente astfel de fracturi sunt la nivelul vertebrelor, pumnului şi şoldurilor. Din cauza menopauzei, boala este mai frecventă la femei decât la bărbaţi.

Bolile oaselor progresează lent, iar moştenirea genetică este adesea implicată în apariţia lor.

Călcâiele pot face <<pinteni>>

Sunt formaţiuni osoase crescute sub forma unor excrescenţe pe osul calcaneu de la nivelul călcâiului. Aceşti pinteni pot produce durere la mers şi, în cazuri mai grave, pot chiar să împiedice deplasarea. Alteori, pintenii nu sunt dureroşi până când nu se măresc şi intră în fricţiune cu oasele, ligamentele şi cu tendoanele din jur, fapt care produce inflamaţii şi durere locală. Se formează când ligamentele tălpii sunt tensionate şi, din acest motiv, apar inflamaţii la acest nivel. Organismul comandă atunci reparaţia osoasă, fără să fie necesară, de aceea se acumulează ţesut osos suplimentar la nivelul călcâiului.

<<Ciocuri>> pe coloană

Depunerile anormale de calciu la nivelul coloanei vertebrale, mai exact pe marginile platourilor discurilor vertebrale, se numesc osteofite sau, popular, „ciocuri de papagal". Durerea intensă resimţită în zona coloanei, ameţelile şi tulburările de mers sunt consecinţe ale formării acestor ciocuri.

Ştiai că...

...fosforul este necesar pentru sănătatea oaselor? Calciul şi vitamina D, ambele implicate în formarea oaselor sănătoase, sunt indispensabile pentru metabolizarea fos­forului, la rândul său necesar pentru a forma şi a menţine o structură normală a oaselor şi a dinţilor. Dozele zilnice necesare de fosfor sunt cuprinse între 800 şi 1.200 mg pentru adulţi, fiind extrem de important pentru gravide şi pentru femeile care alăptează.

Specialistul nostru
Dr. Gheorghe Popescu
medic primar ortoped, Spitalul de Urgenţă Floreasca

În cazul copiilor, majoritatea afecţiunilor aparatului locomotor sunt din categoria malformaţiilor şi bolilor congenitale. La adolescenţi sunt mai frecvente afectările de natură traumatică, constând în fracturi, iar această tendinţă se menţine şi la adultul tânăr, în cazul căruia domină patologia traumatică: fracturi, luxaţii, entorse, dar pot apărea şi distrofiile osoase şi tumorile.

La persoanele vârstnice predomină fracturile, o mare parte dintre acestea fiind date de osteoporoză şi de metastazele osoase, dar sunt dese şi artrozele de şold şi de genunchi. În bolile osoase, durerea este cel mai răspândit simptom. Acesteia i se adaugă deformarea osoasă şi deficitul funcţional parţial sau local. Când există durere persistentă la nivelul oaselor, care nu a apărut în urma unui traumatism, cauza trebuie investigată.

Stilul de viaţă sănătos, garanţia schelet puternic

Sportul în aer liber şi expunerea la soare fortifică scheletul

Scheletul este suport pentru muşchi, dar, în acelaşi timp, şi muşchii susţin oasele. Prin urmare, exerciţiile fizice care menţin în formă musculatura corpului şi păstrează mobilitatea articulaţiilor sunt benefice şi pentru oase. În plus, o parte din afecţiunile oaselor, precum cele ale coloanei vertebrale se pot corecta prin gimnastică medicală, iar mişcarea în aer liber contribuie şi la sinteza de vitamina D, care ajută la fixarea calciului în oase.

Sportul fortifică oasele

Atingem maturitatea osoasă abia la 25 de ani, iar la obţinerea rezistenţei osoase nu contribuie doar alimentaţia, ci şi exerciţiul fizic, mai ales în perioada pubertăţii şi adolescenţei. Un studiu australian efectuat pe un lot de gimnaste care s-au antrenat intens încă din copilărie a indicat faptul că acestea prezintă o densitate osoasă mai mare decât femeile care nu au practicat în mod regulat un sport.

Un alt studiu a relevat şi faptul că bărbaţii care fac constant exerciţii fizice au o densitate osoasă cu 9 la sută mai mare decât cea a bărbaţilor sedentari şi că rezistenţa oaselor lor este mai mare cu 12 la sută, comparativ cu cea a sedentarilor.

Expune-te la soare!

Pentru majoritatea oamenilor, lumina soarelui este principala sursă de vitamina D. Studii recente au indicat faptul că şi fetuşii aflaţi în uterul mamei pot beneficia de efectul benefic al soarelui, fiind mai înalţi cu un centimetru decât cei născuţi de mame care s-au expus foarte rar la soare în timpul sarcinii.

Pentru adulţi este suficientă expunerea la soare timp de 15 minute pe zi pentru ca organismul să producă vitamina D în cantitatea necesară menţinerii densităţii osoase, iar acest lucru nu este nociv nici pentru piele, dacă expunerea are loc în intervalele orare potrivite.

Expunerea la soare timp de 15 minute zilnic ajută organismul să producă vitamina D, necesară în procesul de creştere şi de regenerare osoasă.

Măsoară-ţi densitatea osoasă!

Testul care măsoară densitatea şi duritatea osoasă, numit osteodensitometrie, este o investigaţie care se poate face prin două metode: cu ultrasunete, o analiză inofensivă şi neinvazivă, dar mai puţin precisă şi prin metoda DEXA, cu iradiere, dar mult mai exactă (măsoară densitatea pe fiecare vertebră şi pe oasele bazinului). Osteodensitometria pune diagnosticul de osteoporoză când duritatea osului scade şi când apare riscul fracturilor la mici traumatisme.

Necesar: Muşchii trebuie antrenaţi în permanenţă, pentru a evita pierderile osoase.

Muşchii trebuie tonifiaţi

Când primii astronauţi s-au întros din spaţiul cosmic, medicii erau nerăbdători să-i consulte pentru a vedea efectele pe care le are lipsa de gravitaţie asupra organismului uman. Prima, şi cea mai vizibilă consecinţă a fost atrofierea musculară. Mai târziu, s-a constatat că această micşorare a muşchilor a atras după sine şi decalcifierea osoasă. În lipsa forţei gravitaţionale, muşchii nu mai sunt atât de solicitaţi pentru mişcări cum ar fi ridicarea în picioare sau ridicarea unui obiect.

Reacţia organismului este de a păstra masa musculară doar la ţesuturile folosite, iar când ţesutul muscular nu mai este utilizat, se reduce. Prin acelaşi proces trece şi osul de care este prins respectivul muşchi. În trei luni, dacă un muşchi nu este folosit, poate antrena pierderi de 15 la sută din densitatea minerală osoasă.

Factori de risc? Fă investigaţii!

Oasele se pot degrada fără simptome, drept pentru care cele mai multe persoane merg la medic doar atunci când apare durerea. Dar specialiştii recomandă investigaţii şi în situaţiile în care oasele picioarelor tind să se curbeze, când coloana este sub formă de „S" sau dacă este aplecată înainte, formând cocoaşă, dacă ai suferit accidente sau dacă ai un stil de viaţă care te predispune la osteoporoză. Depistate din timp, unele deformări apărute la nivelul scheletului pot fi corectate, iar bolile degenerative ale oaselor pot fi stopate din evoluţie.

Atenţie la radiografii!

Toate tipurile de afecţiuni osoase pot fi diagnosticate cu ajutorul radiografiilor: de la osteoporoză până la cancerul osos, boala Paget, rahitism sau deformări ale coloanei. Totuşi, se recomandă cumpătare în realizarea radiografiilor, fiindcă, la fel ca în cazul computerului tomograf (CT), în timpul acestei investigaţii se folosesc raze X. Acestea sunt radiaţii cu efect nociv asupra ţesuturilor vii, consecinţele fiind variabile în funcţie de doza primită.

De aceea, radiografiile şi investigaţiile CT trebuie efectuate numai dacă este absolută nevoie şi numai la indicaţia medicului. Cel mai mare risc al expunerii la raze X îl reprezintă apariţia cancerului, risc ce creşte odată cu doza de radiaţii. În acest moment, recomandările de a face o radiografie sau un CT sunt, cel mai des, o dată la şase luni.

Alimente care îţi întăresc oasele

Principalii susţinători ai oaselor puternice sunt lactatele. De exemplu, adulţii au nevoie de 1.000 mg de calciu pe zi, iar un pahar de lapte are în jur de 300 mg de calciu. Dacă nu îţi place laptele, poţi consuma iaurt. Are o cantitate la fel de mare de calciu. Alte variante sunt şi urda şi brânza de vaci, bogate în calciu şi uşor de digerat. Dacă nu tolerezi lactoza, alege produsele speciale, fără acest compus.

Oasele de peşte, benefice

Sardinele sunt o bună sursă de calciu datorită oaselor, la care se adaugă şi vitamina D care face asimilarea mai eficientă. Prin digestie, aceste oase se dizolvă, iar calciul este asimilat de organismul tău, întărindu-ţi scheletul.

Mai exact, 100 g de sardine din conservă au aproximativ aceeaşi cantitate de calciu pe care o conţine şi un pahar cu lapte. Produsele din soia sunt şi ele indicate pentru fortifierea oaselor. De exemplu, o jumătate de cană de tofu conţine 260 mg de calciu. În plus, soia conţine şi isoflavoni, substanţe care întăresc densitatea oaselor, mai ales în cazul femeilor aflate la menopauză, fiindcă au un efect asemănător estrogenului.

Lactatele consumate în fiecare zi previn pierderile osoase

Vitamina D fixează calciul

Somonul, dar şi alţi peşti graşi conţin calciu şi vitamina D care ajută absorbţia calciului în oase. În plus, ei sunt bogaţi şi în acizi graşi Omega, implicaţi şi ei în menţinerea masei osoase. Nucile şi fructele uscate precum migdalele, fisticul şi seminţele de floarea-soarelui conţin şi ele acizi Omega 3, iar alunele au potasiu care contribuie la reţinerea calciului în oase.

Surse accesibile de vitamina D sunt şi gălbenuşul de ou şi ficatul, dar şi deserturile din fructe deshidratate. O măsură în plus pentru menţinerea sănătăţii scheletului constă şi într-un aport suficient de vitamina C. Aceasta este folosită de organism la sinteza colagenului, un component esenţial al oaselor noastre. Vitamina C se găseşte cu precădere în pătrunjel, în citrice, în kiwi şi în măceşe.

Atenţie la «hoţii de calciu»!

Cafeaua, carnea, oţetul, sarea, ceaiurile cu efect diuretic şi unele medicamente scot calciul din organism. Dintre acestea, cele mai periculoase sunt sarea şi oţetul, mai ales dacă sunt folosite în exces. Pe aceeaşi listă a produselor periculoase pentru oase sunt incluse băuturile alcoolice şi cele pe bază de cola.

Atenţie sporită necesită şi consumul de carne, fiindcă aceasta conţine aminoacizi care, atunci când depăşim un aport de 100 g pe zi, se transformă în acid uric. Acesta se elimină din organism împreună cu calciul. Periculoasă este şi cafeaua, la fiecare ceşcuţă pierdem până la 6 miligrame de calciu, iar dacă o bem zilnic riscăm mai mult decât cei care nu beau cafea să facem osteoporoză.

Indispensabile: Aportul de vitamina D şi de vitamina C contribuie la fixarea calciului.

Diureticele demineralizează

Ceaiurile de cozi de cireşe, de mătase de porumb şi de coada-şoricelului au efect diuretic şi pot scoate şi ele calciul din oase. Ele elimină toxinele din organism, dar, atunci când sunt consumate în cantităţi mari, elimină şi o parte din sărurile minerale aflate în rezerva organismului, demineralizând oasele.

Şi antiinflamatoarele steroidiene, care fac parte din tratamentul reumaticilor, şi unele antihipertensive produc acelaşi efect. După menopauză, se recomandă precauţie în folosirea medicamentelor antiacide pe bază de aluminiu, care au rolul de a scădea aciditatea gastrică, fiindcă şi ele pot cauza pierderi de calciu.

Excesul de lactate, nociv?

Unii specialişti susţin că şi lactatele ajung să fie „hoţi" de calciu dacă sunt consumate excesiv. Cum explică ei acest fenomen? Laptele şi brânza, având multe proteine şi fiind acide, scad pH-ul sângelui şi îl fac acid. În această situaţie, organismul ia o măsură de urgenţă: scoate calciul din oase ca să echilibreze pH-ul sângelui. De aceea, există voci care susţin că aceste alimente, consumate în cantităţi mari, deşi conţin calciu ne pot fragiliza oasele. Totuşi, majoritatea specialiştilor nutiţionişti spun că lactatele, nici în exces, nu pot dăuna oaselor.

Oţetul scade pH-ul sângelui (îl face acid), forţând organismul să-şi consume calciul pentru a echilibra pH-ul.

Specialistul nostru
Livia Nena
biolog nutriţionist

Atât copiii, cât şi adulţii trecuţi de vârsta de 50 de ani trebuie să beneficieze de cantităţi suplimentare de calciu. Acest mineral creşte rata de dezvoltare a oaselor şi densitatea minerală a acestora la copii şi previne formele de rahitism. La adulţi, suplimentele de calciu pot preveni apariţia şi instalarea precoce a osteoporozei, mai ales în cazul persoanelor de sex feminin.

Calciul se găseşte în toate produsele lactate, în sardine, fructe de mare, zarzavat cu frunze închise la culoare, în varză, broccoli, gulii, smochine, alune de pădure, nuci, seminţe de susan, fasole, soia, ovăz şi în muştarul verde. Deficitele se corectează cu suplimente alimentare, la recomandarea medicului.