O nouă consecinţă a timpurilor moderne: pubertatea prematură

O nouă consecinţă a timpurilor moderne: pubertatea prematură

Prima menstruaţie apare şi la fetiţe de 7-8 ani FOTO Shutterstock

Semnele premature de dezvoltare a fetelor, cum ar fi creşterea sânilor sau a părului pubian, apar din ce în ce mai repede în zilele noastre. Oare mamele ar trebui să se alarmeze dacă fetiţa se dezvoltă mult prea repede, chiar începând cu şapte-opt ani?

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceste schimbări premature în organismul fetelor sunt foarte comune şi chiar reprezintă o nouă normă, susţine endocrinologul pediatric Paul Kaplowitz, în cadrul unei conferinţe de pediatrie din statul american Florida. „Petrec multă vreme liniştind părinţii: de multe ori aceste semne incipiente nu progresează într-o pubertate precoce“, spune dr. Kaplowitz.
 
Vârsta normală de apariţie a pubertăţii
 
Semnele evidente de maturizare, cum este apariţia sânilor, părul axilar şi pubian şi mirosul mai pregnant al corpului, apar din ce în ce mai devreme. „Odată cu începerea dezvoltării sânilor, mai durează doi-trei ani până la prima menstră“, ne linişteşte dr. Kaplowitz, citat de CNN. De exemplu, media de vârstă la care apare prima menstră este de 12 ani în SUA, asta însemnând că sânii şi părul pubian încep să se dezvolte de la 8-9 ani.
 
„Timpul este cel mai bun test al pubertăţii premature“, adaugă medicul, care este şi autorul volumului: „Pubertatea prematură la fete: ghidul esenţial al acceptări acestei probleme comune“ (Early Puberty in Girls: The Essential Guide to Coping with this Common Problem).
 
Ce înseamnă prea devreme?
 
Există o dezbatere cu privire la ce înseamnă o pubertate instalată prematur, dar este considerată „precoce“ atunci când mărirea sânilor însoţită de creşterea accelerată a fetei apare înainte de împlinirea vârstei de opt ani. 
 
În majoritatea cazurilor, acest proces precoce va încetini şi chiar va stagna, un lucru pe care un medic pediatru îl poate monitoriza îndeaproape. O progresie rapidă poate fi descoperită de un endocrinolog, în special pentru a elimina posibilitatea unor probleme mai serioase, cum ar fi tumori sau chisturi.
 
Opţiuni de tratament
 
Există tratamente pentru a întârzia apariţia primei menstre şi pentru a scăpa de alte consecinţe mai neplăcute, cum ar fi îmbătrânirea prematură a oaselor care poate evolua într-o dezvoltare oprită şi o înălţime mică atunci când se atinge vârsta maturităţii. Recomandările pentru medicamente sau terapie cu hormoni se bazează pe vârstă, pe rata de dezvoltare şi pe maturitatea emoţională a copilului. 
 
Aspectele psihosociale sunt foarte importante. Doctorul Kaplowitz este rezervat în ceea ce priveşte medicaţia acordată fetiţelor, dar recunoaşte că „inhibarea pubertăţii poate elimina probleme comportamentale şi chiar sentimentul fetelor că sunt diferite de prietenelor lor“.
 
Cea mai mare problemă este şi cea mai simplă: părinţii, pur şi simplu, nu vor ca fetele mici să aibă de-a face cu menstruaţia prea devreme în viaţă. „Părinţii se îngrijorează din cauza riscului de sarcină sau chiar de felul în care trebuie să aibă grijă de igiena lor“, conform lui Kaplowitz.
 
„A fost un adevărat şoc. Chiar dacă au existat semne înainte şi am discutat cu ea despre menstruaţie, nu era pregătită emoţional. A venit acasă de la şcoală foarte speriată şi supărată că este prima dintre prietenele ei care a păţit asta“, îşi aminteşte mama unei fetiţe care a avut prima menstră la vârsta de 10 ani.
 
Care sunt cauzele
 
Există foarte multe teorii despre cauzele pubertăţii precoce. Şi totuşi, nu există dovezi ştiinţifice suficiente că hormonii din alimente, chimicalele din mediul înconjurător sau mesajele cu un conţinut sexual ridicat sunt de vină.
 
Dr. Kaplowitz susţine premiza că, vina cea mai mare în cazul pubertăţii precoce o are epidemia de obezitate infantilă. El a condus un studiu realizat pe fetiţe cu vârsta între şase şi nouă ani, care a demonstrat o asociere clară între grăsimea corporală şi instalarea prematură a pubertăţii. Pe lângă cercetarea lui Kaplowitz din 2001, mai există şi alte studii care susţin această concluzie, precum şi alţi factori.
 
Din punct de vedere global, instalarea pubertăţii precoce este influenţată de totul şi de orice: de la condiţiile economice şi climă, până la gene.
 
O altă enigmă este că, deşi băieţilor le creşte părul facial şi pubian la vârste din ce în ce mai fragede, tendinţa de pubertate precoce la ei nu este atât de pronunţată ca la fete.
 
Comunicarea este cea mai importantă
 
Părinţii nu ar trebi să ezite să caute ajutor la medici şi la psihologi despre cum să abordeze acest subiect cu fetele. „Într-adevăr, este o conversaţie care va avea loc mult mai devreme decât vă aşteptaţi. Dacă vă păstraţi calmul, copilul va avea un răspuns pozitiv“, ne sfătuieşte dr. Kaplowitz.
 
Fetele care „înfloresc“ mai devreme au nevoie de asigurări că, deşi se întâmplă puţin înainte de vreme, acest proces este o parte normală a vieţii.
 

Citeşte şi:
 
 
Un număr din ce în ce mai mare de copii şi adolescenţi se confruntă cu problema excesului ponderal, avertizează specialiştii. Creşterea alarmantă a cazurilor de obezitate infantilă a fost dezbătută în cadrul emisiunii „Adevărul Live” de către Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, şi de medicul Cătălin Copăescu, specialist în chirurgia obezităţii.
 
 
Menstruaţia este un proces fiziologic periodic care survine la femeia neînsărcinată, între pubertate şi menopauză. Pentru bărbaţi, acest proces este misterios şi chiar înspăimântător din cauza pierderii de sânge fără vreo rană vizibilă. Pentru femei este o sabie cu două tăişuri: pe de-o parte îi conferă posibilitatea de a da viaţă, pe cealaltă îndură dureri şi disconfort.
 
 
Dacă mâncăm la o masă două produse cu E-uri, deja ne punem serios în pericol sănătatea. Este semnalul de alarmă tras de specialişti într-o dezbatere despre aditivii alimentari ce a avut loc pe Adevărul Live.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările