O cauză frecventă a durerilor de spate este adesea omisă de medici

O cauză frecventă a durerilor de spate este
adesea omisă de medici

Durerea cauzată de problemele articulaţiei sacroiliace sunt adesea confundate de medici FOTO Shutterstock

După ce mai mulţi medici din oraşul natal nu au reuşit să-i identifice cauza durerilor persistente de spate, un american de peste 50 de ani a căutat în toată lumea un specialist care să poată să-i pună un diagnostic precis. A descoperit că suferă de o problemă deloc rară, dar care adeseori le scapă medicilor: disfuncţia articulaţiei sacroiliace.

Ştiri pe aceeaşi temă


De cele mai multe ori, când o persoană cu dureri de spate persistente merge la medic să investigheze cauza, medicii caută eventuale probleme la nivelul coloanei vertebrale, musculaturii spatelui sau nervilor spinali. Aceasta a fost şi problema lui Tom, un bărbat de 50 de ani din SUA, povestită de medicul Nick Shamie, şeful secţiei de chirurgie ortopedică şi spinală de la Centrul Medical „Ronald Reagan“ UCLA, pentru CNN.

În cazul lui Tom, ca şi în 20-25% din totalul cazurilor de dureri de spate, explicaţia pentru durerea persistentă era o problemă la nivelul articulaţiei sacroiliace (face legătura între două oase ale bazinului: osul iliac şi osul sacrum). Mai exact, cele două articulaţii (de o parte şi de alta a coloanei vertebrale) se deteriorează sau se inflamează şi provoacă dureri asemănătoare cu acelea cauzate de hernia de disc, de exemplu, potrivit specialistului american.

Această articulaţie suportă greutatea şi mişcările trunchiului, pe care le transferă apoi către picioare. În unele situaţii, ligamentele respective se uzează, iar articulaţia sacroiliacă devine instabilă şi provoacă dureri ascuţite care se „lasă“ pe picior în jos, ca în cazul unei hernii de disc.

Problema este că o mare parte din chirurgi caută cauza unei astfel de dureri mai ales la nivelul coloanei vertebrale, spune medicul Nick Shamie. Apoi, radiografiile, tomografiile computerizate (CT) şi imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) pot indica, mai ales în cazul persoanelor vârstnice, o îngustare a discurilor intervertebrale, pe care medicii o consideră ca fiind, în mod cert, cauza durerilor de spate. Astfel, se ajunge la proceduri inutile care nici nu atenuează durerile.

Un studiu recent a arătat că în jumătate din cazurile de sudură a vertebrelor ca procedură de atenuare a durerilor de spate şi în care durerile, de fapt, nu au dispărut, de vină erau problemele articulaţiei sacroiliace.

Aşadar, dacă suferi de dureri puternice şi persistente în partea de jos a spatelui, roagă-ţi medicul să investigheze şi o eventuală cauză la nivelul articulaţiei sacroiliace, recomandă dr. Shamie.

Ce este sacroileita

Una dintre afecţiunile articulaţiei sacroiliace este sacroileita. „Aceasta reprezintă o inflamaţie a uneia sau a ambelor articulaţii sacroiliace. Face parte dintr-un grup de boli numite spondiloartropatii  –  artrite inflamatorii ale coloanei vertebrale. Cel mai frecvent simptom al sacroileitei este durerea lombo-sacrală, motiv pentru care ridică dificultăţi de diagnostic, putând fi uşor confundată cu alte boli care dau aceeaşi simptomatologie“, explică medicul ortoped Andrei Ioan Bogdan, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, din Capitală, pe site-ul ortopedieclinica.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările