Muzica îi face pe chirurgi să fie mai eficienţi în sala de operaţii. „Stayin' Alive“, una dintre piesele de ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzica, de cele mai multe ori clasică, dar şi unele piese pop şi rock, ajută echipele medicale să colaboreze mai bine în sălile de operaţii, reducând stresul şi îmbunătăţind comunicarea, relevă un nou studiu.

Aproximativ 80% dintre medicii şi asistentele care participă la intervenţii chirurgicale au declarat că muzica îi ajută atunci când operează, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Cardiff University Hospital din Ţara Galilor, informează Mediafax.

De asemenea, participanţii la studiu au spus că muzica este ascultată în 62% - 72% din timpul petrecut în sala de operaţii, melodiile fiind alese, cel mai adesea, de chirurgul principal.

Studiul, publicat în ediţia de Crăciun a British Medical Journal, mai arată că echipele medicale consideră că muzica îmbunătăţeşte comunicarea între membrii săi, reduce anxietatea şi îmbunătăţeşte eficienţa.

Totodată, doctorii au subliniat că performanţele medicale sunt îmbunătăţite de muzică, prin creşterea capacităţii de concentrare asupra sarcinii ce trebuie executate, mai ales în rândul chirurgilor care ascultă muzică în mod regulat.

Echipa de cercetători a analizat ce cântece sunt cele mai potrivite pentru a fi ascultate în sălile de operaţii şi a întocmit o listă „amuzantă“ cu piese pop şi rock ce pot fi utilizate în timpul intervenţiilor chirurgicale, dar şi una cu melodii care, în mod clar, nu sunt o idee bună.

Astfel, pe lista pieselor indicate se află piesele „Stayin' Alive“, a trupei Bee Gees, „Smooth Operator“, a lui Sade, „Wake me up before you go-go“, a trupei Wham, „Comfortably Numb“, cântată de Pink Floyd, şi „Fix You“ a trupei Coldplay.

Pe de altă parte, cântecele „Another one bites the dust“, al trupei Queen, „Everybody hurts“, interpretat de REM, „Knives Out“ de la Radiohead, „Scar Tissue“, al trupei Red Hot Chilli Peppers, şi „Knockin' on heaven's door“ al lui Bob Dylan sunt considerate total nepotrivite pentru a fi ascultate în timpul unei operaţii.

Drept răspuns criticilor care susţin că ascultatul muzicii „acaparează o parte din capacitatea cognitivă, reduce vigilenţa, împiedică procesul de comunicare şi se dovedeşte a abate atenţia în momentul în care apar probleme ce ţin de anestezie“, medicii spun că „ascultă muzică în sala de operaţii atunci când situaţia o permite“.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite