Motivele pentru care Dr. Andrei Nadu, pionier al chirurgiei oncologice urologice robotice în Israel, a decis să se reîntoarcă în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Andrei Nadu
Dr. Andrei Nadu

După 30 de ani de activitate în Israel, ţara cu unul dintre cele mai avansate sisteme medicale din lume, unde a devenit pionier al chirurgiei urologice oncologice laparscopice şi robotice, Dr. Andrei Nadu, medic de origine română, se alătură echipei unuia dintre cele mai mari spitale din Capitală.

În ultimii ani am avut nişte colaborări minunate cu urologia din România, în special în cadrul academic, ca visiting professor invitat la evenimente ştiinţifice locale. În paralel, am avut ocazia să lucrez şi cu urologi tineri români care au venit la mine, în fellowships, lucru care m-a bucurat foarte tare. Există din ce în ce mai mult interes pentru acest tip de chirurgie, chirurgia urologică laparoscopică şi robotică, pe care eu o practic din 2001 în Israel şi care acolo a devenit rutină. Romania este  în plin proces de dezvoltare şi am vrut să mă alătur progresului. De asemenea, simt că am şi o datorie faţă de ţara mea. Educaţia pe care am primit-o aici m-a ajutat să ajung unde am ajuns în Israel şi vreau să-mi arăt recunoştinţa. În plus, mă simt foarte bine aici, mă simt acasă.”, a mărturisit Dr. Andrei Nadu, medic urolog.

Pacienţii trataţi de Dr. Nadu prezintă afecţiuni oncologice urologice, precum cancer renal, cancer de prostată, cancerul urteral, cancer de vezică. De-a lungul carierei, medicul a performat peste 900 de intervenţii de chirurgie robotică oncologică. În paralel cu activitatea din România, chirurgul profesează şi în cea mai mare secţie de Urologie din Israel. 

„În ceea ce priveşte standardul tehnologic, în România am descoperit lucruri care sunt peste ce am experimentat în spitale de acolo. Totodată, am observat că se pune un accent foarte puternic pe diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor în echipe multidisciplinare. Medicina nu mai este un one man show, ci suntem în punctul în care progresul real poate fi atins doar în echipă, cu ajutorul colaborării tuturor specialiştilor implicaţi în procesul de vindecare.” a completat Dr. Andrei Nadu.

La începutul anilor 2000, a devenit pionier în chirurgie laparoscopică în Israel: în 2001 a efectuat primele operaţii de nefrectomie parţială laparoscopică şi de prostatectomie laparoscopică. Un deceniu mai târziu, în 2010, a continuat pionieratul şi a efectuat, în premieră în Israel, aceste două intervenţii cu ajutorul chirurgiei robotice.

În ultimii 20 de ani, chirurgia laparoscopică şi robotică a devenit standard of care în chirurgia urologică. Chirurgia robotică, prin sistemul chirurgical da Vinci Xi, oferă vedere tridimensioală reală, o disecţie foarte precisă, efectuată cu ajutorul unor instrumente mai performante, ergonomie şi un nivel de confort mai ridicat pentru chirurgi. De asemenea, procesul învăţării procedurii de către membrii echipei se petrece într-un timp relativ mai scurt, comparativ cu operatia laparoscopică. Totodată, acest tip de chirurgie asigură recuperarea rapidă a pacientului, cu spitalizare de scurtă durată şi reluarea imediată a activităţii.

Am fost interesat dintotdeauna de ce urmează să se întâmple, m-am uitat spre viitor să văd care sunt noile tehnici şi cum pot să mă adaptez, să le integrez în felul în care abordez chirurgia. Am ales să fac supraspecializarea în Franţa, pe un subiect de nişă, ceva ce nu exista până în acel moment – urologia laparaoscopică. Medicina evoluează rapid şi cu ea trebuie să ne adaptăm şi noi constant. Astfel, m-am concentrat întotdeauna pe procesul de descoperire şi învăţare a celor mai noi modalităţi profesionale care să vină în sprijinul pacienţilor mei.”, a declarat medicul.

În 1987, pe când se afla în anul 3 de facultate la UMF Carol Davila, medicul s-a stabilit împreună cu familia în Israel, unde a fost nevoit să pornească de la 0 atât cu studiile, cât şi cu viaţa de zi cu zi. În urma unui examen de echivalare, şi în ciuda obstacolelor pe care le-a întâmpinat ca proaspăt emigrant a fost acceptat la Sackler School of Medicine, din cadrul Universităţii din Tel Aviv.

După absolivirea Facultăţii de Medicină, Dr. Andrei Nadu a urmat  specializarea în chirurgia urologică şi, ulterior, un fellowship în Paris de supraspecializare în chirurgia urologică oncologică laparoscopică.

Am fost interesat dintotdeauna de ce urmează să se întâmple, m-am uitat spre viitor să văd care sunt noile tehnici şi cum pot să mă adaptez, să le integrez în felul în care abordez chirurgia. Am ales să fac supraspecializarea în Franţa, pe un subiect de nişă, ceva ce nu exista până în acel moment – urologia laparaoscopică. Medicina evoluează rapid şi cu ea trebuie să ne adaptăm şi noi constant. Astfel, m-am concentrat întotdeauna pe procesul de descoperire şi învăţare a celor mai noi modalităţi profesionale care să vină în sprijinul pacienţilor mei.”, a declarat medicul.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite