Mituri despre diabet, demontate la Adevărul Live

Mituri despre diabet

„Dacă mâncăm mult zahăr, mai devreme sau mai târziu facem diabet“, „Numai oamenii supraponderali şi obezi fac diabet“ sau „Pot să mă vindec de diabet în mod natural, fără ajutoare medicale“ – acestea sunt doar o parte dintre ideile cele mai vehiculate despre epidemia secolului XXI. Le demontăm împreună cu medicul diabetolog Manuela Stanciu.

Ştiri pe aceeaşi temă

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisunea în modulul Adevărul Live

În România sunt circa un milion de bolnavi de diabet. Greşesc?

Nu, nu greşiţi. În 2013, a fost făcut un studiu care arăta că, în România, sunt 500.000 de diabetici, însă se estimează că numărul real al pacienţilor cu diabet, este, de fapt, dublu. Pentru că o parte din pacienţi nu sunt înregistraţi, nu au fost screenaţi, nu li s-au făcut analizele.

Zahărul = diabet? Este un mit?

Există mai multe tipuri de diabet. Ele pot avea cauze diferite. Pe lângă faptul că există diabetul insipid, care diferă de diabetul zaharat, chiar şi în cazul celui zaharat există mai multe patologii. Diabetul de tip 1 era cândva cunoscut ca diabetul copilului şi adolescentului. În prezent, s-au depistat foarte multe cauze de diabet de tip 1 şi la adulţi şi care este o boală autoimună. El nu se asociază cu consumul de zahăr. Cauzele apariţiei bolii nu sunt încă cunoscute. Se consideră că, la bază sunt factori genetici peste care se suprapun cei de mediu – infecţii virale din copilărie, anumite virusuri, consumul de lapte de vacă în primele şase luni de viaţă ale copilului, deficitul de vitamină D, atât la gravidă, cât şi la copil. Sau alimentaţia plină de nitriţi/nitraţi a gravidei.

Diabetul monogenic sau diabetul neonatal care este o formă genetică de diabet. Mai există diabetul secundar altor afecţiuni, ca, de exemplu, asociat pancreatitei, care, evident, nu se asociază cu consumul de zahăr.

Poate fi diabetul secundar altor tratamente. De exemplu, secundar tratamentului cortizonic, sau secundar terapiei pentru HIV.

Şi există 95% din populaţia cu diabet care are diabet de tip 2. Acest tip de diabet poate fi asociat cu consumul de zahăr. Un alt factor de risc în apariţia diabetului de tip 2 este şi cel gestaţional. Dar nu consumul de zahăr este factorul declanşator.

În diabetul de tip 2 există întotdeauna factori care sunt nemodificabili – terenul genetic, vârsta, etnia - şi factori de risc modificabili – alimentaţia hipercalorică care poate fi bazată pe excesul de zahăr. Peste alimentaţia hipercalorică se suprapune sedentarismul.

Numai persoanele supraponderale sau obeze sunt la risc de diabet. Este acesta un mit?

Există şi persoane care nu au probleme cu greutatea, dar au diabet. Pentru că acest tip de diabet se grevează pe fondul insulinorezistenţei – al unei circumferinţe abdominale mai mari – dar nu numai. În sensul că, există persoane care se pot încadra în suprapondere, dar cu o dispoziţie ginoidă a ţesutului adipos. Adică nu se depune pe abdomen, ci pe coapse, sau fese. El este un ţesut adipos protector împotriva bolilor cardiovasculare.

Ţesutul adipos depus la nivelul abdomenului secretă o serie de factori care sunt proinflamatori şi care antrenează rezistenţa la acţiunea insulinei care evoluează mulţi ani – nu ne îngrăşăm azi şi mâine facem diabet – pancreasul secretă insulină compensator pentru a înfrânge insulinorezistenţa. După un timp, pancreasul nu mai face faţă şi se epuizează. Ceea ce duce la creşterea glicemiei şi apariţia diabetului.

Momentul de debut în diabetul de tip 2 este necunoscut şi este diagnosticat întâmplător, pe când în diabetul de tip 1 boala evoluează precipitat.

Aşa se şi explică probabil de ce mulţi dintre pacienţi ajung târziu la diagnostic. Câţi dintre pacienţii dvs vin direct cu complicaţii?

Foarte bine aţi punctat. Din păcate, simptomatologia diabetului nu alarmează pacientul, nu există durere, pacienţii pot bea apă mai multă, pot urina mai des, poate scad în greutate. Pacienţii nu vin la medic, deşi anual ar trebui să-şi facă analizele la medicul de familie. O glicemie uşor crescută ar trebui să-l trimită la un control de specialitate. Se consideră că jumătate din bolnavii de diabet vin la medic în momentul apariţiei complicaţiilor. La mine la cabinet 80-90% vin în asemenea stadiu.

Copiii fac numai diabet de tip 1. Alt mit?

Mulţi ani s-a considerat că diabetul de tip 1 este al copilului şi al adolescentului şi cel de tip 2 al adultului. Din păcate, cu trecerea anilor cu cu creşterea prevalenţei obezităţii s-a constatat că diferenţierea între tipul 1 şi 2 nu se poate face în funcţie de vârsta pacientului. Mai mult decât atât, nu puţine sunt situaţiile în care, deşi avem toate datele despre pacient în momentul diagnosticului nu putem preciza dacă pacientul are diabet de tip 1 sau de tip 2. În aceste situaţii, tipul de diabet se stabileşte ulterior, în funcţie de evoluţia pacoentului şi de terapia de care are nevoie.

Vizavi de copii, diabetul de ti 1 rămâne o afecţiune a copilului şi nu numai, dar, din cauza creşterii obesităţii şi a alimentaţiei nesănătoase şi sedentarismului la copii şi adolescenţi a apărut un număr foarte mare de cazuri de diabet de tip 2.

Poate fi prevenit diabetul?

Depinde de tipul de diabet. Cel de tip 1 nu poate fi prevenit, iar în diabetul de tip 2 se pot modifica doar o parte a factorilor de risc – alimentaţia şi mişcarea.

Ce înseamnă stadiul de prediabet şi rezistenţa la insulină?

Insulinorezistenţa este procesul patogenic care stă la baza apariţiei diabetului de tip 2. Este factorul care va epuiza în timp pancreasul şi va duce la creşterea glicemiei. Se poate face o analiză de laborator care poate determina gradul de insulinorezistenţă. Nu se face de rutină, pentru că e clar că o persoană cu grăsime abdominală are insulinorezistenţă şi, implicit, risc de apariţie a diabetului.

Sunt şi semne clinice care pledează pentru insulinorezistenţă – ovarul polichistic, pete mai închise la culoare, tensiune, dislipidemie, acid uric mai mare.

Prediabetul este un pas înaintea apariţiei diabetului care este susţinut de probe biologice – valori ale glicemiei care arată că pacientul nu are încă diabet, dar nu este situat nici în stadiu de normalitate. Adică, o glicemie luată dimineaţa, pe nemâncate, după minimum opt ore de post, trebuie să fie sub 100. O valoare a glicemie între 100 şi 125 deja aşază pacientul în stadiul de prediabet.

În acest moment, fie face un test de toleranţă la glucoză ori se face hemoglobina glicozilată. La un nediabetic, hemoglobina glicozilată trebuie să fie sub 5,7. Dacă se adresează unui pacient cu diabet avem o altă ţintă a hemoglobinei glicozilate. Între 5,7 şi 6,4 pacientul e în stare de prediabet.

Stadiul de prediabet e foarte important pentru că, dacă în acest moment pacientul se responsabilizează pacientul cu prediabet se poate întoarce către o toleranţă normală la glucoză. E nevoie de o echipă întreagă care să trateze pacientul din stadiul de prediabet.

Pot să-mi gestionez singur diabetul, fără medicamente şi cu ajutorul ceaiurilor din plante? Să insistăm puţin pe dieta ketogenică.

Acest gen de abordare nu este cea corectă. O persoană cu diabet trebuie să se informeze din surse avizate. Alături de dietă, pacientul trebuie să urmeze un tratament care să reducă insulinorezistenţa. Aceasta ajută la conservarea funcţiei pancreasului. Nu trebuie privite terapiile medicamentoase ca un semn de agravare a bolii. Sunt adjuvantele regimului. Ele trebuie să meargă împreună.

Există anumite situaţii în care diabetul de tip 2 poate fi temporizat.

Ca medic, eu pot să promovez doar strategiile avizate de forurile medicale internaţionale. Societatea modernă e în căutarea unor diete minune. Din păcate, e foarte greu pentru pacienţii cu diabet să înţeleagă că regimul înseamnă o dietă hipocalorică şi echilibrată nutriţional.

Dieta ketogenică are la bază aportul redus de glucide, în ideea că glucidele sunt nocive în diabet pe un aport crescut de lipide şi un aport de proteine către limita normalului. Această dietă poate fi ţinută să zicem 3 luni, dar nu de către un pacient cu diabet. Pentru că diabetul nu se tratează prin eliminarea glucidelor din alimentaţie. Dieta ketogenică nu e recomandată.

Cât de indicate sunt fructele goji şi castravetele amar?

Nu sunt împotriva goji sau a merişorului, dar atrag atenţia că fructele uscate trebuie consumate ponderat . Excesul de antioxidanţi devine prooxidant. Cheia alimentaţiei este cumpătarea.

 

 

 

 


 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările