Metode revoluţionare de redare a vederii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prezent, recăpătarea vederii este posibilă în anumite cazuri datorită tehnicilor de tip laser şi transplantului de cornee. Cu toate acestea, există şi alte tratamente cu efecte spectaculoase care, pentru moment, se află în stadiu experimental.

Problemele de vedere încep să se simtă acut mai ales după vârsta de 40 de ani, deoarece, inevitabil, pe măsură ce înaintăm în vârstă, acuitatea vizuală scade. Prin urmare, controlul oftalmologic complet anual este obligatoriu după această vârstă pentru depistarea şi tratarea precoce a tuturor afecţiunilor oculare apărute.

Nedescoperite şi netratate la timp, multe dintre acestea pot duce la pierderea vederii. În prezent însă, în majoritatea cazurilor, pierderea vederii, fie din cauza unor complicaţii ale unor boli cronice (retinopatia ­diabetică), fie pe fondul unor afecţiuni legate de vârstă (degenerescenţă maculară, îndeosebi forma umedă a bolii), nu mai este un proces ireversibil. În ultimii ani, cercetătorii au experimentat diverse metode de redare a vederii, unele dintre ele cu rezultate promiţătoare.

Retina ar putea fi înlocuită cu un dispozitiv

Recuperarea vederii în cazul persoanelor care suferă de degenerescenţă maculară este aproape imposibilă, celulele fotoreceptoare retiniene fiind distruse în totalitate. Cercetătorii însă le dau speranţe şi acestor bolnavi. În urmă cu opt ani, un grup de  cercetători americani de la Universitatea „Stanford" a conceput un dispozitiv sub forma unui cip care funcţionează asemănător retinei.

Dispozitivul este prevăzut cu câteva valve minuscule prin care eliberează neurotransmiţători. Cu ajutorul acestora se transmit la creier impulsurile nervoase. Un astfel de cip a fost implantat deja cu succes la cobaii orbi şi, pe viitor, ar putea înlocui metodele chirurgicale clasice.

Terapia de substituţie genică, o soluţie

În urmă cu trei ani, un grup de cercetători americani şi britanici a folosit cu succes terapia de substituţie genică pentru a reda vederea unor voluntari care sufereau de o boală rară ce duce la orbire. Mai exact, voluntarii fuseseră diagnosticaţi cu amauroză Leber, o boală degenerativă rară care determină scăderea progresivă a vederii până la vârsta de 20-30 de ani. Terapia constă în injectarea intraoculară a unor gene sintetice care să le înlocuiască pe cele defecte.

Aceasta deoarece persoanele care suferă de această boală prezintă mutaţii ale genei care formează proteinele de care retina are nevoie pentru a percepe şi transmite semnalele luminoase la creier. Trei dintre voluntari au reuşit să citească primele rânduri din tabloul utilizat de oftalmologi pentru testarea vederii, deşi înainte abia le puteau distinge.

Transplantul de cornee, în regim ambulator

În ciuda lipsei donatorilor, transplantul de cornee este o metodă eficientă de redare a vederii care, de mai mulţi ani, se aplică şi la noi în ţară. Acesta se realizează prin înlocuirea corneei bolnave a pacientului cu o cornee sănătoasă prelevată de la donator. Potrivit medicilor, corneea se prelevează de la cadavre şi, ulterior, este testată riguros din punct de vedere infecţios şi păstrată în bănci de cornee. Din păcate, în România nu există astfel de bănci şi, prin urmare, corneea se cumpără din străinătate contra unor sume care pot ajunge până la 2.000 de dolari.

Implantul de celule retiniene, un prim succes

Persoanele care suferă de retinopatie pigmentară ar putea să-şi recapete parţial vederea cu ajutorul implantului de celule retiniene, promit oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea „Louisville", Kentucky. Cercetătorii au implantat celule retiniene unui grup de voluntari. În cazul acestora s-a înregistrat o îmbunătăţire vizibilă a vederii. Din păcate, celulele retiniene trebuie colectate de la fetuşi, iar acest lucru este ilegal.

Specialistul nostru

Dr. Adina Grigorescu
medic specialist oftalmolog

La capitolul „noutăţi" merită menţionat şi efortul susţinut, efectuat de o mare companie americană, pentru realizarea primei retine artificiale din lume, un dispozitiv foarte complex şi extrem de scump, care se pare că va fi disponibil pe piaţa europeană (Anglia, Franţa, Elveţia) începând cu vara acestui an. Cercetătorii afirmă că această „retină ­artificială" se poate folosi pentru redarea parţială a vederii (în sensul de a discerne forme şi de a distinge lumina de întuneric) la persoanele oarbe din cauza anumitor boli degenerative ale retinei.

Deşi cercetătorii din toată lumea fac eforturi ­uriaşe pentru descoperirea unor noi metode de îmbunătăţire şi de redare a vederii la persoanele care suferă de anumite afecţiuni oculare ce duc la orbire, deocamdată singurul ­tratament eficient şi aprobat care se practică cu succes şi la noi în ţară este transplantul de cornee.

În România

Transplantul de cornee naturală se realizează în centre din Bucureşti şi din Oradea.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite