Metastaze ale cancerului de sân, eliminate, în premieră, printr-un tip nou de imunoterapie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancerul de sân este în topul bolilor oncologice care fac cele mai multe victime printre femei
Cancerul de sân este în topul bolilor oncologice care fac cele mai multe victime printre femei

Un tratament experimental aplicat unei americance de 53 de ani cu metastaze ale cancerului de sân a dat rezultate neaşteptat de bune.

„Am suferit o mastectomie. Mi-au fost scoşi toţi nodulii limfatici. Apoi, după 10 ani, am simţit alţi noduli în acelaşi loc care au crescut până la cancer în stadiul IV“, a povestit Judy Perkins, pacientă, citată de cbsnews.com.

În ciuda chimioterapiei şi a tratamentului hormonal urmat, cancerul a dezvoltat metastaze la piept şi la ficat.

„Mi-am dat seama că voi muri. Mi-a părut rău pentru familia mea, dar mi-am spus că sunt recunoscătoare pentru viaţa pe care, totuşi, am avut-o“.

Apoi, pacienta l-a cunoscut la National Institutes of Health – NIH - pe dr. Steven Rosenberg, medic chirurg, unul dintre pionierii imunoterapiei.

Mutaţiile genetice ale celulelor care se dezvoltă necontrolat sunt factorul declanşator în boala canceroasă.

Abordarea nouă a dr. Rosenberg a constat în găsirea câtorva celule ale sistemului imunitar în corpul pacientei care pot depista aceste mutaţii genetice şi transformarea lor în „arme“ de ucidere a celulelor canceroase.

În laborator, echipa medicului a înmulţit aceste celule imunitare la nivelul câtorva miliarde şi le-a injectat apoi în sistemul circulator al bolnavei. „Cred că după circa 10 zile de la tratament am putut simţi că tumorile au dat înapoi. Mi-am dat seama că funcţionează cu adevărat“, a explicat medicul care crede că tratamentul este încă activ în corpul pacientei.

Ea a fost declarată pacientă fără cancer de circa doi ani şi jumătate.

Acest tip de terapie este încă la început. Dar succesul obţinut poate deschide uşa unor posibile tratamente de acest tip şi pentru alte tumori solide, localizate în plămâni, colon sau altundeva.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite