Metale ce acţionează ca o otravă lentă

Mercurul, plumbul şi cadmiul sunt cele mai nocive pentru organism, iar intoxicaţiile cu ele sunt cel mai frecvent întâlnite. Consumul de alimente contaminate este principala cale prin care metalele grele ajung în corp. Ele nu se descompun prin prepararea termică a mâncărurilor.

Unele metale grele, cum sunt cobaltul, cuprul, fierul, manganul, zincul şi cromul, sunt esenţiale pentru sănătate. Totuşi, chiar şi acestea pot deveni toxice în cantităţi mari. Altele, precum cadmiul, mercurul şi plumbul, sunt neesenţiale şi periculoase în concentraţii mai mari. Ele sunt cauza celor mai numeroase intoxicaţii cu metale grele. Metalele grele sunt periculoase pentru că sunt bioacumulabile. Aceasta înseamnă că, în timp, concentraţia lor creşte în organismele biologice (sunt stocate în grăsime), ajungând mai mare decât cea din mediu.

Plumbul există şi în bere

Acest metal greu poate ajunge în organism din alimentele ambalate sau păstrate în vase ce-l au în compoziţie sau din conductele de apă. Metalul se găseşte în concentraţii mai mici şi în bere, şi în ţuică. Intoxicaţia cu plumb, ca de altfel şi cu celelalte metale grele, se manifestă diferit de la o persoană la alta, în funcţie de concentraţia din corp şi de starea de sănătate a fiecăreia. Tocmai din acest motiv, diagnosticul este deseori dificil de pus.

Plumbul acumulat în corp poate provoca anemie, dureri abdominale, greaţă, constipaţie, dureri de cap, pierdere în greutate, slăbiciune musculară, piele palidă, probleme tiroidiene, irascibilitate, impotenţă, scăderea libidoului, insomnii, confuzie, depresie, iar în intoxicaţiile severe poate produce insuficienţă renală cronică, orbire temporară sau chiar permanentă, convulsii şi deces.

Cadmiul este cancerigen

Acest metal greu se găseşte în baterii, vopsele, materiale plastice (PET-uri) şi în unele îngrăşăminte chimice. Mediul poate fi contaminat cu cadmiu şi în urma activităţilor industriale. Expunerea pe termen lung la acest metal provoacă suferinţe renale, boli pulmonare obstructive şi creşterea tensiunii arteriale. S-a mai observat că el favorizează demineralizarea oaselor şi ne predispune la fracturi. Cadmiul este încadrat în categoria substanţelor cancerigene. Acumularea lui în corp a fost asociată cu cancerul pulmonar, prostatic şi pancreatic.

Mercurul dă tulburări neurologice

Plombele dentare din amalgam şi peştii albaştri răpitori (tonul de dimensiuni mari, peştele-spadă, rechinul) sunt principalele surse de contaminare cu acest metal. Tonul din conserve nu este periculos, pentru că are dimensiuni mici şi nu acumulează mult mercur. Şi unele tipuri de pesticide îl pot conţine, iar cerealele şi legumele stropite cu ele vor fi contaminate. Intoxicaţia cu metilmercur, forma organică a mercurului şi cea mai periculoasă, provoacă tulburări ale vederii periferice, salivaţie în exces, inflamarea gingiilor, tremur, nervozitate, mâncărimi ale pielii, oboseală, dureri de cap şi articulare, probleme în coordonarea mişcărilor, de vorbire şi de auz (afectează sistemul nervos central) şi insuficienţă renală. Bebeluşii expuşi la metilmercur în viaţa intrauterină sau în primele luni de viaţă pot suferi malformaţii sau probleme neurologice. 

CUM LE DEPISTĂM

Analiza firului de păr (analiza minerală tisulară) este cea mai exactă modalitate de a afla concentraţia de metale grele din corp. Testele sangvine pot să nu fie relevante, căci metalele se depozitează în grăsime, în păr şi în unghii. În alte ţări, ele pot fi identificate şi în compoziţia unghiilor.