Menţine-ţi silueta cu... somn!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spune „Adio!" antrenamentelor extenuante la sală şi restricţiilor alimentare. Medicii propun o metodă foarte comodă pentru a ne menţine în formă: nouă ore de somn pe noapte.

Din păcate însă, această metodă inedită funcţionează doar în cazul persoanelor care deţin gena obezităţii, descoperită de puţin timp de oamenii de ştiinţă. Odihna suficientă suprimă activitatea acestei gene, au explicat cercetătorii Universităţii din Washington, cei care au propus dieta bazată pe somn.

După ce au analizat 1088 de perechi de gemeni identici non-identici, specialiştii americani au concluzionat că aceia care au dormit cel puţin nouă ore pe noapte au reuşit să se menţină într-o formă mai bună decât cei care s-au odihnit mai puţin de atât. Autorii studiului atenţionează însă că odihna nu ne fereşte şi de pericolul sedentarismului sau de ce al aportului prea mare de calorii.

Dormim mai puţin decât în trecut

Studiile anterioare au arătat o asociere între obezitate şi odihna insuficientă. De altfel, specialiştii au convingerea că lipsa somnului este unul dintre principalele motive pentru care obezitatea a luat amploare atât de mult în societatea modernă. „În ultimul secol, durata medie alocată odihnei a scăzut cu 1,5 ore pe noapte", spune Nathaniel Watson, coordonatorul studiului american.

Lipsa de somn afectează nivelul hormonilor care controlează apetitul, precum şi procesele metabolice, influenţând în acest mod greutatea.

Citeşte şi:
SUPERALIMENTE Seminţele de in te ajută să slăbeşti

Ce dietă se recomandă în caz de sindrom de intestin iritabil

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite