Medicover: Stresul e o boală? (P)

Stresul este epidemia globală a timpului nostru

Vorbim adesea despre stres ca despre inamicul public numărul unu. Cineva a spus însă că lipsa stresului înseamnă moarte („no stress means death"). Acest cineva era Hans Selye, cel care a formulat, în 1937, primul model teoretic şi experimental al stresului (valabil şi astăzi în liniile sale esenţiale); el a definit stresul ca sindrom general de adaptare.

Din această perspectivă, stresul nu numai că este inevitabil, dar e indispensabil ca factor de succes adaptativ. Atunci când vorbim despre stres ca factor nociv ne referim la ceea ce Selye numea „disstress", care apare în momentul când resursele de adaptare ale organismului sunt suprasolicitate.

Stresul este epidemia globală a timpului nostru. E un paradox că mulţi dintre cei care acceptă că sunt stresaţi sunt reticenţi când li se spune că durerea de cap, oboseala, problemele gastrointestinale, respiratorii sau cardiace sunt „doar" efecte ale stresului. Formularea de mai sus este una „de catifea"; încă mai pot fi auzite sentinţe de genul „totul e doar în capul tău".

Atunci când sesizăm că obosim mai repede sau că oboseala durează neobişnuit de mult putem cădea în două capcane, două extreme: fie să o minimalizezi spunându-ţi că e normal să fii obosit la cât lucrezi, fie să cauţi, cu îngrijorare, o boală fizică „vizibilă" (adică demonstrabilă prin investigaţii medicale) care să fie cauza oboselii. Ambele moduri de abordare semnalează o concepţie despre raportul dintre psihic şi fizic în termenii unei relaţii dela stăpân la sclav: mintea poate cere orice şi trupul trebuie să o urmeze. De fapt, psihicul şi fizicul sunt totdeauna împreună în suferinţă.

Cum deosebim oboseala normală de cea patologică (astenia)?
• Sunt mai obosit dimineaţa
• Oboseala nu dispare după întreruperea efortului
• Se asociază cu tulburări de somn
• Se asociază cu tensiune musculară sau cefalee permanentă
• Este permanentă, nedispărând nici zilele libere (sau chiar am o senzaţie de oboseală mai accentuată în week-end)

A fost descris chiar un sindrom de oboseală cronică, o bună ilustrare a interdependenţei psihofizice. Persoanele care suferă de acest sindrom prezintă oboseală persistentă, care durează mai mult de 6 luni, asociată cu slăbiciune musculară, subfebrilitate, dureri musculare, stare de rău care durează mai mult de 24 de ore după efort, dureri osteoarticulare, dureri de cap, inflamaţia ganglionilor, sensibilitate crescută la infecţii.

Asocierea dintre durerile multiple, oboseală şi rezistenţa scăzută la infecţii se corelează cu trei dintre mecanismele fiziologice implicate în reacţia de stres: secreţia de noradrenalină şi adrenalină (care stimulează iniţial organele ţintă, dar apoi le suprasolicită şi în final le epuizează), afectarea secreţiei de endorfine (morfine interne implicate în reglarea durerii) şi perturbarea sistemului imunitar. În cazul sindromului de oboseală cronică, degeaba căutăm cauzele şi soluţiile investigând organele ţintă.

Citeste articolul complet!