Medicii nu mai au îndoieli: stresul chiar ne îmbolnăveşte!

Problemele famililale şi cele de la serviciu pot provoca sau agrava boli grave, cum sunt diabetul, afecţiunile cardiovasculare şi cancerul FOTO: Shutterstock

Un bărbat îndoliat suferă un atac de cord. Un absolvent şomer face o eczemă. O femeie divorţată suferă de hipertensiune arterială. Au aceste situaţii ceva în comun sau sunt simple coincidenţe?

Dintre toţi factorii care acţionează negativ asupra sănătăţii şi asupra stării noastre psihice, stresul este omniprezent. Mulţi dintre noi ştiu, fie fiindcă au constatat pe propria piele, fie pentru că au aflat de la alţii, că stresul psihic ne face vulnerabili în faţa bolilor fizice. Totuşi, această legătură a fost privită cu mult scepticism de către medici, mai ales pentru că este dificil de demonstrat ştiinţific modul în care acţionează stresul asupra organismului şi, în special, de ce pe unii îi afectează mai mult decât pe alţii.

O cercetare recentă, condusă de echipa specialistului Sheldon Cohen, de la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh, a demonstrat, în sfârşit, că există o legătură între stres şi declanşarea unor boli, oferind, probabil, cea mai bună dovadă până în prezent despre modul în care operează stresul la nivel biologic. Cohen, citat de BBC Future, crede că stresul inhibă capacitatea organismului de a combate inflamaţiile. Acest studiu reprezintă un pas important în înţelegerea mecanismului de acţiune al stresului.

Însuşi Cohen, care a studiat efectele stresului asupra organismului timp de 30 de ani, făcea parte din categoria oamenilor de ştiinţă sceptici în ceea ce priveşte legătura dintre stres şi bolile fizice. Însă noul studiu l-a făcut să devină unul dintre susţinătorii convinşi ai acestei teorii.

Stresaţii răcesc mai uşor

Studiul lui Cohen a constat în infectarea unor voluntari cu virusul banalei răceli. Apoi, cercetătorii le-au măsurat acestora nivelul de stres şi au monitorizat apariţia şi evoluţia simptomelor virozei. La finalul cercetării, specialiştii au constatat că voluntarii cu un nivel ridicat de stres s-au îmbolnăvit, iar ceilalţi nu au manifestat niciun simptom al răcelii. Studii ulterioare au arătat că printre evenimentele cele mai stresante care i-au sensibilizat pe voluntari în faţa virusului răcelii s-au numărat: problemele cu familia şi cu prietenii, serviciul suprasolicitant şi şomajul.

Cercetătorul britanic pe probleme de stres Andrew Steptoe, profesor de psihologie la Colegiul Universitar din Londra, spune: „În circumstanţe obişnuite, nu ai cum să faci legătura dintre stres şi răceală, fiindcă nu poţi să ştii exact când ai luat un agent infecţios. De aceea este atât de important studiul lui Sheldon Cohen.“

Care este mecanismul?

O explicaţie ar putea fi comportamentul nociv pe care îl au persoanele stresate. Mai exact, ele fumează şi consumă mai mult alcool, dorm mai prost şi nu fac mişcare. Toate acestea au consecinţe negative asupra sănătăţii. Dar Cohen a luat în calcul şi ipoteza că legătura dintre stres şi boli are la bază o serie de modificări biochimice care se petrec în organism, independent de stilul de viaţă.

Unul dintre mecanismele-cheie în acest sens este cortizolul, care, de altfel, este cunoscut popular şi sub numele de „hormonul stresului“. Până acum, explicaţia oferită de cercetători, fără o bază ştiinţifică solidă, era simplistă: mai mult stres solicită organismul să producă mai mult cortizol. Cu cât nivelul de cortizol din organism este mai mare, cu atât mai rău este pentru sănătate. Totuşi, studiile anterioare nu făceau o legătură clară între nivelul de stres şi consecinţele clare asupra stării de sănătate. Mai exact, nu explicau de ce stresul creşte nivelul de inflamaţie din corp.

Studiul lui Sheldon Cohen a demonstrat că mai important decât nivelul de cortizol care circulă în corp este modul în care organismul reacţionează la el. Mai exact, cortizolul acţionează asupra celulelor prin intermediul unui set de receptori specifici, numiţi în termeni medicali receptori glucocorticoizi. Atunci când o moleculă de cortizon se „lipeşte“ de un astfel de receptor, se declanşează o serie de reacţii chimice în interiorul celulei. Stresul, spune Cohen, modifică sensibilitatea acestor receptori. Ei devin mai rezistenţi la efectele pe care cortizolul le are asupra lor, fenomen numit rezistenţă glucocorticoidă. Acest lucru este extrem de nociv, mai ales în ceea ce priveşte efectul cortizolului asupra celulelor sistemului imunitar.

Favorizează diabetul şi cancerul

Unul dintre rolurile esenţiale ale cortizolului în corp, atunci când se găseşte în limite normale, este de a ţine în frâu inflamaţiile. De aceea, varianta sa sintetică, hidrocortizonul, este folosită pentru a trata o varietate de afecţiuni inflamatorii, de la eczeme, la colită ulcerativă (boală inflamatorie a colonului).

Problema este că, atunci când nivelul stresului şi, deci, al cortizolului în corp este mare şi se instalează fenomenul de rezistenţă glucocorticoidă, efectul antiinflamator al cortizolului este suprimat. În concluzie, atunci când suntem stresaţi, procesele inflamatorii se dezvoltă fără să poată fi ţinute în frâu.

În acest context, inflamaţia nu se referă la reacţiile imediate pe care corpul le are la o infecţie sau la o rană – o metodă naturală a sistemului imunitar de a începe procesul de vindecare. Inflamaţia în organism se referă la stimularea exagerată a unor procese chimice care au loc în corp în mod obişnuit, dar la un nivel redus. De altfel, acest tip de inflamaţie stă la baza majorităţii bolilor moderne, de la boli cardiovasculare, diabet şi obezitate, până la demenţă şi cancer.

Pentru a depista nivelul inflamaţiei din corp, există o analiză de sânge la îndemână. Este vorba despre testul de identificare a proteinei C reactive. Preţul unui astfel de test este între 13 şi 15 lei.

Şi rezistenţa poate fi detectată

Cohen spune că, pentru a demonstra că legătura descoperită de el între stres şi boală este reală, trebuie descoperită, mai întâi, legătura dintre stresul major şi rezistenţa glucocorticoidă.

El a realizat un studiu care a avut drept subiecţi părinţii unor copii bolnavi de cancer, care aveau, evident, un nivel de stres extrem de ridicat. „Argumentul nostru era că oamenii aflaţi sub stres cronic, extrem ar trebui să prezinte o creştere a rezistenţei glucocorticoide la cortizol. Şi, făcând o comparaţie cu un grup de control (acelaşi număr de persoane care nu erau stresate), am descoperit exact lucrul la care ne-am aşteptat. Părinţii copiilor cu cancer aveau o rezistenţă glucocorticoidă mai mare decât cei din grupul de control“, a explicat Cohen.