Măseaua de minte: curiozităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În majoritatea cazurilor, măselele sau molarii de minte apar în jurul vârstei de 18-24 de ani. În ultimul timp se constată însă că erupţia acestor măsele nu mai apare. Acest lucru se explică prin evoluţia omului, a masticaţiei şi alimentaţiei, a micşorării maxilarelor care nu mai permit apariţia celor molari. Aflaţi şi alte curiozităţi despre măseaua de minte.

Ca orice molar, măseaua de minte are rolul de a mesteca, a tăia şi fărâmiţa alimentele. Molarii de minte sunt la fel de utili ca şi ceilalţi, dacă vor creşte în mod corect, susţinuţi de gingii şi oase sănătoase.

Numele de măsele de minte este asociat în mod popular şi empiric cu vârsta oamenilor, ţinând cont că erupţia acestor molari apare de regulă în intervalul de 18-25 ani. Tradiţiile populare asociau acest fenomen fiziologic cu faptul că individul se apropia de maturizare, deci se presupunea că avea mai multă minte.

Molarii de minte sunt reminiscenţe ale strămoşilor noştri, care  foloseau intens aceşti dinţi pentru a  mesteca hrana fibroasă şi tare. Însă pe măsura ce obiceiurile alimentare s-au schimbat, acestea au devenit aproape inutilizabile în mestecarea mâncărurilor şi de aceea apar tot mai puţin.

Îngrijirea şi periajul molarilor de minte se face cu atenţie şi separat, deoarece ei rămân mai mici decât ceilalţi dinţi. Tocmai din cauza faptului că nu li se acordă atenţie separată şi nu ajung să fie periaţi, molarii de minte se cariază mult mai repede comparativ cu alte măsele.

Măseaua de minte: când se scoate?

Apelăm la soluţia extracţiei atunci când molarii de minte sunt parţial erupţi şi nu au suficient spaţiu, dacă generează durere, sunt cariaţi profund sau dacă sunt parţial îngropaţi în osul maxilar şi sunt orientaţi spre dintele vecin pe care îl pot caria. Aceştia se scot şi dacă va creşte retenţia plăcii dentare sau dacă sunt inactivi în masticaţie şi nu au antagonist, pentru a putea favoriza mai bine igiena molarului din faţa lor care are un rol important în masticaţie. Dacă însă la erupţie măseaua de minte nu poate străbate mucoasa de deasupra lui şi observăm ca are loc în cavitatea bucală, se va face doar o incizie pentru a-i permite acestuia să-şi urmeze erupţia pe arcadă. Un molar de minte este valoros într-o viitoare lucrare fixă, atunci când lipsesc molarii vecini, de aceea extracţia acestuia, care de altfel este destul de dureroasă, ar trebui să se facă numai dacă este impetuos necesar“, explică dr. Andra Custura, medic stomatolog şi manager medical Andra Smile.

O măsea de minte netratată poate cauza: dureri intense la nivelul mandibulei sau maxilarului, probleme la mestecat şi chiar complicaţii precum boli gingivale, infecţii, carii, chisturi sau înghesuirea dinţilor.

Măseaua de minte: complicaţii

O simplă radiografie îi va arăta medicului poziţionarea măselei de minte. Există situaţii în care apar complicaţii locale, deoarece măselele au rădăcini separate de sinusurile maxilare printr-un strat subţire de os. În acest caz se administrează antibiotice, iar pacienţii trebuie să evite activităţile ce ar putea exercita presiune asupra sinusurilor (suflatul nasului, strănutul, exerciţii fizice).

„Ulterior extracţiei se va simţi un disconfort şi/sau durere care pot fi tratate cu analgezice şi antiinflamatoare. Există de asemenea posibilitatea apariţiei de infecţii din cauza numărului mare de bacterii prezente în gură. În acest caz se administrează profilactic antibiotice. Alte efecte ce pot apărea sunt umflăturile, care variază de la pacient la pacient şi sângerările, care sunt considerate a fi normale“, adaugă dr. Andra Custura.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite