Lupta disperată a unei femei infertile pentru a deveni mamă: „Nu m-am oprit niciodată, indiferent câte lacrimi am avut pe obraz“

Lupta disperată a unei femei infertile pentru a deveni mamă: „Nu m-am oprit niciodată,
indiferent câte lacrimi am avut pe obraz“

Lara, un copil mult aşteptat, împreună cu mama ei, Nicoleta

Mamă. Un cuvânt pentru care unele femei trebuie să lupte din greu cu infertilitatea. Pentru ele, nicio barieră nu este de netrecut, niciun chin nu este de neîndurat. Iar eşecul nu există ca opţiune. Cu o perseverenţă uluitoare, aceste femei găsesc puterea de a o lua mereu de la capăt. Iar şi iar. Până când? Până când reuşesc să îşi ţină în braţe pruncul mult dorit. Aceasta este povestea Nicoletei şi a fetiţei ei, Lara.

Ştiri pe aceeaşi temă

În iunie 2007, Nicoleta avea 30 de ani şi o poveste de viaţă aproape perfectă:  urma un master în Elveţia, la Geneva, intra în vacanţă, iar bărbatul pe care-l iubea, un francez, venise să-i ia bagajele şi să i le ducă în ţara lui Marcel Proust. „Mi-am invitat amicii la un pahar într-un bar de pe lângă Parc des Bastions. Eram vreo 25 de oameni de vreo 15 naţionalităţi, urma să ne separăm, încă nu ştiam pe-atunci că Facebook avea să ne ţină, totuşi în contact. Am vorbit mult, eram îmbrăcată în portocaliu, sănătoasă, veselă, îndrăgostită şi mai convinsă decât oricând că toate dorinţele mele se îndeplinesc. Habar n-aveam însă că avea să fie ultima mea aniversare fericită“.

De aici, pentru Nicoleta şi pentru iubitul ei a început adevărata călătorie a vieţii ei, care avea să se dovedească una plină de obstacole şi de nereuşite. „Îmi doream copii. Mi-aş fi dorit un copil înainte de 30 de ani, dar nu-mi  ieşise. Mi-era clar că vom avea nevoie de ajutorul medicilor“, îşi începe povestea Nicoleta.

12 iunie 2008, 31 de ani. Spitalul din Nîmes, Franţa. JP, viitorul soţ al Nicoletei a venit cu tort şi „şampanie“ pentru copii. Nu avea voie să bea alcool. Era însărcinată în al doilea trimestru, sarcină obţinută prin fertilizare in vitro. Cu gemeni. Nu reuşise să aibă un copil până în 30 de ani, dar urma să aibă doi la 31+, recuperase! Era, însă, spitalizată. „Regim de paralitică, nu puteam mişca decât mâinile, gâtul şi privirea. Nu aş fi crezut vreodată că voi rezista măcar câteva ore consecutive fără să mă mişc deloc. Am rezistat însă cinci săptămâni, în care am privit tavanul şi m-am rugat. Şi aş mai fi rezistat. Însă contracţiile s-au accentuat, iar naşterea prematură nu a putut fi împiedicată. Fetiţele mele, Eva şi Clara, au murit. Doare de atunci încoace încontinuu. Doare şi acum.“ După acest episod, Nicoleta a suferit trei intervenţii chirurgicale pentru rezecarea unui sept uterin (interiorul uterului era divizat de un perete muscular sau fibros, numit sept), cel care provocase nenorocirea.

Iunie 2009, 32 de ani, Avignon. Al doilea FIV, al doilea eşec. „În grila mea mentală, rezultatul negativ nici nu exista ca opţiune. Nu mai înţelegeam nimic. În septembrie 2009, un alt transfer de embrioni, în care am investit afectiv la fel de mult, s-a soldat cu un nou eşec.“

Iunie 2010, 33 de ani, Strasbourg. Al treilea FIV, al treilea eşec. „Cu două luni înainte, în aprilie, la un alt transfer de embrion, am avut bucuria explozivă a unui test pozitiv. Nu o să uit niciodată vibraţia din vocea lui Jean-Pierre când l-am anunţat că se întamplă: sunt din nou însărcinată! Însă valorile analizelor mi-au arătat curând că sunt motive de îngrijorare. Sarcina nu evolua bine. În jurul zilei mele aniversare, întoarsă în sudul Franţei, pierdeam sarcina.“

Iunie 2011, 34 de ani, Strasbourg / Avignon. „Ne întorsesem în Strasbourg, să mai facem un FIV. Al patrulea. Teoretic, ultimul acoperit de asigurările de sănătate din Franţa. Nu am plătit o centimă pentru consultaţii, investigaţii, analize, medicamente, proceduri, ce uriaş contrast faţă de România! Totul a decurs perfect. Continuam să fim consideraţi  «cuplul ideal pentru FIV»: aveam ovocite, aveam spermatozoizi, obţineam embrioni ochiometric perfecţi, aveam endometru impecabil, septul uterin care provocase nenorocirea fusese rezecat fără a lăsa uter cicatriceal, din punct de vedere hematologic, imunologic, totul era în regulă. Şi, mai presus de toate, avusesem sarcină evolutivă împreună, dovada supremă că suntem un cuplu fertil. Şansele teoretice erau atât de mari, încât, pentru a evita o sarcină gemelară, doctorii refuzau să îmi transfere doi embrioni, mergeam pe single embryo transfer. Speranţe maxime, dar testul a fost negativ“.
Ulterior, un alt transfer de embrion a fost un eşec. „După reexaminarea dosarului, doctorii decid să ne mai acorde, în mod excepţional, o tentativă acoperită de asigurări – nu aveam profilul cuplului care la capătul luptei cu infertilitatea să nu o învingă. Desigur, continuasem să investighez şi să parainvestighez, medical dar şi conex; am făcut psihoterapie, yoga, acupunctură, embriotransfer sub hipnoză medicală. De fapt, am făcut tot ce se putea face. Cu speranţa că urma scapă turma, facem, deci  FIV numărul 5 – «ultimul» – în toamna lui 2011. Rezultatul testului a fost negativ“. Prăbuşire interioară, senzaţie de sfârşit de lume. Sau măcar de etapă. „Totuşi, nu m-am oprit niciodată, indiferent câte lacrimi am avut pe obraz“. Decide să treacă la adopţia unui copil din România. Nu avea să i se prezinte niciunul. Niciodată.

Iunie 2012, 35 de ani, Bucureşti. În toamna lui 2012, Nicoleta mai face un FIV, al şaselea, respectiv al nouălea transfer de embrioni. În România. „Schimb ţara, schimb norocul. Nu? Nu!“ Coşmarul a continuat: test negativ.

Anul 2013 începe fără ca Nicoleta şi soţul ei să ştie încotro să o mai ia. Ca atare, în martie 2013, au plecat în Grecia, să mai facă un FIV. „Ultimul“, şi-au spus din nou.

Iunie 2013, 36 de ani, Bucureşti. A fost cu noroc. La această dată, Nicoleta ţine în mână ecografia morfofetală şi trebuie să facă dublu test pe 11 iunie. Află că, date fiind valorile serologice, fetiţa pe care o poartă în pântec are, statistic, risc foarte mare să sufere de sindrom Down. „Nu mai intru în amănunte. A durat şapte săptămâni până la rezultatul amniocentezei. Oricum nu aş fi renunţat la sarcină, dar aveam nevoie măcar să ştiu la ce să mă aştept, nu aş fi suportat să plutesc în incertitudine până la naştere. Amniocenteza mi-a infirmat scenariul ăsta, nu am ştiut pe ce lume trăiesc, am fost în transă. Pe întreaga durată a sarcinii, aproape că nu am îndrăznit să respir, de teamă să nu pierd preţiosul odor.“

În mod miraculos, la începutul săptămânii 40, pe 16 decembrie, într-o iarnă mediteraneană cu 16 grade în termometre şi trandafiri înfloriţi în grădină, s-a întâmplat. „O chestie care, timp de şapte ani apocaliptici, am crezut că nu ne e sortit să ni se întâmple nouă: am născut un pui viu. Extrem de vioi.“
Şi, odată cu această împlinire, pe nume Lara, a venit şi resemnarea pentru eşecurile anterioare. „Finalmente, am găsit puterea, cu câteva zile înainte de naştere, să le facem certificate de deces primelor noastre fiice. Spre deosebire de situaţia din România, în Franţa este posibil: copiii morţi in utero sau la naştere pot fi înregistraţi, inclusiv retrospectiv. Lara este în livretul de familie al treilea copil al nostru, după Eva şi Clara, surioarele ei născute cu cinci ani înainte. Îi voi vorbi Larei, când va fi mare şi va putea înţelege, despre ele. Le datorează existenţa – poate că nu aş fi putut persevera atât, dacă nu le-aş fi purtat pe Clara şi pe Eva şi nu aş fi ştiut că pot fi însărcinată, că pot da viaţă.“

Iunie 2014, 37 de ani, Avignon / Port Camargue. „Trag aer în piept, mă uit de pe plajă la familia mea: un delfin şi-o delfinuţă. Fac bilanţul ăsta mental şi am o revelaţie: sunt tânără. Mai tânără decât în trecut. Pentru prima dată în ultimii ani nu mai sunt în râzboi cu nenorocitul de ceas biologic. Pentru prima dată în ultimii ani simt că am vârsta sufletului meu. Şi nu vârsta ovarelor mele! Sunt tânără. Şi norocoasă. Şi fericită. Şi, cumva, nemuritoare.“

Încercările prin care a trecut Nicoleta au determinat-o să pună bazele Asociaţiei „SOS- Infertilitatea“ care, din 2008, desfăşoară o activitate de sprijinire a persoanelor afectate de această boală.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: