Locul de muncă poate dăuna grav sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrul la birou poate provoca dureri de cap şi de spate FOTO: Shutterstock
Lucrul la birou poate provoca dureri de cap şi de spate FOTO: Shutterstock

În mijlocul sezonului de gripă şi de răceală, începi să te întrebi dacă eşti în siguranţă mergând la birou, unde cei din jurul tău tuşesc şi strănută. În plus, pe lângă bolile de sezon, există multe alte moduri prin care mediul de la serviciu îţi poate afecta sănătatea.

„Huffington Post“ a identificat principalele probleme de sănătate care apar la locul de muncă şi modalităţile prin care ele pot fi rezolvate.

Modul în care este poziţionat biroul îţi provoacă dureri de spate

De ce?  Pentru că nu ne-am setat staţiile de lucru corespunzător: scaunele sunt incomode, monitoarele sunt aranjate astfel încât să fim nevoiţi să ne contorsionăm gâturile şi picioarele nu stau cu toată talpa pe podea, astfel trăgând de coloană. 

Soluţii: Una dintre cele mai importante reguli este să ai încheieturile la 90 de grade de birou, asta însemnând că trebuie să stai cu toată talpa pe sol, genunchii trebuie să fie la un unghi potrivit, iar partea superioară a picioarelor trebuie să fie paralelă cu pământul.

Poziţionează-ţi computerul astfel încât să stai drept în scaun, cu privirea înainte şi cu ochii la nivelul treimii de sus a monitorului. De asemenea, asigură-te că poziţia coatelor te ajută să stai confortabil.

Nu uita să iei pauze regulate în care să te dezmorţeşti. 

Lipsa de control asupra lucrurilor din jurul tău te deprimă

De ce? Imaginează-ţi că fiecare zi la muncă devine o rutină. Nu se întâmplă nimic care să te provoace, nu înveţi nimic nou şi te simţi complet neputincios pentru a schimba situaţia. Mulţi dintre noi îşi dau seama că acest scenariu nu este bun, dar decât să nu avem nicio slujbă, atunci considerăm că este mai bine aşa. Conform siteului Health.com, acest gen de mediu de lucru poate provoca depresie.

Soluţii: Îţi poţi întreţine sănătatea emoţională folosindu-te de tehnici naturale ca mâncatul alimentelor care îţi creează buna dispoziţie, precum peştele şi ciocolata. De asemenea, este indicat să faci câteva exerciţii fizice simple.

Eşti stresat din cauza şefului arogant sau a deadline-urilor

De ce? Stresul a fost legat de numeroase probleme cardiovasculare, inclusiv tensiunea arterială ridicată şi atacurile de cord. 

Potrivit sondajelor realizate de clinica Mayo din Minnesota, SUA, un sfert din oameni au declarat că jobul este principalul factor de stres din viaţa lor.

Soluţii: Deşi este mai uşor de zis decât de făcut, există totuşi câteva lucruri care te vor ajuta să te relaxezi. La sfârşitul zilei poţi încerca să faci yoga sau că citeşti o carte bună. Chiar şi ciocolata te poate ajuta. De asemenea, nu strică să faci mişcare zilnic şi să introduci în dieta zilnică alimente care fac bine inimii, precum ulei de măsline, somonul şi nucile.

Răceşti din cauza mediului de la birou

De ce? Microbii pot trăi pe suprafeţele tari timp de câteva ore şi asta înseamnă că de fiecare dată când colegii tăi răciţi ating diverse suprafeţe precum mânerele de la uşi, lasă în urmă o armată de viruşi ce provoacă răceli şi gripă. Atunci când tu atingi acele suprafeţe şi după aceea mănânci sau îţi duci mâna la faţă, le oferi o cale directă către nasul şi gura ta.

Soluţii: În cazul în care tu eşti cel care strănută, încearcă să o faci în îndoitura cotului, în loc de palme, pentru a reduce răspândirea. De asemenea, spală-te mai des pe mâini în perioada în care răcelile şi gripele fac ravagii şi ia-ţi câteva minute să-ţi cureţi biroul cu regularitate. 

Faptul că eşti disponibil non stop îţi strică somnul

De ce? Ai putea crede că este esenţial să-ţi mai verifici e-mailul încă o dată, înainte de somn, dar lumina albăstruie a monitorului declanşează starea de veghe, iar acest lucru duce la probleme de memorie, luarea în greutate şi probleme cu inima. 

Soluţii: Închide-ţi PC-ul şi lasă telefonul în altă cameră pentru a nu cădea pradă tentaţiei, după care, cu o oră înainte de culcare, încearcă să te delectezi cu o carte sau o baie caldă. 

Din cauza monitorului, ai probleme cu ochii

De ce? Când privim monitorul perioade îndelungate de timp, clipim mai rar, fapt ce poate lăsa ochii uscaţi, îţi poate înceţoşa privirea şi pe deasupra provoacă şi dureri de cap. Potrivit unui studiu realizat în 2011, între 64% şi 90% din oamenii care lucrează la calculator, au aceste simptome.

Soluţii: Programează-ţi mai multe pauze pe parcursul zilei. La fiecare 20 de minute, îndepărtează-te de calculator şi priveşte în altă direcţie măcar timp de 20 de secunde. În zilele libere încearcă să te ţii mai departe de calculator pe cât posibil. De cele mai multe ori aceste simptome vor trece de la sine dacă te odihneşti, însă pot duce şi la pierderea vederii.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite