INTERVIU Dr. Radu-Emanuel Berceanu Ion: „Şi apatia poate fi un simptom de cancer cerebral“

AVERTISMENT Cancerul cerebral poate apărea la orice vârstă, iar printre semnele mai puţin cunoscute care-l anunţă regăsim halucinaţiile şi tulburările de personalitate, precum agresivitatea sau nepăsarea

Diagnosticul de cancer cerebral este una dintre cele mai înspăimântătoare veşti pe care le poţi primi. Pe bună dreptate, având în vedere că afecţiunea apare în topul cauzelor de deces, în ciuda progreselor realizate de tehnicile chirurgicale şi de radioterapia modernă. 

Despre factorii de risc, şansele de supravieţuire şi mai ales despre semnele care pot sugera existenţa unei tumori cerebrale, am vorbit cu dr. Radu-Emanuel Berceanu Ion (34 de ani), medic specialist oncolog la Centrul de Radioterapie Amethyst, din Otopeni.

„Weekend Adevărul“: Urmărim o creştere a incidenţei cancerelor cerebrale, în ultimii ani. Ce s-a schimbat, de ce s-a întâmplat acest lucru?

Dr. Radu-Emanuel Berceanu Ion: Probabil că nu s-a schimbat nimic, ci doar a crescut frecvenţa diagnosticării mai precoce, ca urmare a conştientizării importanţei investigării oricăror simptome care apar din partea publicului, coroborat cu un acces mai larg la asistenţa medicală. Nu avem factori de risc relevanţi, care să fi dus la această creştere.

Dar care sunt factorii de risc?

O cauză clară pentru un cancer cerebral e greu de identificat. De multe ori, poate fi vorba de o predispoziţie genetică sau de expunerea la radiaţiile ionizante.

La ce anume vă referiţi?

La radiaţiile de energie înaltă. Se expun acestui tip de radiaţii persoanele care fac multe radiografii sau alte intervenţii care folosesc razele X sau cele care au primit un tratament de radioterapie la un moment dat. Pe de altă parte, sunt foarte mulţi pacienţi tineri şi nu poţi să spui că au făcut cancer pentru că au fost iradiaţi sau au fost supuşi nu ştiu cărui factor de risc.

Adică e o loterie...

Da, apariţia cancerului e prin definiţie un proces întâmplător. E o loterie, cum bine aţi spus, şi cu cât înaintăm în vârstă, cu atât jucăm mai des.

Dar vorbitul la telefonul mobil? A tot fost prezentat ca având un rol nefast din acest punct de vedere.

Da, s-a vehiculat foarte mult că expunerea la undele electromagnetice emise de telefoanele mobile ar avea o implicare. Chiar a fost publicat recent un studiu în această direcţie, care sugerează o triplare a riscului de cancer cerebral asociată vorbitului prelungit la telefoanele mobile sau fixe, dar fără fir. Teoria este destul de controversată. Sunt specialişti care susţin că, dacă ar fi aşa, atunci ar exista mai multe cancere pe partea stângă, din moment ce un mare procentaj din populaţia lumii e reprezentată de oameni dreptaci, care ţin telefonul în mâna stângă, tocmai pentru a avea mâna dominantă liberă atunci când vorbesc. Aşadar, ar produce daune mai mari pe partea stângă, inclusiv la nivel cutanat în regiunea urechii sau a obrazului. Or, aceste lucruri nu sunt valabile. E încă neconcludent dacă vorbitul la telefonul mobil este sau nu un factor de risc.

DE LA FURNICĂTURI LA CONVULSII

Ce simptome pot indica suspiciunea de cancer cerebral?

Dat fiind că vorbim de creier, o zonă destul de sensibilă şi aflată într-o cavitate închisă, unde nu prea există spaţiu de manevră, simptomele pot fi foarte variate în funcţie de localizarea tumorii. În general, vorbim de tulburări neurologice. Pot apărea problem în mişcarea unei mâini, a unui picior sau chiar paralizii pe anumite părţi ale corpului. De asemenea, omul poate prezenta somnolenţă accentuată, tulburări de echilibru şi de sensibilitate, descrise ca senzaţie de rece, furnicături şi amorţeli. Pot apărea crize de tip epileptic, cu convulsii, uneori generalizate, alteori nu: pacientului i se zbate o mână sau îşi pierde cunoştinţa şi are o criză epileptic tipică. Pot fi crize fără manifestări motorii, ci doar cu halucinaţii sau absenţă: persoana rămâne 30 de secunde blocată, nu vede nimic. Sunt foarte periculoase aceste manifestări, pentru că de multe ori trec neobservate, au un istoric mai îndelungat. Ele sunt mai greu de sesizat de către cei din jur în raport cu o criză motorie. Grav este că aceşti pacienţi pot avea o asemenea criză în orice moment, fără să existe semne de avertizare. Li se poate întâmpla inclusiv la volan sau când au grijă de un copil mic sau în alte situaţii când vigilenţa este obligatorie.

DUREREA DE CAP, UN SIMPTOM RAR

Ce alte semne mai dau de bănuit?

Sunt pacienţi care prezintă tulburări de memorie, cu probleme de găsire a cuvintelor sau de înţelegere a ceea ce li se comunică. Unii înregistrează tulburări de orientare, de vedere, de auz, dar şi de personalitate. Cu alte cuvinte, pacientul poate deveni mai agresiv sau mai apatic, mai nepăsător. Intervine un fel de opacitate faţă de emoţiile celor din jur; pacientului îi este indiferent ceea ce cred sau simt ceilalţi. E o situaţie destul de des întâlnită în cazul unei tumori de lob frontal.

Dar durerea de cap? Ea nu figurează pe această listă?

Ceea ce aş vrea să subliniez este că durerile nu sunt atât de frecvente. În cancerul cerebral, durerea de cap se instalează, de obicei, în stadia foarte avansate. Este o durere chinuitoare, care creşte în intensitate şi se extinde pe o durată mai mare a zilei, putând deveni continuă, şi nu mai cedează la analgezicele obişnuite. Ea se accentuează la tuse, strănut, la schimbarea bruscă a poziţiei capului şi la orice alt efort care măreşte tensiunea intracraniană. De regulă, durerea e mai mare în a doua parte a nopţii, spre dimineaţă. Tot atunci pot apărea greaţa şi voma, mai ales dacă tumora este mare sau însoţită de un grad înalt de edem cerebral.

Sunt tumori extreme de mari care produc simptomatologie minimă şi tumori foarte mici care sunt extrem de manifeste clinic şi pacientul prezintă foarte-foarte multe simptome.

„Anomaliile genetice pot fi o binecuvântare“

Ce şanse au bolnavii cu cancer cerebral în România? Vedem foarte multe campanii umanitare de strângeri de fonduri pentru tratamente în străinătate.

Nu are importanţă unde se tratează. Important este ce tip de tumoră au şi dacă aceasta poate fi îndepărtată în totalitate sau nu. Chirurgul este cel care face diferenţa. Dacă are experienţă şi talent şi poate scoate cât mai mult din tumoră, cu atât e mai bine pentru pacient. Depinde mult şi de norocul pacientului, de cât de bine va răspunde la radioterapie, dacă va răspunde sau nu la chimioterapie. E loterie, dar chirurgul nu e loterie. Chirurgul este foarte-foarte important. Din fericire, avem în România specialişti foarte buni.

Dr. Radu-Emanuel Berceanu Ion explică modul în care se stabileşte planul de tratament, în funcţie de tipul cancerului

Cât de mare e riscul de recidivă postoperator?

În cancerul cerebral, recidiva este cvasiinevitabilă. Probabilitatea de recidivă ţine de gradul tumorii. Un glioblastom, care este cel mai agresiv tip de cancer cerebral, recidivează aproape 100%, implacabil. Celelalte tumori recidivează şi ele, dar mai greu, mai lent, mai târziu şi, din păcate, recidivele sunt, în general, mai agresive, mai ales dacă pacientul a fost radiotratat.

De ce?

Să zicem că un pacient este operat în totalitate şi RMN-ul nu mai arată nimic. Asta înseamnă că dacă el mai are ceva e de ordinul microscopic sau, cel puţin, milimetric, deci sub limita de rezoluţie. Pe acea încărcare tumorală minimă faci o radioterapie corectă, cu doza recomandată şi sigur administrezi toată doza unde trebuie. Eventual, faci chimioterapie, iar peste un an, îţi reapare tumora. E clar că aia e compusă din celule mai rezistente. În fond, toate intervenţiile care se operează, gen radioterapia sau chimioterapia, acţionează ca factor de selecţie. Ceea ce rămâne, în final, este ceea ce rezistă la orice. Am însă şi o veste bună, în cazul pacienţilor cu modificări genetice la nivelul tumorii, beneficiul chimioterapiei este impresionant.

Radioterapia e pe locul al doilea ca modalitate terapeutică, folosită în tumorile cerebrale, aproape întotdeauna după intervenţia chirurgicală sau după cel puţin o biopsie.

CEL MAI MARE BENEFICIU AL CHIMIOTERAPIEI    

Explicaţi, vă rog.

Tumora e compusă din celule tumorale, care conţin material genetic. Ei, acel material genetic poate avea nişte modificări specifice, care cu tehnologia actuală sunt relativ simplu şi relativ ieftin de identificat. Pot fi tumori aparent identice, care însă au un prognostic diferit, datorită unei diferenţe biologice. Supravieţuirea mediană (n.r. – speranţa medie de viaţă) a pacienţilor care nu au niciun fel de modificare genetică la nivelul celulelor tumorale este relative mică, de 2-3 ani, şi ei nu par a beneficia de chimioterapie deloc. În cazul în care aceste modificări sunt prezente, atunci supravieţuirea mediană poate ajunge la 7 ani, cu operaţie urmată de radioterapie, iar dacă se face şi chimioterapie, atunci supravieţuirea mediană creşte de la 7 ani la 14 ani. Este cea mai mare creştere de supravieţuire văzută în oncologie pentru o chimioterapie.

Foarte interesant...

Da şi e, oarecum, contradictoriu cu beneficiul limitat al chimioterapiei în tumorile cerebrale, pentru că în formele agresive beneficiul îl numărăm la ordinul de patru-cinci luni. Astfel, în baza acestor anomalii genetice, putem să identificăm pacienţii şi să facem foarte selective tratamentul. Adică cei care au o asemenea anomalie primesc tratamentul care le poate prelungi viaţa semnificativ, iar pe ceilalţi îi scutim de un tratament inutil.

60% din tumorile cerebrale sunt glioame cu un grad crescut de malignitate şi evoluţie clinică agresivă.

53% din persoanele cu vârste între 15 şi 39 de ani sunt în viaţă la cinci ani de la diagnosticul de cancer cerebral.

65% din copiii cu cancer cerebral supravieţuiesc cel puţin cinci ani de la diagnostic.

30% din cancerele cerebarale apărute la persoane tinere se manifestă prin convulsii.