„Do it yourself”


Începutul a fost dat de materialele inerte care nu interacţionează deloc cu organismul. Primele materiale folosite au fost în oftalmologie pentru înlocuirea cristalinului. Descoperirea a fost făcută de hazard, aşa cum se întâmplă de multe ori. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial un medic oftalmolog care examina aviatorii veniţi din misiune a observant în ochii acestora mici fragmente de plastic provenite din parbrizul avionului, probabil. Aceste particule, microscopic, nu dădeau însă nicio reacţie. Şi aşa s-a născut cristalinul artificial.
 
Universul atât macro cât şi micro l-a fascinat mereu pe om şi a căutat să îl înţeleagă şi mai apoi să îl reproducă.

În ortopedie existând totuşi o mare rezervă personală de os, nevoia nu a fost aşa stringentă de la început. Cel mai des se recoltează os din aripa iliacă şi se foloseşte acolo unde este nevoie. Nimeni nu spune însă că locul donator necesită până la doi ani pentru refacere, iar durerile nu sunt de neglijat.
 
Pentru a răspunde acestui impediment au apărut substituenţii osoşi care la început au fost anorganici pur, adică numai structură minerală susceptibilă de a fi populată de vase de sânge şi integrate în organism.
 
Apoi cercetarea a mers mai departe: au fost izolate celule stem din propriul organism,au fost purificate, au fost trecute pe o structură cristalină asemănătoare osului şi a fost creat astfel un material „bone like. Dar, din păcate, este foarte scump, dificil de obţinut mai ales în cantităţi mari şi nu întotdeauna practic fiind un procedeu greoi.

Imaginaţi-vă următorul flux:
 
Pacient - Recoltare de celule stem - Purificare - Cultură celulară - Transfer pe substrat mineral €“bone like
 
Şi acum cel de-al doilea flux:
 
Pacient-€ Procedură de însămânţare osoasă - bone

Deci tot fluxul tehnologic greoi şi costisitor se transferă din laborator în pacient.
 
Astfel, este creat un os de bună calitate propriu fiecărui pacient care răspunde nevoilor lui. Procedeul este relativ simplu şi răspunde multor nevoi din patologie. Unde se aplică acest procedeu? Oriunde avem nevoie de os ca substituent în:

  • fracturi neconsolidate
  • pseudartroze
  • demineralizare osoasă accentuată
  • distrofii osoase şi paleta de afecţiuni poate continua.

Dacă în prezent se poate realiza os doar într-un anumit segment din corp, pe viitor vom putea să îl producem acolo unde avem nevoie.

Aplicaţiile pot fi nebănuite de la ucigătoarea osteoporoză la reconstrucţiile complexe de tumori sau malformaţii.
În viitor ne vom extinde cercetările şi pe zonele de cartilaj, iar visul suprem este acela de a crea cartilaj de creştere nou. Organismul uman este supradimensionat  posedând suficiente resurse de adaptare şi regenerare. Şi, ca într-o mare fabrică, cred că a venit vremea să ne organizăm un centru de piese de schimb.
 
Singura noastră problemă este cu cercetarea. Nimeni nu este dispus să finanţeze proiecte de anvergură. Mai repede tipărim cu fonduri europene nişte broşuri de popularizare pe care nu le citeşte nimeni, dar care ne asigură un comision reconfortant.
 
Din păcate, până atunci vom putea realiza nişte soluţii punctuale, vom vindeca doar nişte cazuri fără însă a putea să sperăm la mai mult.