Infecţiile dentare, periculoase pentru organism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe termen lung, afecţiunile netratate ale dinţilor pot îmbolnăvi inima, rinichii şi articulaţiile. Cariile neglijate, lucrările dentare realizate incorect şi traumele externe care afectează nervul dinţilor sunt principalele cauze care duc la producerea complicaţiilor orale.

Igiena orală precară favorizează şi întreţine atât infecţiile de la nivelul dinţilor, cât şi pe cele care afectează gingiile.

„În majoritatea cazurilor de infecţii dentare este implicat nervul care se prelungeşte în direcţia rădăcinilor", spune medicul stomatologie generală Raluca Manea dela clinica „Imperial Dent" din Bucureşti.

Afectarea nervului duce la producerea unei infecţii la rădăcina dintelui şi chiar în regiunile învecinate. Cele mai multe astfel de infecţii sunt cauzate de cariile netratate, de obturaţiile adânci sau de lucrările dentare care nu au fost fixate corect. Controalele periodice o dată la şase luni sunt importante pentru prevenirea infecţiilor dentare.

Abcesulnu trebuie neglijat

În cazul cariilor neglijate, acestea evoluează, ducând la pierderea dintelui sau a măselei şi la producerea unor infecţii. Una dintre astfel de infecţii este abcesul dentar, care trebuie considerat o urgenţă medicală.

Bacteriile din astfel de abcese pot trece în sânge (bacteriemie), în cazuri grave dând septicemie. O altă complicaţie a abcesului dentar este inflamarea purulentă a ţesutului moale sublingual (angina Ludwig), ce poate duce la tumefierea gâtului, la imposibilitatea mişcării limbii şi la îngreunarea respiraţiei, în cazuri grave putând apărea asfixia mecanică.

Aproape 90 la sută din cazurile de angină Ludwig sunt date de infecţiile bucale. Această complicaţie se tratează fie cu antibiotice, fie chirurgical, pentru îndepărtarea puroiului acumulat în ţesutul moale.

Pot afecta inima

Pe lângă eventuala pierdere a dintelui, infecţiile produse în cavitatea bucală se pot răspândi la nivelul altor organe, precum inima. Medicul Raluca Manea atrage atenţia că, în cazul cardiacilor, problemele dentare pot duce la miocardită, infecţii ale muşchilor inimii.

De asemenea, bacteriile date de infecţiile bucale sunt factor de risc pentru ateroscleroză şi pentru endocardită (infecţie a valvelor inimii).
O altă complicaţie a infecţiilor dentare netratate, date mai ales de carii la nivelul premolarilor superiori, o reprezintă sinuzita maxilară acută, afecţiune care se manifestă prin secreţie nazală abundentă, cu un miros urât.

În acest caz, se va trata mai întâi infecţia de la nivelul cavităţii bucale. Din cauză că diabetul scade rezistenţa în faţa infecţiilor, pacienţii diagnosticaţi cu această boală au un risc mai mare de a face gingivită sau xerostomie (senzaţie de arsură a gurii), de aceea trebuie să acorde o atenţie specială igienei orale.

Bacteriile ajunse în sânge mai pot afecta rinichii şi articulaţiile, iar potrivit unui studiu de specialitate, gingivita şi infecţiile date de cariile netratate favorizează riscul de apariţie a cancerului.

Riscante pentru gravide

Medicii recomandă femeilor care doresc să rămână însărcinate să îşi trateze înainte eventualele probleme dentare. În caz contrar, pot apărea cangrene pulpare date de agravarea unei carii. Există riscul ca infecţiile bucale să ducă la naştere prematură.

Şi în cazul copiilor pot apărea probleme din cauza neîngrijirii dinţilor de lapte. Este posibil ca infecţia microbiană să atace structura dinţilor permanenţi. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite