Iei medicamente? Atenţie la accesele de vomă şi diaree – îţi pot pune viaţa în pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicamentele nu mai au eficienţă dacă ai probleme digestive
Medicamentele nu mai au eficienţă dacă ai probleme digestive

Efectul medicamentelor cu administrare zilnică poate fi diminuat sau chiar anulat de accesele de vomă sau diaree, cu grave daune asupra sănătăţii. Consecinţele pot fi chiar fatale în cazul pastilelor luate, de exemplu, împotriva malariei şi altor boli tropicale, avertizează specialiştii.

O stare de rău sau de diaree, cu o durată de chiar o zi sau două, reduce drastic efectul medicamentelor şi este nevoie de ceva timp, după aceea, ca tratamentul să revină la nivelurile optime, a explicat Nick Beeching, lector principal la Şcoala de medicină tropicală din Liverpool, Marea Britanie.

"Dacă aţi vomitat la trei ore după administrarea medicamentului, efectul acestuia va fi compromis. Iar, dacă sunteţi sub tratament pentru afecţiuni cardiovasculare sau boli asociate - pentru reglarea ritmului cardiac, a tensiunii, medicamente anticoagulante, de exemplu -, acest lucru vă poate pune viaţa în pericol”, a precizat Beeching, potrivit dailymail.co.uk.

De cele mai multe ori, persoanele care iau aceste medicamente nu sunt conştiente de faptul că “pierd” o doză din tratament atunci când se confruntă cu probleme digestive sau dacă au un acces de vomă.
Au fost înregistrate cazuri de pacienţi care după ce au luat medicamentul anticoagulant warfarină le-a fost depistată apariţia unui cheag de sânge din princina unei doze care nu şi-a mai făcut efectul în urma unor tulburări digestive.

Şi anticoncepţionale sunt vizate
Oamenii de ştiinţă atenţionează femeile care iau anticoncepţionale să fie foarte prudente cu privire la acest aspect, deoarece chiar şi o indigestie minoră ar putea reduce eficienţa pilulei, fapt care ar putea duce la apariţia riscului unei sarcini nedorite.

Când doza de medicament este compromisă în urma unui acces de diaree sau vomă, specialiştii recomandă administrarea unei doze noi cât mai repede posibil şi cererea sfatului medicului în cazul în care apare o stare de rău într-un interval de trei ore de la administrarea dozei de substituţie.

CITEŞTE ŞI:

De ce capacul toaletei trebuie închis

Dacă nu obişnuim să închidem capacul toaletei înainte de a trage apa, riscăm să ne îmbolnăvim sau să răspândim boli infecţioase, atrag atenţia oamenii de ştiinţă citaţi de Daily Mail.

Ghimbirul, leac eficient împotriva afecţiunilor digestive

Fie că te confrunţi cu probleme digestive cauzate de excesele alimentare din perioada Sărbătorilor sau suferi de reumatism, ghimbirul este planta care face minuni îm ambele cazuri.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite