Ibuprofenul poate reduce riscul de Parkinson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai populare medicamente din lume, ibuprofenul, poate reduce cu peste o treime riscul de a dezvolta maladia Parkinson, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea „Harvard“.

Urmărind efectele administrării acestui antiinflamator la peste 136.000 de bărbaţi şi de femei, specialiştii au observat că persoanele care l-au luat de cel puţin două ori pe săptămână pe o perioadă de şase ani au avut un risc cu 38 la sută mai mic de Parkinson. Deşi mecanismul prin care previne această boală nu a fost pe deplin elucidat, se crede că, datorită efectului antiinflamator, ibuprofenul previne degradarea şi moartea celulelor cerebrale ce se află la originea apariţiei maladiei. Aspirina şi paracetamolul au fost şi ele testate în cadrul aceluiaşi studiu, însă nu au avut efectele ibuprofenului.

Deşi beneficiul descoperit este remarcabil, oamenii de ştiinţă recomandă populaţiei precauţie în administrarea îndelungată sau în doze mari a ibuprofenului. El poate avea efecte adverse grave, precum sângerările gastrice, iar unele studii l-au asociat cu un risc mai mare de infarct şi de accident vascular cerebral (AVC). Cercetătorii elveţieni au semnalat în luna ianuarie că acest antiinflamator triplează riscul de AVC dacă se fac tratamente îndelungate. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite