Iarna, hipertensivii pot face mai uşor infarct

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consumul de alcool nu ne ajută să ne încălzim, din contră favorizează apariţia degerăturilor. FOTO Shutterstock
Consumul de alcool nu ne ajută să ne încălzim, din contră favorizează apariţia degerăturilor. FOTO Shutterstock

Iarna, ne temem mai ales de răceli şi de gripă, însă ele sunt numai o parte din neplăcerile sezonului rece. Frigul supune organismul unor procese de adaptare, iar aceste modificări îi afectează mai ales pe cei care suferă de boli pulmonare sau de inimă.

Mai precis, aerul rece produce o vasoconstricţie (îngustare a vaselor sangvine), în special la nivelul arterelor periferice. Din această cauză, muşchiul inimii este suprasolicitat, iar tensiunea arterială poate creşte brusc.

În plus, alternanţa cald-rece supune cordul unui efort de adaptare şi, pentru că nevoia de oxigen ­este mai mare, inima va pompa mai mult. De aceea, hipertensivii, cei cu tulburări circulatorii şi cei cu afecţiuni cardiace au un risc mai mare de a face infarct miocardic, accident vascular cerebral sau crize anginoase severe.

Frigul îngustează şi căile respiratorii, prin urmare, prin plămâni va trece o cantitate mai mică de aer. Acest lucru este periculos pentru cei cu astm bronşic (pot face mai multe crize de astm) şi pentru cei cu bronşită obstructivă cronică (mai multe episoade de tuse).

Frigul afectează şi funcţia renală. De aceea, acum pot recidiva mai des infecţiile la acest nivel (glomerulonefritele, cistitele microbiene).

Sfaturi călduroase ca să nu te doboare frigul

Poartă căciulă, şosete de lână, fular, mănuşi şi încălţăminte cu talpă groasă, pentru a împiedica pierderile de căldură.

Dacă ai de făcut drumuri mai lungi, intră în magazine pentru a te mai încălzi, iar dacă ai probleme cu inima, evită trecerea bruscă de la cald la frig şi ieşirile dimineaţa şi seara.

Citeşte continuarea articolului, pe clicksănătate.ro.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite