Hepatitele pun ficatul la grea încercare

Hepatitele pun ficatul la grea încercare

Totul despre bolile hepatice şi despre soluţiile terapeutice

Deşi este un organ cu capacitate de refacere completă, stadiul târziu în care este descoperită afectarea lui şi în care se începe tratamentul anulează, de multe ori, această calitate a ficatului. Ce ar putea face diferenţa? Vaccinarea, dar şi respectarea rutinei analizelor şi controalelor medicale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Există mai multe tipuri de afecţiuni hepatice, provocate de virusuri, de substanţe toxice, defecte genetice sau de o dietă dezechilibrată. Hepatita virală poate fi cauzată de unul dintre cele şase tipuri de virusuri hepatitice: A, B, C, D, E sau G.

Infecţiile cu virusurile de tip A sau E se vindecă cel mai uşor, iar cele produse de virusurile de tip B, C sau D sunt mai severe şi se pot croniciza. Dintre toate posibilele forme de îmbolnăvire a ficatului, cea cauzată de infecţia cu virusul hepatitei B este una dintre cele mai răspândite. În jur de 350 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de hepatită cronică B.

Odată ajuns în sânge prin infectare, virusul hepatitei B rămâne în organism toată viaţa.

Hepatita A

Poate fi transmisă prin intermediul mâinilor, alimentelor sau apei contaminate. Primele manifestări ale infecţiei (oboseală, stare de slăbiciune, greaţă, vărsături, dureri abdominale, tulburări digestive, uneori şi febră, urmată de dureri de cap şi de erupţii cutanate) apar după 15-45 de zile de la infectare, în cazul adulţilor, şi chiar după zece săptămâni, în cazul copiilor. După apariţia icterului (colorarea în galben a pielii, a „albului" ochilor şi a unor mucoase), persoana în cauză este mai puţin contagioasă. Nu există tratament specific pentru acest tip de infecţie, iar boala nu ajunge să se cronicizeze. Infecţia poate fi prevenită cel mai sigur prin intermediul vaccinării, care asigură protecţie în 99% din cazuri.

Hepatita B

Este cea mai răspândită formă virală a bolii, iar în cazul infecţiei cronice cu virusul hepatitic B (VHB) există riscuri mari de a dezvolta ciroză sau cancer hepatic. Riscul cronicizării bolii creşte cu cât infecţia se produce mai devreme: 90% din cei infectaţi intrauterin sau în primul an de viaţă vor dezvolta o formă cronică a bolii şi doar 5% din cei infectaţi la maturitate se confruntă cu o formă cronică a bolii. VHB se transmite, în general, de la persoană la persoană, prin sânge sau prin alte fluide contaminate (spermă, secreţii vaginale, salivă, transpiraţie, în timpul sarcinii, de la mamă la făt).

Infecţia cu VHB este cauza, în circa 80% din cazurile înregistrate la nivel global, cancerului hepatic primar, care este aproape întotdeauna mortal. De altfel, cancerul hepatic primar este a treia cauză de deces din lume. În peste o treime din cazuri, în fază acută, persoanele infectate nu manifestă simptome. Şi în privinţa acestui virus, cea mai sigură cale de prevenire a infecţiei este vaccinarea.

Hepatita C

Este cea mai întâlnită formă de hepatită după cele de tip A şi B şi una dintre cele mai agresive, 80% din cei infectaţi la maturitate cu virusul hepatitei C dezvoltând forma cronică a bolii. Forma acută a bolii se referă la primele şase luni după infectare, perioadă marcată, în mai puţin de o treime din cazuri, de manifestări nespecifice, precum: oboseală, durere abdominală, lipsa poftei de mâncare şi simptome pseudogripale (dureri musculare, febră, dureri de cap). Nu există un vaccin pentru prevenirea ei.

Hepatita D

Este o infecţie acută sau cronică a ficatului, ce poate apărea simultan cu infecţia cu VHB sau ulterior acesteia. Caracteristic pentru virusul care provoacă acest tip de infecţie este că poate acţiona doar „în tandem" cu virusul hepatitic de tip B. Se consideră că boala a atins forma cronică după şase luni de infectare. În cazul coinfecţiilor, când infecţia cu cele două virusuri se produce simultan, capacitatea de recuperare este ridicată, pentru că manifestările apărute dau şansa începerii la timp a tratamentului. Situaţia este mai delicată în cazul survenirii infecţiei cu virusul de tip D în urma infectării cu virusul de tip B. În această situaţie, în 50-70% din cazuri apare hepatita fulminantă, urmată de cronicizarea bolii.

Hepatita E

Determină manifestări similare celor apărute în urma infecţiei cu virusul hepatitic de tip A. Se transmite prin intermediul alimentelor şi apei contaminate şi prin intermediul mâinilor murdare. Nu se cronicizează, dar, cu toate acestea, în situaţii mai rare, poate duce la afecţiuni hepatice grave, care pot fi fatale.

Hepatita G

Este o infecţie acută a ficatului cauzată de virusul hepatitic de tip G, numit şi virusul GB-C. Apare frecvent la persoanele infectate cu virusul hepatitic C, mai ales în rândul celor care au primit transfuzii de sânge sau al donatorilor sănătoşi. În general, este asimptomatică. Foarte rar, se manifestă în forma fulminantă.

În România: Din 1995, nou-născuţii sunt vaccinaţi împotriva VHB în primele ore de viaţă.

În cazul adulţilor, vaccinarea împotriva VHB se face în trei tranşe

Ce roluri are ficatul

Este cel mai mare organ solid din corp (cântăreşte 1,3- 1,8 kilograme) şi îndeplineşte peste 500 de funcţii. Ficatul intervine în metabolismul glucidelor, proteinelor şi lipidelor şi în procesele de detoxifiere. Sângele traversează ficatul, care sintetizează nutrienţi şi compuşi ce înlesnesc folosirea sau eliminarea substanţelor găsite în organism. De asemenea, la nivel hepatic sunt stocate peste jumătate din rezervele de agenţi antibacterieni.

Cum previi infectarea

Prin măsuri de zi cu zi: neutilizarea la comun a obiectelor de igienă personală (periuţă de dinţi, truse de manichiură, aparate de ras), folosirea prezervativului în cazul unor parteneri ocazionali, evitarea intrării în contact cu seringi, ace, instrumentar medical şi stomatologic nesteril.

Prin măsuri de igienă specifice, dacă avem în familie o persoană infectată: se recomandă igienizarea periodică a toaletei cu soluţie clorinată şi nefolosirea aceloraşi tacâmuri ori prosoape.

Prin vaccinare: se recomandă mai ales persoanelor cu potenţial de infectare (personal medical, persoanele care au în familie pe cineva infectat). Vaccinul oferă protecţie atât împotriva formelor acute, cât şi împotriva celor cronice. Vaccinarea se face intramuscular, în trei tranşe, astfel: prima doză, a două doză la o lună de la prima şi a treia doză la 6 luni de la prima. În cazul adulţilor, vaccinarea se face din nou după 10 ani.

Specialistul nostru
Dr. Adriana Pistol
medic primar epidemiolog Centrul de Prevenire şi de Control al Bolilor Transmisibile

La adulţi, aproximativ 90% din cazurile de infecţie cu virusul hepatitei B evoluează spre vindecare. Aceste persoane dezvoltă anticorpi protectori, iar virusul rămâne în organism în formă inactivă. O mică proporţie din cazuri fac o formă fulminantă de hepatită, frecvent fatală în câteva zile. Restul devin purtători cronici. Copiii născuţi din mame purtătoare de antigeni HBs sunt frecvent infectaţi şi sunt candidaţi la cronicizare în proporţie de 90%.

Vaccinarea în primele 48 de ore are eficienţă de 75-80% în prevenirea infecţiei, iar dacă se administrează şi imunoglobuline specifice, eficienţa creşte la 95%. Chiar dacă infecţia s-a realizat in utero, imunoprofilaxia activă şi pasivă va împiedica infectarea celorlalte hepatocite şi, în plus, nou-născuţii pot fi alimentaţi natural. Vaccinarea este şi o modalitate de a preveni cancerul hepatic, dar şi infecţia cu virusul hepatitei D, ce necesită virusul hepatitei B pentru realizarea infecţiei şi replicării.

Pariul în tratament: scăderea viremiei

Tratamentul trebuie urmat întocmai indicaţiilor medicului, orice abatere afectând succesul terapiei

Există mai multe tipuri de tratament, indicate în funcţie de vârsta pacientului şi de stadiul bolii (încărcătură virală, gradul de afectare a ficatului). Unele medicamente folosite în schemele de tratament acţionează în sensul stimulării sistemului imunitar, iar altele acţionează în sensul interferării procesului de multiplicare virală, reducând numărul de copii ale virusului din sânge.

Interferon standard şi interferon pegilat, formula îmbunătăţită a celei standard, sunt medicamente cu efect antiviral şi imunomodulator. Se recomandă mai ales în cazul unor infecţii vechi, pe o perioadă ce variază între şase luni şi un an. Ambele pot da reacţii adverse, care pot include simptome precum dureri abdominale, stări de greaţă, diaree, incapacitate de concentrare ori instabilitate emoţională.

Medicamentele sunt contraindicate pacienţilor cu ciroză decompensată.Lamivudina are acţiune antivirală, urmărind scăderea ratei de multiplicare a virusului şi, implicit, atenuarea procesului de fibrozare a ficatului. Se recomandă persoanelor care sunt infectate şi cu HIV. În general, este bine tolerată. Poate da, totuşi, reacţii adverse precum oboseală, tulburări digestive sau infecţii respiratorii. Generează apariţia de rezistenţă virală după 1-2 ani de terapie. Unii medici o recomandă în combinaţie cu un alt antiviral.

Tenofovir are acţiune antivirală, fiind activ împotriva tulpinilor virale rezistente la lamivudină. Se recomandă persoanelor care sunt infectate şi cu HIV. Adefovir este un antiviral indicat în cazul tulpinilor VHB rezistente la lamivudină. Se ia circa un an, după care beneficiile dispar. Poate da efecte secundare precum dureri de cap, ameţeală, tulburări digestive.

Entecavir este un antiviral indicat pentru tratamentul adulţilor cu boală compensată a ficatului, cel tratat dezvoltând în puţine cazuri rezistenţă virală. În plus, contribuie la scăderea semnificativă a încărcăturii virale şi, implicit, la încetinirea progresiei bolii şi la regresia leziunilor hepatice, inclusiv la persoanele cu fibroză avansată (ciroză). Studiile arată că 94% din cei trataţi au ajuns la un nivel nedetectabil al încărcăturii virale.

Infecţia duce la inflamaţii

Într-o primă etapă, în cazul infecţiei virale, inflamaţia cauzată pe măsura replicării virale duce la apariţia unui ţesut cicatriceal, fibros, proces numit fibroză.

Inflamaţia cronică a ficatului duce la formarea unui ţesut cicatriceal extins, afecţiune numită ciroză. La o astfel de situaţie se poate ajunge, în general, printr-un consum abuziv şi pe termen lung de alcool sau prin infecţia cronică cu virusul hepatitic B sau C. Malnutriţia sau blocajele apărute la nivelul unor canale hepatice pot fi alte cauze.În cazul cirozei de cauză virală, există două posibile moduri de evoluţie a bolii: spre forma compensată şi/sau spre forma decompensată.

În stadiul de ciroză compensată, ficatul mai are capacitatea parţială de îndeplinire a funcţiilor specifice. Pericolul pentru o persoană aflată în acest stadiu al bolii este că, uneori, deşi starea sa pare a fi destul de bună, pentru că simptomele nu sunt deranjante, leziunile de la nivelul ficatului se accentuează. Cu alte cuvinte, deşi ficatul are capacitate de compensare a daunelor până la un anumit nivel, care face ca manifestările organice să nu fie severe, boala este într-o continuă evoluţie.

În stadiul de ciroză decompensată, leziunile hepatice sunt atât de extinse, încât funcţia de regenerare este mult depăşită de cea de distrugere. Ca urmare, prin incapacitatea ficatului de a-şi mai îndeplini funcţiile, se ajunge la insuficienţă hepatică. Singura soluţie pentru supravieţuirea unei persoane aflate în acest stadiu al bolii este transplantul hepatic. În fiecare an, 5-7% din cazurile de ciroză cauzate de virusul hepatitic B avansează de la stadiul compensat la stadiul decompensat.

Tratamentele medicamentoase indicate în hepatita virală de tip B sunt de lungă durată.

Specialistul nostru
Dr. Ruxandra Constantina
medic de familie cu competenţe în apifitoterapie

Fructele de armurariu, prin acţiunea silimarinei, sunt utile în tratamentul hepatitei cronice şi acute, cirozei, icterului şi insuficienţei hepatice. Această substanţă stabilizează şi protejează hepatocitul, stimulează digestia şi împiedică depunerea grăsimilor în ficat. Se pot administra sub formă de infuzie combinată (circa un litru pe zi), de pulbere (3-4 linguriţe de 3 ori pe zi, ţinute 10-15 minute sub limbă şi apoi înghiţite cu apă), în cure de 15-21 de zile, urmate de 10-15 zile de pauză.

Dintre produsele stupului, foarte benefică în caz de afecţiuni hepatice este păstura, cu rol de refacere a celulei hepatice. Doza uzuală recomandată este de 10-20 g pe zi (în doză unică) sau în două reprize, administrate cu 30-45 de minute după masă, pentru a evita disconfortul gastric. După zece zile de cură, doza zilnică trebuie să crească treptat până la 30 g pe zi, câte 10 g de 3 ori pe zi.


Dieta, adjuvant în tratament

Pentru a scuti ficatul deja afectat de boală, ar trebui să-i uşurăm sarcinile urmând o dietă săracă în grăsimi, zahăr, alcool şi cafea. De asemenea, ar avea un efect pozitiv şi evitarea alimentelor condimentate excesiv, dar şi renunţarea la fumat.

Pe lângă aceste măsuri, ar trebui să încercăm să compensăm prin intermediul a ceea ce mâncăm carenţele apărute din cauza afectării ficatului. Potrivit studiilor, în bolile hepatice virale apar deficienţe de vitamina B12 şi de folaţi (derivaţi ai acidului folic). Cele două substanţe, prin acţiunea lor conjugată, au rol în producerea materialului genetic ADN şi ARN, afectat în cazul infecţiei virale a ficatului. Surse bune de folaţi sunt ficatul animal (nerecomandat însă femeilor însărcinate), drojdia de bere şi fructele şi legumele verzi, precum varza, anghinarea şi spanacul. Vitamina B12 se găseşte în cantităţi semnificative în peşte şi în lactate.

Vitamina C, prin acţiunile sale antioxidante şi detoxifiante, este indicată pentru a stimula şi a susţine procesul de regenerare a celulelor hepatice. Citricele sunt bogate în această vitamină, dar şi fructele de pădure (afinele, murele, coacăzele, cătina), guavele, prunele sau kiwi.

Atenţie: Nu consuma suc de grepfrut în timp ce iei medicamente.

Recomandări în caz de ciroză

Bea sucuri de legume şi de fructe pentru detoxifiere

Ficatul afectat de ciroză îşi achită greu funcţia de metabolizare a grăsimilor, deoarece secretă cu dificultate bila necesară pentru digestia lor. De aceea, evitarea alimentelor bogate în grăsimi este importantă. Totuşi, proteine de calitate, dar puţine grăsimi pot fi procurate din porţii mici de peşte gras, carne de pasăre, carne roşie slabă şi produse din soia.

De asemenea, o dietă bogată în carbohidraţi complecşi, de calitate (cartofi, orez, cereale integrale) şi în fructe şi legume proaspete contribuie la încetinirea evoluţiei bolii şi sunt surse de energie pentru bolnav. O altă măsură în caz de ciroză este reducerea consumului de sare (sodiu), care favorizează retenţia de lichide şi, implicit, apariţia edemelor.

Bunătăţi cu efect terapeutic

Consumul de sucuri de sfeclă roşie, de morcov şi de lămâie are efect de stimulare a secreţiei de bilă şi de eliminare a produşilor reziduali. De asemenea, consumul de miere este recomandat, întrucât furnizează ficatului vitamine şi enzime necesare pentru procesele metabolice şi protejează de infecţii. Şi drojdia de bere este benefică, în special graţie conţinutului său ridicat de vitamine din complexul B. Se poate administra singură sau în asociere cu polen.

Unui ficat sănătos îi ia circa o oră să descompună alcoolul dintr-un pahar de vin, respectiv din jumătate de halbă de bere.

Alcoolul trebuie exclus

Procesarea băuturilor alcoolice presupune un efort consistent chiar şi din partea unui ficat sănătos: îi ia circa o oră să descompună alcoolul dintr-un pahar cu vin. Tocmai de aceea, pentru a nu solicita inutil un ficat bolnav, deja depăşit de sarcinile pe care trebuie să le achite, este bine ca alcool să fie exclus din dieta persoanelor cu afecţiuni hepatice.

Un argument suplimentar în susţinerea acestei recomandări este faptul că alcoolul diminuează capacitatea ficatului de a reţine vitaminele care dizolvă grăsimile, care ajung astfel să-l invadeze. Şi, nu în ultimul rând, alcoolul interacţionează cu medicamentele, compromiţând succesul tratamentelor.

Măsuri indicate în hepatita A

Acţiunea virusului hepatitic de tip A şi a virusurilor hepatitice în general nu se răsfrânge doar asupra ficatului, ci şi asupra căilor biliare şi pancreasului. De aceea, pentru a nu rămâne cu sechele pentru toată viaţa, este bine să se acorde o atenţie sporită regimului alimentar din timpul bolii şi din perioada de refacere.

Într-o primă etapă, când bolnavul este prea slăbit pentru a mânca, dieta se bazează pe supe de zarzavaturi, sucuri şi compoturi de fructe. În etapa următoare, adică minimum un an, vor fi excluse din dietă alimentele care suprasolicită ficatul şi căile biliare: ouăle, smântâna, carnea grasă, prăjelile şi cele condimentate.

Specialistul nostru
Livia Nena
biolog nutriţionist

Atât în cazul hepatitelor acute virale (A, B şi C), cât şi în cazul hepatitelor cronice este necesară o dietă de cruţare a ficatului. Principiul de bază îl constituie evitarea eforturilor digestive. Într-o primă fază (mai ales în cazul hepatitelor acute), alimentele vor fi consumate sub formă de sucuri, decocturi, soteuri, budinci, supe, creme, distribuite în mese mici. Alimentele permise în cazul hepatitei sunt: lapte dulce sau acru degresat, brânză de vaci proaspătă, caş, iaurt, carne de pui, peşte, ulei crud de măsline, legume fierte, cereale fierte, orez, griş, fructe coapte sau sub formă de compoturi, miere.

Persoanele cu hepatită acută sau cronică trebuie să evite carnea grasă de porc şi de vită, mezelurile, brânzeturile grase fermentate, legumele uscate (mazărea şi fasolea boabe), nucile, arahidele, ciocolata şi cacaua, zahărul rafinat şi condimentele iuţi. Alcoolul este total interzis, iar alimentele nu se prăjesc în ulei. Durata regimului este lungă, timp de un an, atât în cazul hepatitelor acute, cât şi în cazul hepatitelor cronice decompensate cu valori ale probelor hepatice crescute. În plus, se recomandă tratamente naturale cu principii bioactive de refacere a celulei hepatice. Se vor evita tratamentele dure medicamentoase.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările