Gastroenterolog: „Bolile intestinale inflamatorii sunt rezultatul unui sistem imunitar dereglat“. Care sunt cele mai frecvente simptome

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bolile inflamatorii intestinale sunt un grup de afecţiuni digestive rare, care au în comun inflamaţia tubului digestiv. Aparent, sunt strâns legate de stilul de viaţă occidental.

„Grupul de afecţiuni digestive numite boli inflamatorii intestinale include 2 tipuri principale: boala  Crohn (BC) şi rectocolita ulcerohemoragică (RCUH)“, explică dr. Tudor Arbanas, medic primar gastroenterologie la Clinica DigestMed.

Chiar dacă motivul pentru care apare inflamaţia constantă a tubului digestiv nu este cunoscut, ambele afecţiuni sunt rezultatul dereglării sistemului imunitar al organismului, adaugă medicul. „Apariţia bolii la unii din membrii familiei creşte riscul celorlalţi de a dezvolta boala, indicând o predispoziţie genetică moştenită. Totuşi este nevoie de un factor declanşator din mediu, cum ar fi, de exemplu, o infecţie intestinală, şi acesta încă necunoscut, pentru a produce activarea anormală a imunităţii. În acel moment sistemul imun nu mai recunoaşte mucoasa intestinului, o consideră un organ străin şi o atacă, determinând inflamaţia acesteia“.

În cazul RCUH, această inflamaţie este superficială şi afectează doar mucoasa intestinului gros, determinând ulceraţia şi sângerarea acesteia. „Ea este întâlnită întotdeauna la nivelul rectului şi se extinde pe diferite lungimi către celălalt capăt al colonului - care poartă numele de cec, fără să lase zone neafectate“.

În BC inflamaţia cuprinde întreg peretele intestinului şi chiar structurile din vecinătate şi poate afecta orice segment al tubului digestiv, de la gură până la anus. „Leziunile nu sunt însă continue şi lasă între ele zone neafectate“.

„La unii pacienţi inflamaţia poate să apară şi în alte regiuni ale corpului, cum ar fi pielea, ochii, articulaţiile  - genunchi, şold, coloană vertebrală- şi, mai rar, plămânul. Acest lucru se poate întâmpla şi în lipsa inflamaţiei intestinale“, atrage atenţia dr.Tudor Arbanas.

Cum se manifestă aceste afecţiuni

Bolile inflamatorii intestinale nu se manifestă permanent, ci au exacerbări periodice, separate de intervale asimptomatice, de remisiune. „Totuşi ele sunt afecţiuni cronice, care necesită urmărire şi tratament pe tot parcursul vieţii pacientului“.

Tratamentul urmăreşte, în primul rând, dispariţia inflamaţiei  - obţinerea remisiunii -, dar şi prelungirea intervalului până la reapariţia simptomelor  - menţinerea remisiunii.

Simptomele RCUH pot fi uşoare, moderate sau severe şi pot să fluctueze în timp. „Printre  simptomele unei forme uşoare de boală se numără sângerările rectale intermitente, emisia de mucus în scaun, scaunele diareice multiple  - dar nu mai mult de patru pe zi, crampele abdominale uşoare, efortul la defecaţie şi episoadele de constipaţie.

„Afectarea moderată sau severă se manifestă prin scaune moi sanguinolente frecvente  - până la 10 sau chiar mai multe emisii pe zi, scăderea hemoglobinei  - anemie, dureri abdominale care pot fi severe, febră şi scădere în greutate“.

Printre cele mai frecvente simptome ale BC se numără durerile abdominale, diareea, astenia şi scăderea în greutate. „Rareori severitatea acestor simptome poate să fie extremă, putând apărea chiar blocaje în tranzitul intestinal. Un mod particular de manifestare este reprezentat de apariţia de afte dureroase la nivelul gurii  - între gingie şi buza de jos, pe marginile sau faţa inferioară a limbii. Această stomatită aftoasă apare, de regulă, în cursul puseelor de exacerbare ale bolii şi răspunde la tratamentul inflamaţiei intestinale“.

De asemenea BC poate crea probleme în regiunea din vecinătatea anusului, cum ar fi apariţia de fisuri  - rupturi ale mucoasei, fistule  - comunicări între intestin şi alte organe sau exterior, zone de infecţie ale pielii sau îngustarea canalului anal  -stenoze. „Aceste leziuni perianale se vindecă uneori de la sine. Băile cu apă călduţă şi păstrarea unei igiene locale riguroase pot accelera acest proces“.

Cum ştim că ne aflăm în prezenţa unei afecţiuni inflamatorii intestinale

Deşi simptomele cu care se prezintă pacientul la medic pot fi sugestive, ele sunt întâlnite şi în alte afecţiuni, cum ar fi diverticulita sau unele infecţii intestinale. „Pentru a putea face diferenţa cu acestea sau între cele două tipuri principale de boală inflamatorie intestinală, specialistul va avea nevoie de o serie de analize de sânge, de probe din materiile fecale, de examinarea endoscopică a mucoasei intestinului, de multe ori colonoscopie dar şi endoscopie digestivă superioară, şi de explorări care permit vizualizarea peretelui intestinal şi a celorlalte organe din abdomen, cum ar fi tomografia computerizată sau rezonanţa magnetică (entero-CT sau entero-RM). Dintre toate aceste examinări endoscopia este indispensabilă pentru diagnostic, deoarece permite prelevarea de probe din regiunile afectate şi confirmarea histopatologică  - prin examinare la microscop - a diagnosticului“.

Laptele şi produsele lactate înrăutăţesc simptomele

Este posibil ca unele alimente sau grupe de alimente să înrăutăţească simptomele pacienţilor afectaţi în cursul perioadelor de exacerbare a bolii, evitarea temporară a acestora fiind indicată. „Printre acestea se numără: laptele şi produsele din lapte, băuturile care conţin cafeină, alcoolul, fructele şi sucurile din fructe, produsele dietetice, condimentele iuţi, cerealele integrale, anumite legume, precum varza, conopida, broccoli, fasolea, lintea, alunele, porumbul şi popcornul, coloranţii, aromele şi edulcoranţii artificiali. Prelungirea unor diete restrictive poate să ducă însă la malnutriţie şi să genereze probleme suplimentare“, avertizează dr. Arbanas.

Activitatea fizică nu trebuie restrânsă, dimpotrivă, ea influenţează favorabil evoluţia bolii. „Fumatul este contraindicat, mai ales în BC, unde nu numai că poate precipita reactivarea inflamaţiei, dar poate creşte riscul ca pacientul să ajungă la o intervenţie chirurgicală nedorită“.

Analgezicele  - medicamentele împotriva durerii -  care conţin antiinflamatorii nonsteroidiene  - cum ar fi aspirina, diclofenacul, ibuprofenul, naproxenul, piroxicamul etc. - pot agrava simptomatologia, motiv pentru care administrarea lor trebuie evitată. Pentru controlul durerii pot fi utilizate fără probleme acetaminofenul  - paracetamol - şi metamizolul - algocalmin.

În ce constă tratamentul

În tratamentul bolilor inflamatorii intestinale sunt utilizate o serie întreagă de medicamente, adaptate atât tipului de afecţiune cât şi segmentului de tub digestiv afectat. „Derivaţii de acid 5-amino salicilic (5-ASA) reduc inflamaţia intestinală prin efect local, topic  - nu trec în sânge şi au, din acest motiv, puţine efecte secundare. Eficacitatea lor este limitată în BC  - probabil pentru că inflamaţia cuprinde întreaga grosime a peretelui intestinal, însă poate fi spectaculoasă în RCUH, unde pot, pe de o parte, să controleze inflamaţia din cursul episoadelor de activitate a bolii, dar pot şi preveni reactivarea ulterioară a bolii“.

În funcţie de lungimea de intestin afectată pot fi indicate, ca formă de administrare, supozitoarele, microclismele sau spuma cu 5-ASA, mai spune medicul gastroenterolog. „Administrare orală poate fi utilă atunci când medicamentele administrate rectal nu controlează simptomele. 90% din pacienţii cu RCUH trataţi cu 5-ASA vor intra în remisiune  iar 70% din ei vor menţine această remisiune pe o perioadă semnificativă de timp“.

Dacă derivaţii 5-ASA nu reuşesc să controleze simptomatologia, specialistul poate recomanda anumite antibiotice, cum ar fi ciprofloxacina sau metronidazolul. „Acestea au o utilitate deosebită în tratamentul fistulelor care pot apărea în cursul BC“.

Următoarea treaptă de tratament este reprezentată de steroizi (aşa cum sunt prednisonul, metilprednisolonul sau budesonidul), care sunt indicaţi la pacienţii care nu răspund la derivaţii de 5-ASA sau antibiotice sau la cei cu manifestări severe ale bolii. „Ei controlează rapid inflamaţia, dar nu pot fi utilizaţi perioade îndelungate datorită efectelor adverse semnificative. Cel mai des întâlnite şi mai supărătoare sunt creşterea în greutate  - datorită apetitului crescut, acneea, retenţia de lichide, tremurăturile, modificarea dispoziţiei afective şi insomnia. Pe termen lung consecinţele pot fi şi mai severe, cu apariţia unor boli precum hipertensiunea, diabetul şi osteoporoza - subţierea progresivă a oaselor cu creşterea riscului de fractură. Din acest motiv steroizii se întrerup cât mai curând posibil, scăzând progresiv dozele. În RCUH, pentru a reduce riscul acestor efecte secundare, administrarea steroizilor se poate face şi intrarectal, sub formă de microclisme sau spumă“.

Următoarea treaptă de tratament este reprezentată de imunomodulatoare, utile atât în cazul pacienţilor care nu au un răspuns optim la steroizi  - fie că simptomele nu sunt complet controlate, fie că reapar la reducerea progresivă a dozelor, cât şi pentru menţinerea ulterioară a remisiunii. „Din această clasă de medicamente fac parte azatioprina, 6-mercaptopurina şi metotrexatul. Ca să atingă nivelul maxim de eficienţă, ele au nevoie de 3-6 luni de administrare. Un mecanism similar de acţiune îl are ciclosporina, utilizată în tratamentul formelor severe de RCUH, care nu răspund la tratamentul convenţional  - colită refractară. Utilizată în prevenţia respingerii organelor transplantate, ciclosporina nu poate fi utilizată pe termen lung, din cauza efectelor secundare redutabile. Ea poate fi însă substituită ulterior cu celelalte imunomodulatoare“.

Terapia biologică interferă cu diferite substanţe care generează inflamaţia, fiind utilă atât în inducerea remisiunii bolilor inflamatorii, cât şi în menţinerea acesteia. „Din acest motiv ea poate fi indicată atât singură, cât şi în asociere cu medicamentele menţionate anterior. Cu toate acestea, pentru că interferă cu abilitatea sistemului imunitar de a combate infecţiile, terapia biologică este, în general, rezervată pacienţilor cu forme severe de boală, care nu au răspuns la alte forme de tratament. Înainte de începerea tratamentului trebuie verificată prezenţa unor infecţii severe, a tuberculozei, infecţiei cu virusuri hepatice (B sau C) şi HIV. Printre cele mai folosite tratamente biologice se numără infliximabul, adalimumabul, vedolizumabul şi ustekinumabul. Toate se administrează prin injectare, fie subcutanată fie intravenoasă, atât în condiţii de spitalizare cât şi la domiciliu“.

Există studii care indică o asociere între utilizarea îndelungată a terapiei biologice şi apariţia limfoamelor  - un tip de cancer al sângelui, însă sunt necesare investigaţii suplimentare pentru evaluarea corespunzătoare a acestui risc.

„În fine, atunci când medicamentele nu reuşesc să controleze simptomele sau când efectele secundare ale acestora sunt intolerabile, există şi soluţia intervenţiei chirurgicale“.

În cazul RCUH aceasta înseamnă practic îndepărtarea chirurgicală a întregului colon, indiferent de extensia afectării acestuia. „Există două moduri de a asigura ulterior evacuarea intestinului: fie prin ataşarea capătului intestinului subţire la un orificiu de la nivelul peretelui abdominal (numit ileostomă), caz în care materiile fecale se vor acumula într-o pungă specială care se lipeşte de abdomen, fie prin legarea (sutura) acestuia la marginea canalului anal. În acest din urmă caz, deşi defecaţia are loc ca în mod normal, există riscul ca ultima parte a intestinului subţire să dezvolte acelaşi tip de leziuni inflamatorii ca şi colonul care a fost îndepărtat“.

În ceea ce priveşte BC chirurgia nu este menită să vindece boala, ci doar să ajute la controlul simptomelor şi la reluarea cât mai rapidă a activităţilor obişnuite. „Majoritatea pacienţilor (cca 80%) vor avea nevoie de intervenţie chirurgicală la un anumit moment din viaţă. Ea se adresează de regulă rezolvării complicaţiilor, cum ar fi blocajele intestinale, fistulele între diferite organe sau abcesele  - acumulări de puroi care trebuie evacuate. De cele mai multe ori, boala reapare ulterior, fiind nevoie de continuarea pe termen lung a tratamentului medicamentos.

Care este riscul ca inflamaţia cronică a mucoasei să ducă la cancer

„Pacienţii cu boli inflamatorii intestinale au şi un risc mai mare de cancer colorectal decât populaţia generală. Acesta creşte cu durata bolii şi cu cât de mult din colon este afectat de inflamaţie. Din acest motiv specialiştii o să recomande anumitor pacienţi colonoscopie de prevenţie la 8 ani de la diagnosticul afecţiunii şi apoi examinări anuale“, conchide medicul Clinicii DigestMed.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite