Forma corpului îţi arată dacă ai probleme cu rinichii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
30 la sută dintre diabetici întâmpină şi probleme cu rinichii
30 la sută dintre diabetici întâmpină şi probleme cu rinichii

Studii recente arată că persoanele care au corpul în formă de măr sunt mai predispuse la afecţiuni de rinichi, spre deosebire de cei care au corpul în formă de pară.

Cercetători din Olanda au descoperit că grăsimea în exces din zona abdominală, întâlnită la persoanele cu corpul în formă de măr, spre deosebire de cel în formă de pară, unde grăsimea este dispusă pe fese şi pe coapse, poate creşte semnificativ riscul unei boli la rinichi, chiar şi la persoanele care nu sunt supraponderale, informează “HuffingtonPost”.

În timp ce legătura dintre afecţiunile la rinichi şi obezitate a fost de mult descoperită, acest studiu recent este primul care arată cum doar o mică creştere a stratului de grăsime din zona abdominală începe să apese rinichii, reducând circulaţia sangvină către respectivele organe şi crescând presiunea locală a sângelui.

Studiul a apărut în Jurnalul Societăţii Americane de Nefrologie.

Cele mai multe forme de afecţiuni la rinichi nu sunt tratabile decât printr-un transplant de rinichi de la un donator clinic sănătos. Bolile de rinichi reprezintă a opta cauză a morţii în Statele Unite şi, din persoanele cu diabet, 30 la sută întâmpină şi boli ale rinichilor.

Arjan Kwakernaaktre, medic şi viitor doctorand la Centrul Medical Universitar din Groningen, a folosit mai mulţi subiecţi cărora le-a calculat raportul talie-şolduri, precum şi starea generală a rinichilor şi a descoperit că “persoanele cu corpul în formă de măr, chiar dacă sănătoase şi cu presiune sangvină normală, aveau o presiune sangvină crescută în zona rinichilor. Când sunt supraponderale sau obeze, este cu atât mai rău”.

Această descoperire se aplică atât pentru femei, cât şi pentru barbaţi.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite