Farmacia verde în caz de insolaţie

Farmacia verde în caz de insolaţie

Durerea de cap cauzată de insolaţie poate fi combătută şi cu ajutorul infuziei de afine

Durerea de cap, starea de greaţă şi ameţelile date de statul în soare pot fi atenuate cu preparate naturale, precum uleiul de lavandă ori de mentă, infuzia de afine şi ghimbirul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Formele uşoare de insolaţie care se manifestă prin durere de cap, slăbiciune şi stare accentuată de oboseală date de deshidratare se pot trata la domiciliu. „Atunci când ne expunem mult timp la soare, creierul se supraîncălzeşte şi, inevitabil, încep să apară o serie de simptome. Într-o astfel de situaţie, prima regulă este evitarea soarelui şi mutarea într-un loc bine ventilat", explică medicul de familie Călin Ciubotaru. În plus, se vor consuma lichide la temperatura camerei şi corpul, inclusiv zona cefei, se va acoperi cu comprese reci.

Apă minerală cu lămâie, pentru hidratare rapidă

Atunci când consumăm lichide puţine, transpirăm mai puţin, iar în scurt timp corpul se supraîncălzeşte, deoarece nu mai are posibilitatea să elimine căldura. De aici şi până la instalarea deshidratării nu mai este decât un pas. Pentru a acţiona prompt, se recomandă cunoaşterea simptomelor specifice: senzaţie puternică de sete, uscarea buzelor şi tegumentelor, senzaţia de nisip în ochi, respiraţie dificilă şi modificarea consistenţei limbii. Pentru a preveni o astfel de situaţie, ideal ar fi să bem câte un pahar de apă la fiecare jumătate de oră.

Puţine persoane însă respectă această recomandare. „În zilele toride de vară, organismul este stresat termic şi, de aceea, este foarte important să ne hidratăm mai mult decât de obicei şi să consumăm cât mai multe fructe şi legume proaspete. În această perioadă este indicat consumul de apă oligominerală naturală, la care se poate adăuga puţină zeamă de lămâie, pentru a înlocui lichidele şi mineralele pierdute prin transpiraţie", explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.

Puterea mare de hidratare şi, în acelaşi timp, de echilibrare a balanţei electroliţilor care se pierd prin transpiraţie au şi socata, braga şi ceaiul verde. De altfel, ceaiul verde este eficient şi în caz de ameţeli, deoarece conţine antioxidanţi care acţionează ca un tonic cerebral. Pentru prepararea ceaiului este nevoie de o cană de apă fiartă şi de o linguriţă de plantă mărunţită. Ceaiul se bea cu înghiţituri mici, pe parcursul zilei, până la ora 16.00.

Ceai de afine, contra durerii de cap

Dacă în timpul expunerii la soare începe să te doară capul înseamnă că te afli în pragul unei insolaţii. Aşadar, fereşte-te de bătaia soarelui şi hidratează-te pentru ca organismul să elimine excesul de căldură. Iar pentru a calma durerea de cap, cel mai rapid şi mai eficient remediu este uleiul de mentă. Cu mişcări circulare, masează tâmplele uşor.

În acelaşi timp, pentru a acţiona pe mai multe planuri concomitent, fă o baie la picioare într-un lighean în care ai adăugat câteva picături de ulei esenţial de mentă (apa trebuie să fie la temperatura camerei). Durerea de cap cauzată de insolaţie poate fi combătută şi cu ajutorul infuziei de afine, fructe care au capacitatea de a proteja sistemul venos şi vasele capilare. „Infuzia se prepară din două linguriţe de fructe uscate şi din 250 ml de apă clocotită. Vasul se lasă acoperit timp de 15 minute, apoi se strecoară şi se lasă la răcit până când ceaiul ajunge la temperatura camerei. Se consumă zilnic câte trei căni de ceai de afine îndulcit cu puţină miere", explică fitoterapeutul Ovidiu Bojor, din Bucureşti.

Menta şi ghimbirul taie senzaţia de greaţă

În cazul în care după expunerea prelungită la soare apar stări de greaţă, fitoterapeuţii recomandă menta, întrucât se numără printre cele mai bune remedii pentru această problemă. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de frunze uscate la o cană cu apă fierbinte. Se pot bea două-trei căni de ceai pe zi. Atenţie însă, ceaiul de mentă trebuie evitat de persoanele cu aciditate gastric! În cazul lor, menta poate fi înlocuită cu ghimbirul. „Se administrează sub formă de tinctură, câte zece picături la o cană cu apă, de trei-patru ori pe zi. Ghimbirul este eficient şi sub formă de capsule.

De asemenea, se poate consuma ceai de ghimbir, precum şi băuturi  răcoritoare ce conţin această plantă", explică medicul apifitoterapeut Ruxandra Constantina de la Clinica MedAs din Bucureşti. Dacă poţi tolera gustul iute, ghimbirul se poate şi mesteca. Astfel, el este de două ori mai eficient, pentru că substanţele active se absorb imediat şi, implicit, senzaţia de greaţă dispare mai repede. Un alt remediu la îndemână sunt cuişoarele. Pentru a combate greaţa, mestecă un cuişor la fiecare 30 de minute, deoarece gustul iute se menţine la nivelul laringelui şi senzaţia de vomă dispare.

Dacă pleci în concediu, nu uita să pui în bagaj o sticluţă cu ulei de lavandă, recomandă fitoterapeuţii. Pe lângă proprietăţile antistres, lavanda este un remediu excelent pentru pielea arsă de soare care, de obicei, se asociază cu insolaţia. „Uleiul de lavandă are proprietăţi antiseptice, antispastice şi relaxante. Însă dincolo de efectul relaxant, uleiul de lavandă este un remediu foarte bun împotriva arsurilor solare, eliminând în scurt timp senzaţia de usturime. Ba, mai mult, lasă o senzaţie plăcută de răcorire pe piele", explică apifitoterapeutul Ruxandra Constantina.

Uleiul de lavandă se masează uşor pe zonele arse de soare, până ce intră în piele. Medicii atenţionează că, în cazul în care pielea este puternic afectată de ultaviolete, statul la soare trebuie evitat ulterior cel puţin trei zile. În caz contrar, riscul de complicaţii creşte. Efect asemănător are şi uleiul de măsline, care grăbeşte procesul de regenerare a pielii.

Dacă nu ai la îndemână niciunul dintre cele două uleiuri, apelează la iaurt. El se lasă să acţioneze timp de 20 de minute şi apoi se îndepărtează cu apă rece. Stratul de iaurt se reînnoieşte la fiecare trei ore. Între timp, pune comprese reci pe tot corpul şi consumă cât mai multe lichide.

Când trebuie să suni la 112

Continuarea expunerii la soare după apariţia semnelor uşoare de insolaţie pune viaţa în pericol. Aceasta deoarece temperatura corpului poate ajunge şi la 40 de grade Celsius, apar dureri puternice de cap, tensiunea arterială scade, iar tegumentele devin uscate şi fierbinţi. În plus, apare o stare de confuzie şi chiar pierderea cunoştinţei. Dacă recunoşti aceste simptome la o persoană din jurul tău, sună de urgenţă la 112. Între timp, mută persoana afectată din bătaia soarelui şi stropeşte-o cu apă la temperatura camerei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările