Eutanasia - clementa sau crima?

De ani de zile, dezbaterile asupra legalizarii eutanasiei impart atat lumea medicala cat si opinia publica in doua tabere ireconciliabile. Cand suferinta este prea mare si nu exista nici o cale de a o

De ani de zile, dezbaterile asupra legalizarii eutanasiei impart atat lumea medicala cat si opinia publica in doua tabere ireconciliabile. Cand suferinta este prea mare si nu exista nici o cale de a o curma, moartea voluntara este un drept uman; inseamna a-i da posiblitatea unui bolnav sa decida singur cand si cum doreste sa paraseasca aceasta lume, argumenteaza unii. Ba nu, se opun ceilalti: facand moartea prea usoara, se accepta de fapt devalorizarea vietii. Rolul doctorilor, legat de operatiunea in sine, este iarasi extrem de controversat. Cadrele medicale ar trebui sa fie si tamaduitori, si "terminatori" in egala masura, dar asta nu ar arunca o umbra de neincredere asupra actului medical? O veste de ultima ora a reaprins certurile: Senatul Olandez a legalizat eutanasia, devenind astfel prima tara din lume care a dat unda verde "mortii voluntare". De fapt, nu a fost decat o recunoastere oficiala a unei practici care se aplica de ani de zile in tara pana acum celebra pentru morile de vant si lanurilecu lalele. Totul a inceput in 1993, cand Parlamentul Olandez adopta liniile directoare pentru medicii care vor sa se implice in procedeul eutanasierii voluntare, fara temerea ca vor suferi rigorile legii. Enumeram cateva astfel de reguli, care acum au capatat greutate de act oficial: solicitarea pacientului de a fi eutanasiat trebuie sa fie voluntara si repetata; suferintele pacientului trebuie sa fie insuportabile si intratabile; pacientul trebuie sa stie cu exactitate care este starea lui in momentul solicitarii mortii voluntare, care sunt prognozele si ce alte optiuni medicale ar putea avea; pacientul respectiv trebuie sa fie consultat de cel putin un alt doctor decat cel curant; decesul trebuie sa survina in conditii medicale adecvate. Legea olandeza permite pacientilor sa fie eutanasiati chiar si cand devin fizic incapabili sa-si faca cunoscuta vointa de a li se curma firul vietii. Ramane deci la latitudinea doctorilor sa decida "cand" - pentru mai multa prevedere, e nevoie de doi doctori sa indeplineasca dorinta bolnavului. Nu contravine asta eticii medicale?, se aud inca voci nemultumite. Transferul luarii deciziei finale de la pacient la medic nu deschide calea unor eventuali pasi gresiti? Unor abuzuri? Lupta cu Marele Necunoscut e inlocuita cu resemnarea - au voie doctorii sa prescrie moarte? Argumentele pro sunt destule: pacientii se bazeaza pe medici sa le aline suferinta. Unii vor sa li se curme durerile chiar si prin moarte, daca alta solutie nu exista. Oricare dintre noi poate alege moartea - problema este daca ar trebui sa fim lasati sa o facem. Si daca avem dreptul sa ne includem si doctorii in acest "dans" macabru.