Drenajul limfatic combate senzaţia de picioare grele
0Dacă ai gleznele umflate şi te dor picioarele la finalul fiecărei zile este posibil să ai probleme cu eliminarea toxinelor din organism. Din fericire, toate aceste probleme pot fi eliminate cu ajutorul unui tip special de masaj.
Senzaţia de picioare grele apare atunci când reţii apă în corp, iar
toxinele nu se mai elimină corespunzător şi stagnează la nivelul
membrelor inferioare. Această tulburare specific feminină indică faptul
că circulaţia sangvină şi limfatică se realizează cu dificultate.
Printre factorii care favorizează apariţia sindromului de picioare grele
se numără expunerea prelungită la soare, la temperaturi de peste 26 de
grade Celsius (favorizează dilatarea exagerată a vaselor de sânge),
obezitatea, purtarea pantofilor cu tocul foarte înalt şi statul
prelungit pe scaun sau în picioare. Dacă nu este tratat la timp,
sindromul de picioare grele se poate complica şi pot apărea varicele.
Eliminarea toxinelor din corp se face prin stimularea circulaţiei
sangvine şi limfatice. Din fericire, în cazul sistemului circulator
sangvin, inima este cea care facilitează circulaţia în vase. În ceea ce
priveşte sistemul limfatic, dacă musculatura nu este antrenată şi dacă
circulaţia sangvină nu funcţionează corespunzător, nu există niciun alt
mecanism care să dirijeze limfa prin corp. Limfa este lichidul
intercelular care circulă prin capilare şi prin vase ce sunt paralele cu
cele sangvine. De aceea, pentru a stimula procesul de circulaţie a
limfei, se va acţiona din afara corpului.
Se acţionează asupra ganglionilor limfatici
Cea mai bună metodă de stimulare a circulaţiei limfei prin corp şi,
implicit, de eliminare a toxinelor este drenajul limfatic. Acesta constă
într-un presomasaj care se realizează cu mişcări blânde şi corect
dirijate, cu acţiune directă asupra ganglionilor limfatici. Drenajul
limfatic stimulează contractarea muşchilor care, la rândul lor, apasă pe
pereţii vaselor prin care circulă limfa şi-i stimulează circulaţia.
Masajul începe întotdeauna cu gâtul, deoarece este locul de întâlnire a
sistemelor sangvin şi limfatic şi se finalizează în zona picioarelor.
Apelează numai la personal calificat
Dacă masajul este bine efectuat, circulaţia limfatică poate fi refăcută
în numai 10-12 şedinţe de drenaj. Pentru a obţine rezultate, este
important ca procedura să fie realizată de un fizioterapeut sau de un
kinetoterapeut, în centre specializate. Numai aşa există garanţia că
terapeutul stăpâneşte tehnica masajului corect realizat. În plus, acesta
trebuie să cunoască foarte bine şi zona în care aplică masajul. Dacă
masajul nu este efectuat corect, la nivelul adipocitelor se produce o
acumulare de grăsime şi de toxine. Prin urmare, ţesutul îşi pierde
elasticitatea şi, în cele din urmă, este stimulată formarea celulitei.
În plus, masajul incorect executat îşi pune amprenta negativ şi asupra
circulaţiei sangvine.
Contraindicat în boli de inimă
Este foarte important ca drenajul limfatic să fie precedat de o vizită
la medic. Acesta are contraindicaţii pentru o serie de afecţiuni, precum
insuficienţa cardiacă, tuberculoza, astmul bronşic, tromboza, tumorile
maligne şi eczemele. De asemenea, acest tip de masaj nu este recomandat
în cazul unor afecţiuni provocate de agenţi patogeni (virusuri,
bacterii), întrucât există riscul ca aceştia să fie răspândiţi în restul
corpului. Totodată, drenajul limfatic este contraindicat femeilor
însărcinate.
Casetă
Care sunt principalele beneficii
-Întăreşte sistemul imunitar, deoarece stimulează producerea de anticorpi.
- Facilitează circulaţia colesterolului în sânge.
- Are efect detoxifiant.
-Grăbeşte cicatrizarea rănilor, prin stimularea vaselor din zona afectată.
- Previne apariţia edemelor postoperatorii care apar în caz de varice, entorse, hematoame şi migrene.
Bulina
Eficienţă
Pentru rezultate maxime, drenajul limfatic trebuie asociat cu exerciţii fizice şi cu o dietă săracă în grăsimi „rele“.
Citat
Drenajul limfatic localizat durează circa 40 de minute, iar cel general chiar şi două ore.