Dr. Laurenţiu Gulie: „Am avut pacienţi care au venit cu indicaţie de amputaţie şi au plecat acasă cu piciorul vindecat“

Dr. Laurenţiu Gulie: „Am avut pacienţi care au venit cu indicaţie de amputaţie şi au plecat acasă cu piciorul vindecat“

Medicul Laurentiu Gulie explică modul în care se desfundă o arteră Foto Eduard Enea

AVANTAJ Uneori, chiar şi în stadii avansate, bolile arteriale se vindecă spectaculos printr-o intervenţie nechirugicală simplă. Fără durere, fără cicatrice şi fără anestezie generală.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Despre ateroscleroză toată lumea a auzit câte ceva. Că are o legătură cu colesterolul şi că este de rău, în general. Că aceasta este cel mai important factor de risc pentru accidentele vasculare cerebrale, infarctul miocardic şi alte afecţiuni grave şi că din acest motiv şi-a câştigat renumele de „ucigaş tăcut“. 

Puţini ştiu însă că există o cale modernă care poate preveni evoluţia aterosclerozei către un deznodământ fatal, prelungind şi îmbunătăţind viaţa. Este vorba despre angiografie, o metodă de explorare imagistică (cu raze X) şi tratament, mai puţin invazivă decât intervenţia chirurgicală, dar la fel de eficientă. Am discutat despre aceasta, pe larg, cu dr. Laurenţiu Gulie (36 de ani), medic specialist în radiologie şi imagistică medicală, de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca“, din Bucureşti. 

„Weekend Adevărul“: Sunteţi unul dintre puţinii specialişti în radiologie intervenţională pe care îi are România. Cu ce probleme se prezintă oamenii la dumneavoastră? Ce vedeţi cel mai des?

Dr. Laurenţiu Gulie: Văd foarte multe ravagii produse de ateroscleroză. Mă refer aici la acea boală cunoscută drept „întărirea arterelor“, care constă în îngroşarea pereţilor vaselor de sânge prin depunerea unei plăci de substanţe grase şi de colesterol – aterom, în termeni medicali. Ei, această ateroscleroză, care de altfel provine din grecescul „athere“, ceea ce înseamnă depozit, reprezintă punctul de plecare pentru principalele cauze de deces şi comorbiditate (n.r. – prezenţa simultană a mai multor boli) la noi şi în lume. Mai exact, ea determină trei entităţi clinice importante. Prima e boala arterială coronariană, care provoacă angina, infarctul miocardic şi moartea cardiacă subită. A doua e boala cerebrovasculară, care cauzează infarctul cerebral şi accidentele cerebrale tranzitorii. A treia e boala arterială periferică, manifestată prin circulaţie sangvină deficitară la mâini
şi picioare.Toate acestea, luate împreună, poartă numele generic de arteriopatii.

Auzind acest termen nu pot să nu fac legătura cu arteriopatia diabetică…

Da, diabetul este un factor de risc esenţial în arteriopatia membrelor inferioare, dar nu este singurul. Depunerea plăcii de aterom reprezintă o consecinţă a unui cumul de factori, printre care alimentaţia bogată în grăsimi, stresul, sedentarismul, hipertensiunea, dar şi predispoziţia genetică. Sunt persoane care au valori foarte mari ale colesterolului, ale lipidelor în general şi care ajung să prezinte plăci de aterom încă din tinereţe. Fumatul este, de asemenea, un alt factor important implicat în apariţia arteriopatiilor.

De la ce vârstă încep să se manifeste arteriopatiile?

În general, după 50 de ani. Însă, ca în majoritatea afecţiunilor, în ultima perioadă, pragul de vârstă a scăzut alarmant. În principal, din cauza fumatului abuziv, a dislipidemiilor în asociere cu factorii genetici.

Se întâlnesc mai des la femei sau la bărbaţi?

Diferenţa între sexe există în cazul pacienţilor mai tineri, cu o pondere mai mare în rândul sexului masculin. În cazul pacienţilor vârstnici, raporturile sunt egale.

DUREREA LA MERS, SEMNAL DE ALARMĂ

Vorbind de boala arterială de la nivelul picioarelor, ce semne ar trebui să ne pună în gardă?

Primul şi cel mai elocvent simptom este durerea. Iniţial, aceasta se instalează la mers pe distanţe mari, de câteva sute de metri. În mare parte din cazuri, ea reprezintă mobilul prezentării la medic al acestor bolnavi. Durerea apare în muşchii gambei, sub forma unei crampe după mersul pe jos, la început după o distanţă mare, apoi din ce în ce mai mică. Această durere dispare după un repaus de câteva minute, ceea ce permite individului să-şi reia mersul. În timp, perimetrul de mers se reduce până când bolnavii ajung să aibă dureri în gambe, în coapse după ce parcurg distanţe mult mai mici, de la 100 la 50 de metri sau chiar 2-3 metri. Grav este că adesea medicul de familie confundă arteriopatia cu o durere reumatică sau lombosciatică şi atunci pacientul este plimbat pe la o grămadă de doctori aiurea.

Şi cum se face diferenţa între suferinţa din arteriopatie şi durerea de picior din alte cauze?

În funcţie de modul de manifestare. Durerea de picioare cauzată de o afecţiune articulară se accentuează în timp ce omul se odihneşte şi stă nemişcat mai mult timp şi când începe să meargă, uşor-uşor, ea scade în intensitate. Durerea cu iradiere pe picior care pleacă de la coloană este cvasipermanentă. Aceasta nu se diminuează nici într-o anumită poziţie, nici dacă omul stă, nici dacă merge. În arteriopatie, durerea apare în timpul mersului. Aceasta poate fi ca o „gheară“, un „cârcel“ sau usturime. Este foarte important ca diagnosticul să fie pus la timp şi corect, pentru a preveni cangrenarea şi amputarea piciorului.

DESFACEREA ARTEREI SALVEAZĂ PICIORUL

Cât de frecvente sunt aceste complicaţii?

Din nefericire, prea dese. De foarte multe ori, în special în ultimul timp, pacienţii vin cu leziuni externe avansate la nivelul picioarelor. De exemplu, au piciorul foarte roşu, cu cangrenă şi cu degetele negre. Au dureri îngrozitoare şi în diferite clinici se stabileşte că piciorul omului trebuie amputat. Acest gen de intervenţii sunt făcute de către ortopezi şi, pentru a se stabili nivelul clar de unde trebuie tăiat piciorul, este nevoie de o explorare imagistică a arterelor, adică de angiografie. În momentul în care faci angiografia, în multe cazuri poţi vedea că artera este închisă de tot pe anumite segmente, dar ea se reîncarcă. Slab, dar se reîncarcă, prin vasele de sânge colaterale. Şi atunci pe loc, se poate face angioplastia. Adică se intervine şi se desface artera. Astfel, în câteva zile, piciorul îşi revine la culoarea normală, dispare sau se diminuează foarte mult durerea, leziunile care sunt ireversibile se limitează şi se ajunge la o amputaţie a doar unuia sau două degete, ori a antepiciorului, existând cazuri când nu a trebuit să se amputeze nimic. Pacientul vine la spital să i se stabilească nivelul amputaţiei, i se desface artera şi el pleacă acasă vindecat, pe propriile picioare.

Explicaţi-ne cum anume se intervine. Ce înseamnă practic o angioplastie?

Angioplastia, după cum îi spune şi numele, reprezintă o modelare endoluminală, adică în interiorul vasului de sânge, a peretelui arterial în vederea îmbunătăţirii fluxului sangvin în teritoriul respectiv. În principal, se dilată zonele îngustate sau închise, cu balonaşe speciale de angioplastie, sau se implantează stenturi, necesare pentru menţinerea vasului deschis.

DE LA 400 DE LEI ÎN SUS, LA PRIVAT

Ce simte pacientul? Doare acest tip de intervenţie?

Intervenţia produce un minim disconfort. Este nevoie de o anestezie locală, la nivelul abordului (n.r. – locul pe unde se intră în arteră), iar pacientul comunică permanent cu noi. Iniţial, văzând pregătirea meticuloasă de dinaintea intervenţiei, faptul că ne îmbrăcăm steril sau diversitatea instrumentarului, pacientul se îngrijorează puţin, dar la sfârşit nu îi vine să creadă cât de puţin dureroasă a fost. Singura neplăcere, dacă se poate numi aşa, este senzaţia de căldură atunci când injectezi substanţa de contrast. Cu cât injectezi un volum mai mare de substanţă de contrast, cu atât pacientului i se pare mai fierbinte.

Cam cât durează o intervenţie?

Aproximativ o jumătate de oră, cu tot cu pregătire, în cazul unei angiografii diagnostice simple. Poate să dureze însă şi câteva ore, în funcţie de complexitatea cazului.

Câte intervenţii faceţi, în medie, într-un an, de exemplu?

Peste o mie. Sunt zile când am şi zece cazuri şi zile în care nu am niciunul.

Să vorbim şi de costuri. La cât ajunge o angiografie la stat şi la privat?

La spitalul de stat nu costă nimic. În spitalele private, costurile încep de la 400 de lei, pentru o angiografie simplă, cu trimitere de la medicul de familie. În sistemul privat au început să se deconteze parţial intervenţiile, ca urmare a stabilirii relaţiilor contractuale cu Casa Naţională de Asigurări. 


Dr. Laurenţiu Gulie prezintă importanţa diagnosticării la timp a arteriopatiei


Metoda „elegantă“ de vindecare a anevrismului

Terapeutic, ce se mai poate face prin angiografie?

La ora actuală se poate intra pe aproape orice arteră din corp. Sunt trei tipuri de abord: femural – la nivel inghinal –, brahial – la nivelul articulaţiei cotului – şi radial – la încheietura mâinii. De acolo, cu catetere speciale se abordează diferite zone anatomice. În linii mari, principalele intervenţii sunt deschiderea unui vas, prin dilatarea unei stenoze (n.r. – îngustări) sau montarea unui stent, ori închiderea unui vas pentru că acesta irigă o tumoră, o malformaţie, un anevrism…

Chiar şi anevrismele cerebrale?

Da, mai ales acestea. Evident, există nişte criterii de excludere. Nu intrăm în amănunte acum. Dar, în general, multe cazuri se pot rezolva angiografic. E o metodă foarte elegantă. Se intră până la nivelul anevrismului cu un cateter special. Pentru anevrismele cerebrale se intră prin abord femural. Se intră cu cateterul până în anevrism şi la nivelul lui se implantează nişte spirale metalice, numite coils-uri, sau stenturi de acoperire – sunt stenturi care au un manşon pe ele.

ACASĂ, ÎN NUMAI DOUĂ ZILE

Cu alte cuvinte, nu mai e nevoie de alte intervenţii complicate?

Sunt indiscutabile avantajele unei intervenţii angiografice în comparaţie cu o intervenţie chirurgicală clasică. Chiar citeam în presă, acum câţiva ani, despre cazul unei cântăreţe din România care a plecat în America pentru a-şi opera un anevrism cerebral şi mi-a rămas în minte mai ales timpul foarte lung necesar recuperării. Nu pot şti dacă acel anevrism putea fi tratat printr-o procedură angiografică sau dacă cineva a luat în discuţie şi această variantă. Ştiu doar că, la ora actuală, pacienţii care îşi descoperă anevrismul înainte ca acesta să se rupă pot veni la noi şi să-l embolizeze, şi în maximum două zile pot pleca acasă, fiind în afara oricărui pericol.

Dar cum le putem descoperi înainte ca acestea să „plesnească“?

De multe ori, întâmplător, în timpul investigaţiilor imagistice de rutină – RMN ori CT cerebral. Anevrismele, în general, sunt afecţiuni congenitale. Te naşti cu anevrismul cerebral. Doar că el se măreşte în timp, uşor-uşor. Depinde de oscilaţiile de tensiune. La pacienţii hipertensivi riscul să se rupă anevrismul evident că este mai mare. Creşte presiunea în umflătură şi aceasta cedează, producând un accident vascular cerebral. În funcţie de severitatea hemoragiei cerebrale, se poate instala o afectare permanentă a creierului sau decesul. Din nefericire, 50% din pacienţii cu ruptură anevrismală decedează până să ajungă la spital.
 

De la adenoame şi fibroame la tumori canceroase

Ce altceva mai putem repara cu ajutorul angiografiei?

Pe partea de embolizare, se mai pot opri sângerări în anumite teritorii, cum ar fi în cazul rupturilor de splină, ori al rupturilor hepatice posttraumatice, spontane sau de alte cauze, ori în hemoragii digestive, pe artera mezenterică superioară sau pe artera mezenterică inferioară. Se pot efectua embolizări de formaţiuni tumorale, atât benigne, cât şi maligne. 

Înţeleg că se opreşte practic fluxul de sânge care hrăneşte formaţiunea tumorală.

Întocmai. Intri cât mai aproape de locul bolnav şi acolo închizi artera. Problema este că, deşi încerci să faci o embolizare supraselectivă, tu nu necrozezi tumora la milimetru, ci produci o ischemie şi a teritoriului învecinat, care este percepută de organism ca o durere, atunci pe moment sau timp de câteva zile. Partea plină a paharului este că ischemia asta de vecinătate nu este ireversibilă, deoarece ficatul are o vascularizaţie dublă, el primind sânge şi prin artera hepatică, şi prin vena portă. Aşadar, ţesuturile din vecinătatea tumorii vor fi irigate cu sânge pe altă cale şi disconfortul va dispărea. Sunt însă regiuni fară vascularizaţie dublă, unde se face embolizare şi unde durerea este mai accentuată.    

 

De 10 ani lucrează la „Floreasca“

Numele: Laurenţiu Gulie

Data şi locul naşterii: 23 iunie 1978, Câmpulung Muscel, judeţul Argeş

Starea civilă: căsătorit, doi copii

Studiile şi cariera:

În 1997 a absolvit Liceul „Dinicu Golescu“ din Câmpulung Muscel

În 2003 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF „Carol Davila“, din Bucureşti

Între 2004 şi 2008 este medic rezident în radiologie imagistică medicală în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Floreasca“ din Bucureşti şi în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti

Între 2006 şi 2009 efec-tuează stagiul de specializare în radiologie intervenţională

Din 2009 este medic spe-

cialist în radiologie şi imagistică medicală la Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca“

Locuieşte în: Bucureşti  

FĂRĂ OPERAŢIE ŞI ÎN SARCINILE EXTRAUTERINE

La ce anume vă referiţi?

Vorbim de embolizările în patologia uterină, cum sunt, de exemplu, fibroamele uterine, iar la bărbaţi – de embolizările de adenoame de prostată. De asemenea, se pot emboliza sarcinile ectopice, extrauterine. Este important de ştiut că în acest caz nu mai este necesară intervenţia chirurgicală pentru a scoate fătul sau embrionul. Ei, aceste intervenţii sunt dureroase, pentru că se închide artera definitiv şi se opreşte cu totul vascularizaţia pe teritoriul respectiv. Nu e cazul de panică însă, pentru că, în aceste situaţii, pacientul este pregătit cu analgezice şi înainte de intervenţie, şi după.

Dar ce se întâmplă cu ţesutul izolat, care moare?

Dacă ţesutul embolizat necrozează, organismul îl izolează singur şi nu e nevoie de alte intervenţii pentru a fi eliminat. Din această cauză, embolizarea tumorală intră la categoria tratamentelor paliative. Nu e ca în tratamentul chirurgical, când se intră şi se scoate tumora plus zona de siguranţă din jurul ei şi ştii clar că nu mai ai tumoră acolo deloc. Prin angiografie, acţionezi pe tumoră ca s-o distrugi, dar ea rămâne acolo. În acest caz, nimeni nu are garanţia 100% că a omorât toate celulele tumorale. Se poate să se fi reuşit să se omoare un miliard de celule cancerigene şi să rămână una singură care să o ia de la capăt. De aceea, pacientul este monitorizat în timp, urmărindu-se răspunsul tumoral postembolizare. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările