Dr. Hadi Rahimian, chirurg: „Scoatem copilul din uter, îl operăm, îl punem la loc şi aşteptăm să se nască“
0
Dr. Hadi Rahimian (53 de ani) explică pentru „Weekend Adevărul“ cum a operat, în burtica mamei, o fetiţă de doar 1.250 de grame diagnosticată cu mielomeningocel, cea mai gravă formă de spina bifida. Operaţia – în premieră naţională – a avut loc la data de 5 noiembrie şi a fost realizată alături de dr. Sergiu Stoica, neurochirurgul care a reparat defectul congenital de la nivelul măduvei spinării a bebeluşului.
Spina bifida este o malformaţie care apare la una din 1.500 de naşteri din cauza deficitului de acid folic la mamă, în special în perioada preconcepţională. Pentru prevenirea acestei malformaţii este recomandat să se administreze acid folic cu 3 luni înainte de concepţie, iar după momentul apariţiei sarcinii, până la vârsta de 12 săptămâni. În SUA, datorită consumului pe scară largă a acidului folic în sarcină, a scăzut cu 35% incidenţa malformaţiei spina bifida. Tot acolo există şi centre specializate unde copiii născuţi totuşi cu spina bifida sunt operaţi in utero, adică în burta mamei. În ţara noastră, din păcate, copiii identificaţi cu această problemă nu aveau până acum nicio şansă reală de a fi operaţi înainte de naştere. Intervenţia realizată cu succes de dr. Hadi Rahimian, de la Spitalul Băneasa „Regina Maria, şi dr. Sergiu Stoica, de la Brain Institute, arată că şi la noi se poate face ceva pentru aceşti copii. Maria este prima gravidă din România al cărei bebeluş a fost operat pe coloana vertebrală înainte de a se naşte. Aflăm în continuare de la dr. Hadi Rahimian cum a decurs operaţia, iar Maria ne povesteşte cât de repede s-a recuperat şi când a simţit din nou mişcările fetiţei după operaţie.
„Weekend Adevărul“: Care este, pe scurt, filmul operaţiei?
Dr. Hadi Rahimian: Operaţia pe care am făcut-o se face foarte rar. Este o intervenţie deschisă in utero în cazul unui copil cu spina bifida. Mai sunt doar două centre în SUA şi trei centre în Europa, unde se fac astfel de intervenţii. Practic, se face o incizie pe burta mamei prin care se exteriorizează uterul. Cu ajutorul ecografiei la nivelul uterului se localizează placenta, spatele fătului şi leziunea acestuia de la nivelul măduvei spinării. Se deschide cavitatea uterină, se scoate fătul cu spatele expus. Aici a intervenit neurochirurgul Sergiu Stoica. Printr-o intervenţie microchirurgicală efectuată cu ajutorul unui microscop special, doctorul Stoica a refăcut membrana măduvei spinării şi tegumentul. În acest timp un alt medic, Denise Borali, a monitorizat ecografic copilul, cantitatea de lichid amniotic, care trebuie înlocuit permanent astfel încât să nu se strângă uterul şi să apară riscul de decolare a placentei. După ce s-a încheiat operaţia de neurochirurgie, am introdus fătul la loc, am adăugat un înlocuitor al lichidului amniotic pierdut şi am început să închidem operaţia. Pe scurt, scoatem copilul parţial din uter, îl operăm, îl punem la loc şi apoi aşteptăm să se nască (râde). Nu e simplu, este o operaţie complexă, care a durat 3 ore.
Care a fost cel mai dificil lucru din timpul intervenţiei chirurgicale?
În primul rând, să expunem copilul. Este foarte greu să găseşti locul unde se află leziunea şi incizia uterului să se suprapună 100% cu locul unde este aceasta. Dacă este o greşeală aici şi nu suntem pe locul care trebuie, apoi operaţia nu poate avea loc şi nu poţi să faci a doua incizie. Cel mai greu nu este neapărat în timpul operaţiei, ci pregătirea pacientei înaintea operaţiei şi după aceea monitorizarea pacientei şi fătului, astfel încât să nu apară contracţii.
Cum a ajuns pacienta la dumneavoastră?
Nu ştiu exact cum a ajuns. Ea nu este din Bucureşti, ci de undeva din Bucovina. A văzut pe internet şi s-a informat despre operaţiile pe care le-am făcut noi înainte şi a hotărât să vină la o consultaţie. Era atunci în 25 de săptămâni de sarcină. A venit pentru un diagnostic de certitudine, fiind convinsă că nu există nicio speranţă, că nu se poate face nimic. Când a auzit că se poate face o intervenţie, din start a fost hotărâtă să facă operaţia. Împreună cu doctorul Sergiu Stoica am format o comisie medicală şi împreună am încercat să-i explicăm tot ce se poate întâmpla, şi de bine, şi de rău. I-am spus să mai stea câteva zile, să se mai consulte cu soţul, cu familia. Aşa s-a şi întâmplat, iar decizia a rămas neschimbată.
Care sunt riscurile unei astfel de intervenţii?
Riscurile pot fi obstetricale sau anestezico-chirurgicale. Principalul risc obstetrical îl reprezintă pierderea sarcinii, adică poţi fi obligat să scoţi copilul mai devreme şi să nu supravieţuiască. Rareori apare şi riscul de sângerare şi e posibil să scoţi şi uterul femeii.
Dar care sunt riscurile pentru copil dacă nu se face operaţia?
De cele mai multe ori, dacă nu se face operaţia, prognosticul poate să fie rău. Riscul este să nu poată să meargă copilul, să nu poată reţine materiile fecale sau urina. Spina bifida înseamnă un defect congenital de închidere a măduvei spinării. Expunerea măduvei spinării în contact cu lichidul amniotic, ceea ce poate leza nervii care merg spre picioare, vezica urinară, anus. Cu cât operaţia se face mai devreme şi închizi contactul acesta, cu atât copilul are mai multe şanse de a recupera din activităţile pe care altfel nu ar fi putut să le facă. Cel mai bine este ca operaţia să aibă loc între 20 şi 26 de săptămâni de sarcină. Niciodată nu poţi spune că recuperează 100%. Oricum, complicaţiile care pot apărea după naştere sunt mai mici dacă se face operaţia in utero decât dacă aştepţi să se nască copilul şi să faci operaţia după aceea. Intrauterin, nu ştim prin ce minuni, refacerea este mult mai bună decât extrauterin. În cazul pacientei pe care am operat-o acum suntem foarte optimişti. Putem spune că 99,9% o să fie bine.
Cum v-aţi decis să faceţi această operaţie?
Operaţia aceasta voiam să o fac de acum 5 ani. Dar pentru aceasta trebuie să ai o echipă formată, o secţie de neonatologie foarte bună, trebuie să ai condiţii speciale şi aparatură performantă. Aceasta nu este prima operaţie pe care o facem in utero. Am mai făcut şi altele, dar aceasta a fost mai spectaculoasă pentru că a fost deschisă. Am mai făcut operaţii fetoscopic, fără să deschidem uterul. În acest caz am fost obligaţi să deschidem uterul, fiind vorba despre o leziune mai mare a fătului. Am avut nevoie şi de un neurochirurg care să repare defectul la nivelul măduvei spinării şi l-am găsit pe Sergiu Stoica. Noi eram pregătiţi de acum 3 ani, dar a durat mult până am găsit pacienta care să dorească efectuarea intervenţiei. În România, din păcate, când pacientele vin la 20-22 de săptămâni de sarcină şi află că fătul are spina bifida, majoritatea renunţă şi fac un alt copil. Rar se întâmplă să vină o pacientă care să spună că vrea copilul. De aceea, a durat până am găsit o pacientă care să dorească păstrarea copilului, să accepte operaţia, să ştie despre ce este vorba.
Aţi avut emoţii în timpul operaţiei?
Da, dar nu pentru că era o premieră naţională. Pentru mine, pe primul loc era grija pentru mamă şi copil. Nu dau foarte mare importanţă faptului că este premieră naţională. Cel mai important este că a mers bine operaţia, că putem să o facem, iar oamenii care au nevoie de astfel de intervenţii nu mai sunt nevoiţi să plece din România. O operaţie de genul acesta costă 38.000 de dolari în SUA şi în jur de 30.000 de euro în Europa. Nu sunt bani la îndemâna oricui. Sunt oameni care au bani şi îşi pot permite această operaţie, sunt oameni care nu ştiu despre ce este vorba şi preferă să renunţe la sarcină, iar cei mai mulţi sunt cei din clasa mijlocie, care înţeleg despre ce este vorba, se informează, vor să facă operaţia, dar nu îşi permit. Această intervenţie a fost pentru această categorie. Consumabilele pentru această operaţie au costat în jur de 8.000 de euro.
Pacienta a plătit această sumă?
Noi am vrut să fie operaţie pro-bono, ei au zis că vor săplătească consumabilele, noi nu am acceptat, şi până la urmă am zis să achite cât vor.
Când aţi ştiut că operaţia a fost un succes?
Nici acum nu ştim (râde). Când o să se nască bebeluşul, vom şti. Până acum, totul merge foarte bine. Copilul mişcă în burtică şi de-abia aşteptăm să se nască pentru a vedea rezultatele muncii.
Anestezie deosebită, luptă pe două fronturi
Pentru ca această operaţie să se poată desfăşura în bune condiţii este necesară o anestezie deosebită care nu se practică în alte tipuri de intervenţii chirurgicale. „Dozele anestezice sunt foarte mari ca să putem relaxa uterul atât de bine încât să nu apară contracţii care să ducă la pierderea sarcinii. Uterul din forma de pară, cum este în sarcină, trebuie adus în stare flască, asemenea unei păturici. Altfel nu se poate face incizia. Dozele anestezice foarte mari sunt metabolizate şi nu vor afecta fătul. Riscul este ca dozele anestezice foarte mari să ducă la hipotensiune severă. De aceea, menţinerea hemodinamicii pacientei este vitală. După ce este expus, şi fătul trebuie anesteziat, şi la el existând riscuri asociate anesteziei. Monitorizarea anestezică este pe două fronturi: trebuie să avem grijă şi de mamă, şi de copil. Aşadar, este o intervenţie care din punct de vedere anestezic solicită o monitorizare extraordinar de atentă atât a bebeluşului, cât şi a mamei intraoperator şi postoperator”, ne-a explicat dr. Ani Rahimian, medicul care a coordonat anestezia în timpul operaţiei.
„A doua zi după operaţie, am simţit că mişcă în burtică“
Maria are 30 de ani şi se pregăteşte să aducă pe lume al doilea copil. Este primul copil nenăscut din România care a fost operat pe coloana vertebrală. Este o fetiţă care va putea merge şi va putea alerga alături de surioara ei ca orice copil. Deocamdată, se joacă şi creşte în continuare în burtica Mariei. Medicii i-au spus că au văzut deja la ecograf cum îşi mişcă picioruşele, ceea ce Maria a simţit din a doua zi după operaţie. Ea ne povesteşte în continuare cum a reacţionat când, după o banală ecografie, medicul i-a spus sec: „Nu aveţi ce face, o să aveţi un copil handicapat!“. După clipe de disperare şi un şir de consultaţii în care i s-a spus acelaşi lucru, a găsit medicul care i-a spus: „Da, se poate face ceva!“.
„Weekend Adevărul“: Mai aveţi copii?
Maria: Am o fetiţă care împlineşte 2 ani.
Cum aţi luat decizia de a face această operaţie?
Nu am avut de ales. Nu am acceptat ideea de a întrerupe sarcina. De la 23 de săptămâni de când ni s-a spus de afecţiune, ni s-a propus şi varianta de a întrerupe sarcina. N-aş fi avut niciodată curajul să avortez, chiar dacă se punea această problemă în primele 15 săptămâni. Odată ce-ţi doreşti un copil, chiar dacă afli că are probleme, de ce să-l condamni la moarte? Poate nu ai de plâns, nu ai de pierdut timp, nu ai de cheltuit bani, nu îl vezi suferind, îţi vezi de viaţă mai departe... Dar eu nu m-am gândit la toate acestea. Singura imagine pe care o aveam în minte era cu un copil sănătos care se joacă şi celălalt care nu poate participa fiind imobilizat.
Cum aţi ajuns la doctorul Hadi Rahimian?
Am plecat de acasă cu gândul de a găsi pe cineva care să ne reconfirme sau nu diagnosticul. Domnul doctor Rahimian a confirmat diagnosticul de spina bifida. Dar împreună cu domnul doctor Stoica, ne-a prezentat şi variantele pe care le avem, inclusiv întreruperea de sarcină şi ce se întâmplă dacă aştept să nasc fetiţa şi pe urmă să aibă loc intervenţiile. Amândoi ne-au explicat de ce ar fi mai bine să se intervină acum. N-am stat pe gânduri, am acceptat din start, eram deja în 28 de săptămâni de sarcină. Ştiam că intervenţia trebuie făcută până la 30 de săptămâni. M-am agăţat de fiecare şansă. Chiar dacă era riscant, erau şi şanse şi am hotărât să mergem până la capăt. Ne-au dat foarte multă încredere.
După intervenţie, aţi văzut fetiţa la ecograf?
Da.
Şi ce făcea acolo în burtică?
Se juca, dădea din mânuţe, din picioruşe. În dimineaţa asta mă gândeam că aş mai avea nevoie de încă o burtică la câte mişcări face. E foarte activă.
La cât timp după intervenţie aţi simţit că a mişcat?
A doua zi. M-am recuperat destul de repede. Fiind monitorizată la terapie intensivă 48 de ore după operaţie, vedeam toţii medicii în jurul meu că se bucură şi sunt entuziasmaţi.
Când v-au spus medicii că o să naşteţi?
Acum sunt în 30 de săptămâni şi sperăm să ne apropiem de cât mai mult de termen, care este în a doua jumătate a lunii ianuarie. Chiar dacă o sacrific pe fetiţa de acasă nevăzând-o până atunci, pentru că trebuie să rămân în Bucureşti până la naştere, sper să ne întoarcem cu bine şi să ne bucurăm împreună.
Se încarcă comentariile...
