Dr. Dan Timofte: „Primul meu pacient purta haine cu patru, cinci «X» şi un «L»“

FENOMEN Medicul chirurg Dan Timofte (43 de ani) povesteşte despre provocările tratării unor pacienţi cu greutate îngrijorătoare, dar şi despre satisfacţiile de după intervenţiile care le redau acestora dreptul la o viaţă normală

Alimentaţia scăpată de sub control, stilul de viaţă sedentar sunt în noi, oameni ai secolului XXI, conectaţi non-stop la reţelele de socializare, dependenţi de tehnologie şi fără prea mult chef de a ieşi din zona de confort, de a face mişcare. 

În România ultimilor ani, statisticile arată că o treime (34%) din populaţie este supraponderală, iar 20% suferă de obezitate. Dacă într-o zi ne-am trezit sufocaţi de propriul fel de a trăi, informaţia, exemplul celuilalt, întâlnirea cu oamenii potriviţi ne pot ajuta să conştientizăm şi să depăşim anumite probleme. 

Cum trăim sănătos? Cum prevenim obezitatea? Cum tratăm obezitatea? Sunt doar câteva întrebări la care un medic chirurg, specializat în chirurgia obezităţii, ne poate răspunde. Un astfel de specialist este doctorul Dan Timofte, medic primar chirurg la Clinica a III-a Chirurgie a Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iaşi.

„Weekend Adevărul“: De ce această specializare, chirurgia obezităţii?

Dr. Dan Timofte: E, mai curând, o supraspecializare, o mică parte din aria largă a chirurgiei generale. Chirurgia obezităţii e un domeniu relativ nou în România şi se pare că avem probleme din ce în ce mai mari cu obezitatea. După industrializarea masivă, după apariţia unor alimente din ce în ce mai rafinate, după schimbarea ritmului de viaţă şi reducerea activităţii fizice, cazurile de obezitate au început să crească şi se simte, din ce în ce mai mult, nevoia intervenţiilor chirurgicale. În urmă cu câţiva ani, mai precis prin 2007, în timpul unei perioade petrecute la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, pentru studierea caracteristicilor şi cauzelor cancerului de pancreas – subiectul tezei mele de doctorat –, profesorul de acolo, într-o discuţie colaterală, considera că pacienţii obezi ar trebui operaţi „la cap“ şi nu la nivelul stomacului. Pe moment i-am dat dreptate, însă evoluţia ulterioară a lucrurilor din România, în perfectă concordanţă cu trendul din celelalte ţări, m-a făcut să mă răzgândesc. Pentru mine este acum clar: majoritatea pacienţilor obezi epuizează în decursul timpului tot arsenalul terapeutic nechirurgical, însă, până la urmă, ajung tot la operaţie.

Prin ce se deosebeşte chirurgia obezităţii de restul chirurgiei?

Chirurgia obezităţii presupune un tip nou de operaţie pentru un tip aparte de pacient, care nu intră în curricula pregătirii specialiştilor de chirurgie generală. Doar unii chirurgi din ţară s-au aplecat asupra acestui gen de operaţii. Iniţiatorul în România este profesorul asociat Cătălin Copăescu din Bucureşti, el are cea mai mare experienţă în chirurgia obezităţii la noi. Este o chirurgie nu neapărat dificilă, cât complexă, presupune explorarea amănunţită a pacientului în mai multe specialităţi medicale, managerierea tuturor complicaţiilor care ar putea să apară, o mare îndemânare şi experienţă în chirurgia laparoscopică, pentru că toate operaţiile se desfăşoară fără incizii mari, cu instrumente destul de fine, de 5 şi 10 milimetri diametru. Sunt multe complicaţii care pot apărea, pacientul obez este mai „fragil“ sau mai bine zis „vulnerabil“. Deci, îţi trebuie foarte multă îndemânare, răbdare, o echipă, care aici la Iaşi nu a existat, am fost nevoit să o formez, şi informaţii de specialitate la zi.

DIETELE DE PE INTERNET, UN PERICOL

Ce fel de probleme observaţi la oamenii care vă cer ajutorul?

Cea mai mare problemă de care mă izbesc este că ei singuri încearcă să se lupte cu greutatea în creştere. Ţin tot felul de diete, însă foarte puţini, 3 din 50, în cazurile tratate de mine, au ţinut o dietă prescrisă de un medic nutriţionist. Majoritatea abordează diete din ziare, reviste, de pe internet, mai ales regimuri disociate care dezechilibrează mult organismul. Astfel, după o lună, două se îngraşă mai mult decât înainte de a începe regimul. Deci, principala problemă eu o văd a fi voinţa lor. A doua problemă este legată de serviciu, de locul de muncă. Nu respectă mesele principale, mulţi ajung acasă târziu, mănâncă seara, de fapt procedează invers decât ar trebui: dimineaţa nu se alimentează, la prânz eventual mănâncă ceva pe fugă şi seara îşi rezervă deliciul de a savura o masă copioasă, considerând că o merită din plin după o zi de muncă. Şi este ştiut că noaptea digestia are un ritm mult mai lent, iar depozitele de grăsime se măresc corespunzător. A treia problemă este lipsa mişcării, de orice fel. Ar mai fi, apoi, stresul.

Care este cauza principală a obezităţii, ADN-ul, dieta dezechilibrată sau lipsa exerciţiilor fizice?

Cred că oricare dintre aceste motive enumerate poate cauza obezitate. Oricum, noi, înainte de a opera un pacient, îl supunem multor investigaţii. Dacă pacientul are alte boli care trebuie tratate, îl îndrumăm mai întâi să facă asta. I se recomandă un tratament medicamentos, apoi o dietă şi, în cele din urmă, se recurge la operaţie. Totuşi, principala cauză a obezităţii pare a fi mâncatul cantitativ şi nu calitativ, alimentaţia cu multe grăsimi şi puţine proteine, combinată cu lipsa mişcării.

Cât de dese sunt cazurile de obezitate?

Nu pot spune cu exactitate, trebuie făcute nişte statistici generale, la nivel naţional. Eu am operat 50 de pacienţi în doi ani, iar de văzut, am văzut în jur de 150. Însă numărul este mult mai mare. Dar mulţi consideră că aşa este normal să trăiască, cu supraponderabilitate sau obezitate de diferite grade. Încet, încet, şi datorită campaniilor mass-media, se pune problema obezităţii ca o boală a secolului. La noi în ţară, acum, incidenţa cazurilor de obezitate este în creştere, ne izbim de aceeaşi situaţie de care s-au izbit americanii şi cei din vestul Europei acum 30-40 de ani.

PROBLEME LA SERVICIU ŞI ÎN CUPLU

Care sunt cele mai eficiente metode de a combate obezitatea?

În primul rând, combaterea obezităţii ţine de voinţa, de modul de a gândi ale fiecăruia. Mulţi ajung, însă, să îşi pună problema atunci când apar alte complicaţii, boli asociate obezităţii. Până la o valoare a indicelui de masă corporală de 25 de kilograme pe metru pătrat, greutatea este normală. Peste 25, până în 30, apare supraponderabilitatea. La un indice de masă corporală peste 35, majoritatea pacienţilor fac diabet zaharat de tip II. În acest punct li se prescrie un tratament care, dacă nu dă rezultate, indică nevoia de operaţie. Cel mai uşor de prevenit obezitatea ar fi cu o alimentaţie sănătoasă, cu activitate fizică cel puţin moderată. Chiar şi jumătate de oră de mers pe jos este benefică pentru organism. Lipsa informaţiilor legate de stilul de viaţă sănătos care să preîntâmpine obezitatea m-au determinat să mă gândesc la ideea înfiinţării unei asociaţii de luptă împotriva acestei boli, o asociaţie care să încerce să prevină formele grave de obezitate şi să îi sfătuiască pe pacienţii supraponderali, cu obezitate incipientă.

Credeţi că oamenii pot să fie obezi şi să aibă o viaţă normală, să funcţioneze normal?

Nu. Dar majoritatea celor diagnosticaţi cu obezitate cred asta. Un semnal de alarmă este atunci când nu îşi mai găsesc haine pe măsură. Primul meu pacient, de exemplu, pacient care într-un an de la operaţie a ajuns la greutatea ideală vârstei şi înălţimii lui, avea doar haine cumpărate din străinătate, cu patru, cinci „X“ şi un „L“ şi, o dată la o lună, trebuia să îşi schimbe garderoba. Apoi, mulţi dintre pacienţi încep să aibă probleme la serviciu, sunt priviţi ca persoane cu handicap, au probleme în cuplu. Mai apar şi bolile asociate, bolile caracteristice obezităţii, hipertensiune arterială, diabet zaharat, dislipidemie, apnee în somn – pacientul poate adormi chiar stând pe scaun.

Îmi place să gătesc, dar gătesc foarte rar, tocmai pentru că nu am timp şi pentru că nu este sănătos să mănânc seara.

„Cei care cred că pot mânca oricât după operaţie vor eşua“

În ce situaţie se ajunge la operaţie?

În situaţiile în care tratamentul medicamentos sau dietele ţinute câteva luni eşuează, acele diete prescrise de către un nutriţionist, adaptate pentru fiecare pacient în parte, în funcţie de buget, de programul de viaţă, de serviciu, nu preluate din ziare sau reviste. De asemenea, o condiţie este ca pacientul să se încadreze ca indice de masă corporală între 30 şi 40. Însă noi încercăm să îi facem pe pacienţi să înţeleagă foarte clar că operaţia este un ajutor, ultima soluţie la care pot apela şi că nu rezolvă problema obezităţii decât dacă vor şi ei. Trebuie ţinută o dietă şi după operaţie, iar cei care cred că pot mânca oricât, pentru că stomacul este mai mic, vor eşua.

Cei mai mulţi consideră că doar persoanele cu obezitate morbidă au nevoie de chirurgie. Sunteţi de acord cu acest lucru?

Nu. Trebuie să înţelegem, în primul rând, ce înseamnă obezitate morbidă, respectiv indicele de masă corporală de peste 40 de kilograme pe metru pătrat. Însă avem mulţi pacienţi cu indicele de masă corporală sub 40, dar care au diabet, dislipidemie sau apnee şi necesită operaţie. Mai mult, s-a discutat la Congresul Internaţional pentru Combaterea Obezităţii de la Istanbul, din vara lui 2013, de schimbarea limitei pentru efectuarea operaţiilor, în cazul celor cu probleme metabolice. Se şi vehiculează acum termenul de chirurgie metabolică, tocmai pentru că rezolvă una dintre marile probleme, diabetul zaharat. Probabil că anul viitor se va definitiva şi un protocol. Însă cazurile operabile cele mai frecvente sunt, într-adevăr, cele de obezitate morbidă, în jur de 80%.

UN AN-UN AN ŞI JUMĂTATE PÂNĂ LA GREUTATEA IDEALĂ

Care sunt intervenţiile de care pot beneficia persoanele obeze?

Cele cu obezitate mai mică, cu indicele de masă corporală de 30-35, până în 40, dacă sunt de gen feminin, motivate şi fac mişcare, ţin dietă şi înainte, şi după operaţie, se încadrează la plicatura gastrică, operaţie care presupune reducerea volumului stomacului, cu eficienţă pe termen lung destul de limitată. Însă de departe cea mai bună metodă acum este rezecţia gastrică longitudinală. Reduce volumul stomacului, nu modifică major metabolismul şi este uşor de suportat în perioada postoperatorie. Ar mai fi bypassul gastric (n.r. – se conturează un nou traseu pentru hrană, astfel încât să ocolească stomacul), dar această operaţie se efectuează în prezent doar pentru anumite cazuri.

Ce intervenţie reconturează cel mai bine silueta?

Practic, reconturarea siluetei este o consecinţă şi nu un scop, pentru că, odată efectuat
un procedeu chirurgical, pacientul scade în greutate şi revine la greutatea ideală, corespunzătoare înălţimii şi vârstei, cam într-un an, un an şi jumătate, într-un ritm lent şi constant. Ţesutul adipos se reduce, atât cel de sub piele, care este vizibil, cât şi cel de la nivelul organelor, de care nimeni nu vorbeşte, acea grăsime viscerală, la fel şi ţesutul cutanat se restrânge şi nu este nevoie de o altă etapă chirurgicală. Dacă, însă, pacientul are o obezitate de tip central, cu abdomenul foarte mare, va rămâne cu un şorţ abdominal şi atunci se recurge şi la chirurgia plastică, dar după îndeplinirea termenului de un an, un an şi jumătate de la prima operaţie. În cazul pacienţilor mei, nu am avut nevoie de astfel de intervenţie, de chirurgie plastică.

Cazurile de obezitate sunt mai frecvente în rândul bărbaţilor sau în rândul femeilor?

Dacă ar fi să comparăm, apelând la experienţa personală şi la statistici, cazurile de obezitate în rândul bărbaţilor sunt la fel de multe ca în cazul femeilor. 

Dr. Timofte, în aşteptarea următorului pacient, în sala de operaţie FOTO Arhiva personală

“După industrializarea masivă, după apariţia unor alimente din ce în ce mai rafinate, după schimbarea ritmului de viaţă şi reducerea activităţii fizice, cazurile de obezitate au început să crească şi se simte, din ce în ce mai mult, nevoia intervenţiilor chirurgicale.

Intervenţiile tratează diabetul şi hipertensiunea

Ce boli nu sunt compatibile cu asemenea intervenţii?   

Cele mai grave sunt problemele cardiace şi apneea în somn, oprirea respiraţiei în timpul somnului. De aceea, mai întâi le tratăm pe acestea şi abia apoi recurgem la operaţie, dacă riscul nu este prea mare. Practic, dacă există afecţiuni majore la nivelul altor organe, reechilibrăm organismul şi abia după aceea mai facem un bilanţ pentru intervenţia chirurgicală.

Care este cel mai mare risc pentru sănătate pe care obezitatea îl aduce cu sine?

Cel mai mare risc cred că este cel cardiac, pentru că apare hipertensiunea, care, în timp, se agravează şi necesită tratament din ce în ce mai variat, cu doze mai mari sau cu asocieri de mai multe medicamente antihipertensive. Şi diabetul este o consecinţă, dar nu este o problemă atât de gravă, poate fi ţinut sub control, însă are multe complicaţii: vasculare, la nivelul membrelor inferioare, la nivelul cordului, la nivelul ochilor, al rinichilor. Se produc nişte reacţii în lanţ, ca la domino.

Prin aceste operaţii pot fi tratate bolile asociate obezităţii?

Da. De exemplu, la pacienţii cu diabet zaharat de tip II sau cu hipertensiune arterială, în primele luni după operaţie, simptomele dispar. Acelaşi lucru se întâmplă şi la pacienţii cu apnee în somn, cu dislipidemie, cu o cantitate crescută de colesterol, dar mai lent, nu imediat după operaţie, pentru că sunt modificări metabolice.

Primul meu pacient mi-e foarte bun prieten şi este şi un bun exemplu de cum ar trebui să se îngrijească un pacient operat.

 Pe ce vă concentraţi cel mai mult, atunci când intraţi în contact cu pacienţii?

Prima dată când intru în contact cu ei, cel mai mult mă interesează dacă au înţeles foarte clar ce înseamnă această operaţie, dacă dispun de voinţa necesară pregătirii operaţiei, pentru că nu facem operaţia de pe o zi pe alta. Pentru a-i pregăti psihic, pentru dieta postoperatorie, avem un pisholog specializat pe aşa ceva, pe obezitate. Pe cei care au obezitate mică încercăm să îi determinăm să nu se opereze, să încerce o dietă, un regim de viaţă apropiat de normal. Dacă este, totuşi, cazul de operaţie, mergem până la capăt cu explorările medicale şi stabilim data intervenţiei.