Dr. Bogdan Mocanu, medic primar ORL: „Am văzut copii vindecaţi de astm bronşic după ce şi-au scos polipii“

Dr. Bogdan Mocanu, medic primar ORL: „Am văzut copii vindecaţi de astm bronşic după ce şi-au scos polipii“

Dr. Bogdan Mocanu vorbeşte de cauzele şi tratamentul polipilor nazali FOTO Brain Institute

INTERVENŢIE Otitele şi laringitele repetate, care răspund greu la tratament, chiar şi astmul bronşic juvenil impun îndepărtarea pe cale chirurgicală a polipilor nazali. Atunci când se măresc foarte mult, aceştia întreţin focarul infecţios, dăunând grav dezvoltării adecvate a copiilor

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru un părinte, discuţia despre polipi este aproape inevitabilă. Sunt atâtea opinii şi poveşti care circulă despre aceştia, încât te poate lua ameţeala. De aceea, am ales să vorbim pe această temă cu dr. Bogdan Mocanu (39 de ani), medic primar ORL, specializat în chirurgie endoscopică. Este directorul medical al Institutului ORL „Prof. dr. D. Hociotă“, din Bucureşti, coordonatorul Secţiei ORL din echipa Brain Institute a Spitalului Monza, tot din Bucureşti, dar şi autor al mai multor tratate ştiinţifice.

„Weekend Adevărul“: Despre polipii nazali toată lumea pare să ştie câte ceva, iar discuţiile despre aceştia sunt tot mai intense, mai ales acum, în sezonul infecţiilor respiratorii. Explicaţi-ne ce reprezintă aceştia şi de ce apar.

Dr. Bogdan Mocanu: Trebuie să facem o delimitare clară între polipii copiilor şi cei ai adulţilor. Când vorbim despre polipi la copii, ne referim, de fapt, la creşterea foarte mult în volum a vegetaţiilor adenoide, adică a acelui ţesut limfoid situat în spatele nasului, care mai este regăsit şi sub denumirea ştiinţifică de „amigdala Luschka“. Vegetaţiile adenoide, ca şi amigdalele palatine, sunt prima staţie de apărare a sistemului imunitar. Ele distrug bacteriile sau virusurile care pătrund în corp prin cavitatea orală sau prin cea nazală. Uneori însă, acestea pot deveni mai degrabă o problemă decât un beneficiu pentru organism, deoarece cauzează obstrucţie respiratorie şi pot întreţine infecţii bacteriene repetate. În schimb, polipoza nazală a adultului este o boală recidivantă, cauzată de inflamaţia cronică a mucoasei. Aceasta nu are nicio legătură cu vegetaţiile adenoide ale copilului. Sunt două afecţiuni separate.

Dar de ce unii copii au polipi şi alţii nu? Ce determină inflamaţia acestor vegetaţii adenoide?

E adevărat, toţi copiii au ţesut limfoid în spatele nasului, dar nu toţi fac polipi, adică adenoidită cronică. Pe la vârsta de 3-4 ani, majoritatea copiilor intră în colectivitate – creşe, grădiniţe –  şi astfel intră în contact cu microbi pe care organismul lor nu i-a cunoscut până la momentul respectiv. E începută, la acea vârstă, o construire pas cu pas a sistemului de apărare a organismului. Din nefericire, unii copii nu sunt pregătiţi să treacă cu brio prin aceste încercări. O alimentaţie săracă în fructe şi legume, săracă în vitamine, mesele dezordonate, igiena precară, somnul insuficient – toate acestea pot determina imunitatea să cedeze în faţa infecţiilor. Or, cu fiecare episod de răceală, ţesutul limfoid creşte în volum. Să ne închipuim în spatele nasului un perete din cărămizi, la care fiecare răceală mai adaugă un rând de cărămizi, aşa încât la un moment dat acoperă parţial sau complet cele două orificii nazale prin care aerul ajunge din nas în cavitatea bucală şi de aici în căile respiratorii inferioare şi în plămâni. Prin urmare, copilul va trebui să întrebuinţeze din ce în ce mai mult cavitatea bucală pentru a respira, creând contextul propice pentru şi mai multe îmbolnăviri.

PARTEA BUNĂ A PUBERTĂŢII

Până la ce vârstă ne putem aştepta ca aceste vegetaţii să cauzeze probleme?

Vegetaţiile adenoide încep să crească de obicei în jurul vârstei de 3-4 ani, creşterea lor maximă fiind întâlnită în jurul vârstei de 5-6 ani. De regulă, ţesutul limfoid se opreşte din creştere la vârsta de 7-8 ani şi, odată cu instalarea pubertăţii, începe să scadă în volum până la dispariţie. În aceste condiţii, un copil de 9-10 ani, la care se declanşează fenomenele bolii, are multe şanse ca prin tratament medicamentos adecvat să nu mai necesite o operaţie de îndepărtare a polipilor, pentru că este mult mai aproape de vârsta pubertăţii, el trebuind doar ajutat să evite complicaţiile pentru o perioadă scurtă de timp.

Polipii se pot retrage, aşadar...

Tendinţa polipilor este de creştere ireversibilă în volum până la un moment dat. Aşa cum am spus, pubertatea declanşează scăderea în dimensiuni a ţesutului limfoid. Provocarea este ca pacientul să ajungă până la momentul respectiv fără să prezinte complicaţii sau riscuri de a dezvolta afecţiuni conexe adenoiditei cronice. Un copil de 4-5 ani care prezintă episoade repetate de otită seroasă, laringite, frecvente infecţii de căi respiratorii superioare, are foarte puţine şanse să ajungă la vârsta pubertăţii cu acest ţesut limfoid nociv pe loc, fără să prezinte complicaţii majore.

Ce semne indică existenţa polipilor? La ce să fie atenţi părinţii?

Respiraţia pe nas îngreunată, mai ales în timpul eforturilor fizice, somnul agitat, cu respiraţie preponderent orală, gura permanent deschisă sunt primele semne care trebuie luate în seamă. De asemenea, un copil cu polipi
nu-şi poate sufla nasul, deoarece acesta este mai mereu înfundat, şi are vocea nazonată, adică devine „fonfăit“ şi capătă „faciesul adenoidian“.

DE LA SFORĂIT LA SCĂDEREA AUZULUI

Ce înseamnă „facies adenoidian“? Descrieţi, vă rog.

Este un aspect tipic al copilului cu polipi, însemnând faţă palidă, expresie de „copil năucit“, cu cearcăne şi cu ochii adânciţi în orbite, gură întredeschisă şi cu o implantare defectuoasă a dinţilor de pe arcada dentară superioară. Revenind la semnele la care ar trebui să fie atenţi părinţii, e important de menţionat că, în cazul adenoiditei cronice, apare şi o scădere moderată a auzului. Aceasta deoarece amigdala faringiană mărită în volum acoperă orificiul trompei lui Eustachio, acel tub care face legătura şi care egalizează presiunea aerului din spatele nasului cu aceea din spatele timpanului. Cu alte cuvinte, atunci când sesizează că de la o vreme copilul sforăie în timpul somnului, creşte nejustificat volumul televizorului, nu aude corespunzător când este strigat din spate, vorbeşte mai tare decât o făcea de obicei sau dacă are secreţii permanente în nas şi în spatele nasului, cu tuse matinală persistentă, părinţii n-ar mai trebui să amâne consultarea unui medic spe-
cialist ORL.

Doi din trei copii fac unul sau mai multe episoade de rinoadenoidită acută, dar numai o parte din ei dezvoltă boala cronică

Ce investigaţii sunt necesare pentru stabilirea corectă a diagnosticului?

Se face un examen clinic ORL complet, iar în cazul în care copilul este cooperant, se va efectua un examen endoscopic al rinofaringelui. Se efectuează o navigare cu o videocameră prin nas pentru a pune în evidenţă volumul polipilor. Mai sunt necesare analize de sânge, impedanţa, care este o analiză ce apreciază buna funcţionare a urechii medii şi existenţa sau nu a lichidului în spatele timpanului, precum şi audiograma tonală, care precizează subiectiv nivelul auzului. ;


Intervenţia chirurgicală endoscopică, mai sigură şi precisă

Când este recomandată îndepărtarea pe cale chirurgicală a polipilor?

Există nişte reguli stricte care dictează momentul oportun al intervenţiei chirurgicale. Acestea sunt legate de apariţia otitelor seroase cu repetiţie, a unui episod de laringită acută, cu tuse lătrătoare, a astmului bronşic juvenil şi a „faciesului adenoidian“. Se ţine cont şi dacă cel mic sforăie noaptea de o lungă perioadă de timp şi este permanent obosit, aparent fără  vreun motiv, are dureri de cap şi nu se poate concentra la şcoală.

Să înţelegem că operaţia de polipi poate atenua astmul bronşic?

Extirparea polipilor are un efect benefic în cazul tuturor pacienţilor cu astm bronşic juvenil. Mai mult decât atât, vă pot spune că am văzut mulţi copii vindecaţi de această afecţiune prin îndepărtarea focarului infecţios rinofaringian.

Ce tehnici de operare a polipilor sunt disponibile acum? Prezentaţi, pe scurt, în ce constau acestea.

Operaţia de polipectomie la copil este denumită medical adenoidectomie şi există în momentul de faţă două tipuri de intervenţie chirurgicală: clasică sau endoscopică. Cea clasică durează 15-30 de minute şi presupune îndepărtarea ţesutului limfoid prin gură cu o chiuretă, un instrument tăietor special dezvoltat pentru această manevră. De regulă, această operaţie se face „în orb“, fără să existe un control adecvat al câmpului operator. Practic, cel care operează nu vede ce face, doar controlează digital zona de implantare a vegetaţiilor. Metoda face imposibil abordul unor anumite regiuni de la nivelul rinofaringelui, ceea ce face ca la finalul operaţiei să mai existe foliculi de ţesut limfoid, care pot duce la recidiva vegetaţiilor adenoide. Cât despre metoda endoscopică, aceasta durează 30-45 de minute, în medie, şi presupune utilizarea unei videocamere introduse prin nas pentru vizualizarea câmpului operator, ceea ce face intervenţia sigură, precisă şi corectă. Ea permite folosirea unor echipamente performante, cum este shaverul, o turbină mică ce aspiră şi taie în acelaşi timp polipii cu 5.000-7.000 de rotaţii pe minut, dar şi radiofrecvenţa, coblaţia sau argon-plasma.

După operaţia de extirpare a polipilor, mersul cu avionul sau cu maşina pe distanţe lungi trebuie evitat cel puţin două săptămâni

NIMIC NU JUSTIFICĂ ANESTEZIA LOCALĂ

Dar laserul se foloseşte?

O perioadă s-a utilizat laserul cu diode, apoi laserul KTP. Este greu de controlat într-un spaţiu atât de mic un instrument atât de agresiv cum este laserul. Acesta poate da arsuri necontrolate ale ţesuturilor din profunzime. Drept urmare, metoda a fost abandonată în lumea civilizată, pentru că au apărut între timp metode mai sigure, mai elegante, mai eficiente.

Mulţi părinţi sunt tentaţi să amâne operaţia de teama consecinţelor anesteziei generale. Există posibilitatea realizării operaţiei cu anestezie locală, în cazul copiilor?

Acum mai mulţi ani am ajuns într-o renumită clinică de ORL din Erlangen, Germania. Acolo am pus aceeaşi întrebare, ştiind că şi în România se mai practică anestezia locală pentru scoaterea polipilor sau a amigdalelor palatine. Răspunsul lor a fost cel pe care îl bănuiam: din anii 1950, din momentul în care anestezia generală s-a perfecţionat, nimic nu mai justifică efectuarea adenoidectomiei cu anestezie locală. Mi-a părut rău că am deschis această discuţie atunci, pentru ca m-au privit ca pe un locuitor al lumii a III-a când le-am spus că la noi în ţară încă se mai foloseşte anestezia locală. Cu acest tip de anestezie, operaţia devine traumatizantă, greu de suportat de către copil. Din punctul meu de vedere, asigurarea unui confort adecvat în timpul operaţiei este obligatorie şi recomandarea fermă este de efectuare a anesteziei generale. Practic, după intervenţia chirurgicală copilul nu trebuie să ştie că a fost operat.  

 

Deţine un brevet de invenţie

Numele: Bogdan Mocanu

Data şi locul naşterii: 27 mai 1975, Bucureşti

Starea civilă: căsătorit, doi copii

Studiile şi cariera:

În 1999 a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, din Bucureşti.

În 2006 a obţinut titlul de medic specialist ORL în cadrul Institutului ORL „Prof. dr. D. Hociotă“, iar în 2007 – competenţa în chirurgia endoscopică rinosinusală.

În 2009 devine doctor în ştiinţe medicale, iar în 2010 – medic primar ORL.

A efectuat cursuri  la Clinica Mayo din SUA, Clinica Kopfklinik din Germania şi la Spitalul Foch din Franţa.

În 2013 a obţinut brevetul de invenţie pentru un set de dispozitive pentru o tehnică de dializă, împreună cu prof. dr. Alexandru Ciocâlteu şi alţi doi medici.

Este coautorul a şapte manuale şi tratate ştiinţifice şi autorul a peste 160 de comunicări la conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale.

Locuieşte: în Bucureşti

„Primăvara şi începutul verii sunt momentele ideale pentru operaţie“

Cât de devreme poate fi efectuată intervenţia chirurgicală?

Operaţia se poate face la orice vârstă dacă apar otite frecvente, laringite, infecţii frecvente de căi respiratorii superioare care răspund din ce în ce mai greu la tratamentul medicamentos. Însă, aşa cum  am specificat, creşterea maximă a polipilor se constată în jurul vârstei de 5-6 ani, acesta fiind şi momentul cel mai potrivit pentru operaţie. În literatura de specialitate se precizează că vegetaţiile adenoide operate înaintea împlinirii vârstei de 5 ani pot recidiva mai frecvent decât la copiii operaţi după această vârstă.

Când e mai bine să se facă operaţia, în sezonul rece sau în cel cald?

Atunci când se impune, operaţia se poate face în orice anotimp. Dacă poate fi temporizată, se recomandă ca adenoidectomia să se efectueze primăvara sau la începutul verii, astfel încât pacientul să poată să ajungă la mare la câteva săptămâni după operaţie. Aerosolii marini sunt de mare ajutor în această situaţie.

Cât durează recuperarea?

Majoritatea copiilor se recuperează între şapte şi zece zile după operaţie. Unii se pot recupera mai repede, alţii pot necesita până la două săptămâni pentru recuperarea completă. Cea mai importantă observaţie utilă recuperării este ca pacientul să bea multe lichide. În acest sens, imediat după intervenţie, copiii pot primi apă sau suc de mere. În ceea ce priveşte alimentele, nu există restricţii, dar unii medici recomandă o hrană păstoasă timp de câteva zile. Reluarea activităţilor se face treptat, cu revenirea la şcoală după ce alimentaţia şi băutul se fac normal, când nu mai necesită medicaţie şi odată ce copilul se odihneşte întreaga noapte.

citeste totul despre: