Dar asta nu înseamnă că nu putem face nimic sau, mai grav, că facem agresând (conştient sau nu) corpul femeii via o încercare nereuşită. Oamenii de cultură au un rol fundamental în orice tip de societate pentru că aceşti oameni pot să îi ajute pe alţii să vadă lucruri ascunse, să înţeleagă realităţi dincolo de prima cortină, şi astfel să se poată lua o decizie de a acţiona astfel încât să simţim că înaintăm şi nu că rămânem cu mult în urmă. 

De aceea am scris acest text pentru că cei care fac teatru şi aduc în discuţie boala trebuie să o facă astfel încât corpul femeii să nu mai fie atacat, ci iubit, protejat, iar femeia diagnosticată să fie singura care să aleagă. Numai aşa putem să reacţionăm educat împotriva misoginismului.  

Publicat in LiterNet: https://agenda.liternet.ro/articol/23842/Catalina-Florescu/Despre-cancer-Anatomie-20-la-Undercloud-2019.html

PS: Şi ca absolut side note, trăind românitatea din afară, le pot zice franc alt adevăr compatrioţilor mei: resursele de empatie şi ajutoarele din străinătate sunt pe terminate pentru că au trecut 30 de ani (nu 30 de secunde!) de când a căzut comunismul. Nimănui din afară nu îi pasă că suntem proşti. De aceea, nu ne putem plânge. Putem să vedem ce e în jur, să citim, să fim în realitatea lui 2019. Gata cu văicăreala şi sindromul veşnicului neînţeles că nu ne bagă nimeni în seamă -- acest auto-intenţionat complex de inferioritate din care nu vrem să ieşim.