De ce avem ticuri şi ce soluţii terapeutice există

Rosul unghiilor este considerat un tic nervos

Ne roadem unghiile, ridicăm din sprâncene sau poate învârtim pe deget o şuviţă de păr la nesfârşit, fără să ne dăm seama că ticurile au pus stăpânire pe noi. Când vrem să le corectăm, ne simţim neputincioşi, fiindcă ele au ajuns să fie deja gesturi reflexe. Şi, totuşi, există soluţii.

În cazul oricărei persoane cu ticuri, indiferent de natura lor, s-a observat că acestea devin mai intense în perioadele de stres şi invers dacă persoana se relaxează. De aceea se şi numesc ticuri nervoase şi pot trăda o personalitate anxioasă sau nevrotică. În sprijinul ideii că ticurile sunt o formă de manifestare a nervozităţii vine şi constatarea că ele dispar complet în timpul somnului.

Conform opiniei specialiştilor, există trei tipuri de ticuri: motorii (implică mişcări ale corpului), verbale (se manifestă prin rostirea unor cuvinte sau a unor sunete) şi ticurile complexe (combină ticuri verbale cu mişcări ale corpului). Toate gesturile repetitive sau grimasele pe care o persoană le face „din senin" şi în mod repetat pot dispărea. Specialiştii spun că, în funcţie de cauze, ticurile pot fi atenuate şi, în unele situaţii, „vindecate".

Tratarea anxietăţii, un prim pas

Majoritatea persoanelor au ticuri sau au avut anumite perioade din viaţă în care s-au confruntat cu acest fenomen. De obicei, ticurile trec doar prin efortul celor afectaţi dacă aceştia devin conştienţi de existenţa lor şi îi deranjează. În unele cazuri, doar înlocuim un tic mai vechi cu unul mai nou. Acest lucru se întâmplă pentru că, de fapt, ticurile nu sunt inutile persoanei, aşa cum pot părea, ci o ajută în viaţa de zi cu zi. Mai exact, specialiştii spun că ele sunt un truc de care ne folosim pentru a diminua din disconfortul emoţional şi uneori chiar din disconfortul fizic resimţit în anumite situaţii.

Ticurile funcţionează ca un fel de „autohipnoză" şi le folosim pentru a evada dintr-o realitate inconfortabilă. Tocmai din acest motiv ele sunt mai evidente şi au o frecvenţă mai mare când persoana predispusă la ticuri trece printr-o perioadă mai dificilă din punct de vedere emoţional sau este mai stresată decât în mod obişnuit. Persoanele anxioase prezintă mai des decât celelalte diferite ticuri, iar tratarea anxietăţii reprezintă şi soluţia pentru eliminarea lor.

În tulburările neuropsihice, rămân toată viaţa

O tulburare neuropsihiatrică ce apare în copilărie, cu origine genetică, se manifestă printr-o multitudine de ticuri care afectează persoana de nenumărate ori în timpul zilei. Este vorba despre sindromul Tourette, care apare la o persoană din 100. Ticurile acestor persoane pot fi severe şi complexe, fiindcă pot combina sunetele cu mişcările corpului şi le afectează activităţile de zi cu zi.

Persoanele cu Tourette asociază ticurilor şi sindromul de deficit de atenţie, boli obsesiv-compulsive, anxietatea şi depresia. Deoarece cauza sindromului Tourette este genetică şi afecţiunea persistă toată viaţa, ticurile nu pot fi vindecate, dar pot fi atenuate. Terapia comportamentală şi psihoterapia, care ajută persoana să-şi înţeleagă boala, pot conduce la atenuarea ticurilor şi la controlarea acestora în majoritatea timpului. În astfel de cazuri este necesară medicaţia specifică, recomandată de neuropsihiatru.

În cazul copiilor, poate fi vorba despre autism

Copiii pot avea diferite ticuri, multe dintre ele învăţate şi transformate în reflexe, dar care dispar în timp. Astfel de ticuri sunt suptul degetului sau bătutul din palme atunci când micuţii se bucură. În alte cazuri, ticurile apar în copilărie din motive precum privarea afectivă, conflictele din familie sau de la şcoală, traume. De aceea, adultul poate să aibă acelaşi tic din copilărie sau poate să dezvolte o variantă a acestuia. Alteori, ticurile ascund probleme foarte grave, precum tulburările de dezvoltare din spectrul autist.

Copiii afectaţi de autismul infantil pot prezenta ticuri motorii diverse, unele dintre ele fiind chiar acte de autoagresivitate. Ticurile acestor copii pot consta în fluturatul mâinilor, în învârtirea în jurul propriului ax, joaca cu degetele sau în legănatul trunchiului înainte şi înapoi şi în rostirea aceloraşi sunete, în mod repetitiv. În cazul autismului sever, ticurile pot fi violente şi se pot îndrepta asupra propriei persoane sau asupra celor din jur. Analiza comportamentală aplicată (prescurtarea din limba engleză fiind „ABA")  modelează comportamentul copiilor prin monitorizarea strictă a ticurilor şi prin corectarea lor atunci când apar. Corecţia presupune oprirea comportamentului greşit de fiecare dată când acesta apare şi înlocuirea lui cu o altă acţiune (copilul este pus să facă ceva util în funcţie de context: să aducă o carte, să ridice o jucărie etc.).

Specialistul nostru

Iulia Stoian psiholog psihoterapeut

Cauzele apariţiei ticurilor la adulţi sunt stresul, lipsa somnului sau experienţele traumatice. Ticurile sunt legate de diferite tulburări de natură psihologică: anxietate, agorafobie, tendinţe obsesiv-compulsive. Unele sunt congenitale şi se transmit din generaţie în generaţie. Se întâmplă chiar ca unele infecţii virale să declanşeze ticuri.

De exemplu, unele infecţii streptococice au fost asociate cu dezvoltarea de comportamente obsesiv-compulsive şi de ticuri. Principalele tehnici ale terapiei cognitiv-comportamentale în lucrul cu ticurile sunt: automonitorizarea, învăţarea de tehnici de relaxare, prescrierea simptomului (repetarea comportamentului în mod conştient într-o perioadă de timp stabilită). Importantă este conştientizarea situaţiilor care le declanşează şi lucrul cu eventualele cauze ale ticurilor: anxietate, stres etc. În cazul copiilor cu autism, corecţia constă, în principal, în oprirea comportamentului de fiecare dată când apare şi în înlocuirea lui cu o altă acţiune.

Tratament

Metodele de relaxare şi psihoterapia sunt măsurile necesare în controlarea ticurilor.