De ce e important să facem testul pentru gripă. Cine are indicaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul de gripă bate la uşă, astfel că aceea care doresc să se imunizeze, este momentul să o facă. Dacă faceţi parte dintre categoriile vulnerabile şi vă temeţi de efectele secundare – minore să recunoaştem, comparativ cu beneficiile – ale unui vaccin antigripal, o soluţie este să apelaţi anterior la testele de gripă.

Testul pentru depistarea gripei arată dacă în organism există un virus gripal în faza de incubaţie, caz în care vaccinul antigripal nu mai trebuie făcut, potrivit dr. Ruxandra Robciuc, medic de familie în cadrul Bio-Medica International.

De asemenea, testele de gripă diferenţiază o simplă răceală de o gripă sau de o reacţie alergică, iar pe baza lor, medicul poate pune un diagnostic corect şi un tratament potrivit. Specialistul dă detalii despre indicaţiile testului de gripă, ce presupune şi în cât timp se pot obţine rezultatele.

Printre efectele secundare ale vaccinului antigripal se numără durerile de cap, febra, frisoanele, oboseala nejustificată, senzaţia de amorţeală şi furnicăturile resimţite la nivelul membrelor, inflamaţia vaselor de sânge. Acestea se manifestă cu atât mai mult în cazul celor care se vaccinează antigripal având deja virusul în organism, înainte ca boala să se fi manifestat, şi în sânge ajunge o doză suplimentară de virus.

Atenţie sporită în cazul celor cu alergii

Un test de gripă depistează un virus gripal prezent în corp în perioada de incubaţie, caz în care imunizarea trebuie amânată până când boala este tratată. „Chiar dacă nu există febră sau alte simptome specifice gripei, pacientul se asigură în urma efectuării testului de gripă că îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a face vaccinul antigripal, cu risc minim de efecte adverse. Nu este recomandată vaccinarea când există în corp un virus gripal care urmează să devină activ, mai ales în cazul persoanelor sensibile, care au alergii şi care reacţionează mai dur la orice vaccin sau injecţie. Testul de gripă efectuat în laboratorul nostru are chiar cu o tulpină în plus faţă de compoziţia vaccinul antigripal de anul acesta şi este o măsură de precauţie importantă înainte de a ne imuniza“, adaugă medicul (foto jos).

dr. ruxandra robciuc

Răceală, gripă sau alergie – simptome similare, tratament diferit

Având în vedere că sezonul rece a început, cel puţin teoretic, este important să facem diferenţa între o răceală banală şi o afecţiune respiratorie mult mai complicată, cum este gripa, pentru că fiecare necesită un altfel de tratament.

Răceala este o viroză însoţită de simptome precum nas înfundat, dureri de cap şi de gât, uneori şi cu pusee de febră, care însă nu durează timp îndelungat. Răceala trece cam într-o săptămână cu un tratament ţintit pe simptome, de obicei antiseptice locale şi soluţii pentru decongestionarea căilor nazale. În cazul răcelii, antibioticele sunt contraindicate. Acestea din urmă sunt eficiente doar în cazul infecţiilor bacteriene.

Gripa, în schimb, are manifestări mult mai puternice, cu cefalee, febră mare şi care nu scade fără pastile, vărsături, greaţă, o stare generală de rău şi lipsă de energie. Un episod de boală poate dura şi până la o lună. Gripa răspunde la tratament cu antivirale. Acestea ajută la amelioararea simptomelor, reduc durata bolii şi riscul de complicaţii, precum pneumonia şi infecţiile sinusurilor.

În anumite situaţii, simptomele care apar în răceală şi gripă, cum ar fi tusea şi strănutul, pot fi confundate cu cele provocate de reacţiile alergice. Când organismul intră în contact cu un alergen, sistemul imunitar poate avea reacţii anormale, exagerate. Alergia nu este contagioasă şi dispare dacă este înlăturat factorul care a dus la apariţia simptomelor, iar antihistaminicele ajută la reducerea reacţiei alergice şi a simptomelor afecţiunii.

Rezultatele se pot obţine în mai puţin de o oră

Testul de gripă este recomandat nu doar înainte de vaccinarea antigripală, ci şi în cazul în care s-au instalat deja simptome precum tuse, strănut, dureri de cap, de gât şi de spate, febră. Acestea sunt manifestări comune mai multor boli, însă în urma efecturării unui test de gripă, se diferenţiază tipul de afecţiune şi, pe baza rezultatelor, medicul pune un diagnostic şi prescrie un tratament corect. 

Testul de gripă este minim invaziv şi se poate efectua în orice anotimp, dar mai ales acum, cu ocazia sezonului gripei de toamnă-iarnă. Acesta identifică antigenele virusurilor gripale A (subtipurile A/H1N1; A/H3N2, A/H5N1), precum si cea mai frecventă formă de gripă şi totodată cea mai agresivă - tipul B. „Testele de gripă nu sunt analize de sânge, nu se înţeapă pacientul, ci se recoltează exudate nazale sau  faringiene, şi pot fi făcute la orice grupă de vârstă. Sunt recomandate în special persoanelor cu imunitate slăbită, cum sunt copiii şi vârstnicii, celor cu hepatite, diabeticilor şi celor cu alte probleme de sănătate mai grave. Rezultatele acestor teste sunt gata în aceeaşi zi, sau chiar în 30-40 minute de când ajunge proba la laborator, în caz de urgenţă“, conchide dr. Ruxandra Robciuc.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite