De ce apar stările de vertij

Infecţiile urechii, migrenele sau accidentele vasculare cerebrale pot sta la originea ameţelilor. Vertijul este fie o boală în sine, fie consecinţa altor afecţiuni, iar depistarea lor se face de către neurolog.

După câteva piruete, avem senzaţia că totul se învârteşte în jurul nostru. Ameţeala este de scurtă durată, pentru că aparatul vestibular din urechea internă, responsabil de menţinerea echilibrului, reacţionează rapid.

Pentru unele persoane însă, este suficientă o rotire a capului sau ridicarea din pat ca să resimtă această falsă senzaţie de mişcare. Vertijul, pentru că despre el este vorba, se poate manifesta şi prin dificultăţi de a sta în picioare şi de a merge sau prin senzaţia că podeaua se deplasează.

Unele persoane au impresia că nu pot menţine privirea în acelaşi punct pentru mai mult timp. În majoritatea cazurilor, aceste episoade, deşi supărătoare, sunt de scurtă durată, dar uneori pot dura şi 12 ore, epuizându-l pe cel afectat.

Episoade intense, de scurtă durată

Aceste probleme apar din motive diverse, care uneori nu pot fi corectate. Menţinerea echilibrului este asigurată de aparatul vestibular prin două formaţiuni. Pe de o parte, este vorba despre trei canale semicirculare, situate perpendicular unul pe altul, ce intră în acţiune la rotirea capului.

Pe de altă parte, este vorba despre organele otolitice, responsabile de echilibrul în repaus, la aplecarea capului şi la mişcarea lui pe orizontală, la stânga sau la dreapta. Organele otolitice conţin săruri de calciu care se deplasează în funcţie de mişcările pe care le facem.

Din motive necunoscute, sărurile de calciu ajung, uneori, în canalele semicirculare, mai ales atunci când stăm întinşi. De aceea, aceste structuri devin sensibile la schimbări de poziţie care, în mod normal, nu le-ar solicita, şi astfel apare senzaţia de ameţeală.

Mecanismul explică apariţia vertijului poziţional benign, o formă de vertij care se manifestă prin episoade scurte şi intense de ameţeală. Pentru a pune diagnosticul de boală, medicii neurologi folosesc manevre speciale, de provocare a vertijului. După aceste proceduri, ei vor vedea şi un semn exterior al acestei anomalii: mişcări oscilatorii, rapide ale ochilor în plan orizontal sau vertical, numite nistagmus.

Problemele circulatorii pot duce la ameţeli

Vertijul poate fi provocat şi de o infecţie virală sau de o inflamaţie a urechii interne, cazuri în care ameţeala este constantă şi se poate însoţi de tulburări de auz. Circulaţia sangvină deficitară la nivelul arterelor vestibulare, dar şi hipertensiunea şi hipotensiunea arterială pot duce la vertij.

În plus, hipertensiunea se manifestă şi prin senzaţia de pocnete în ureche. Mai rar, este consecinţa unui accident vascular cerebral sau a unei tumori benigne la nivelul urechii interne, numită neurinom. Acestea se diagnostichează cu ajutorul unei tomografii computerizate.

Vertijul poate să apară şi înaintea crizei migrenoase sau între episoadele de migrenă. Iar în boala Meniere, provocată de acumularea de lichid la nivelul urechii interne, episodul de vertij durează între 30 de minute şi 12 ore. Vertijul poate fi declanşat şi de stresul acut sau cronic. În aceste cazuri, testele neurologului nu pot declanşa ameţeala.

Medicamente sau manevre de repoziţionare

Unele persoane rămân toată viaţa cu vertij poziţional benign, fără ca acesta să le pună probleme speciale. Cu ajutorul unui fizioterapeut, ei pot învăţa anumite manevre de mişcare a capului, care fac aceste manifestări să dispară. De asemenea, trebuie să-şi ia precauţii pentru a evita pericolul de cădere sau de accidentare, mai ales dacă şofează.

Vertijurile cu cauze tratabile beneficiază, de la caz la caz, de antiinflamatoare sau de antibiotice şi de medicamente care să elimine greaţa.

Ştiai că...
...administrarea unor medicamente poate avea ca efect advers vertijul şi senzaţia de plutire.

Sfat
Aparatul vizual joacă un rol important în reajustarea echilibrului, de aceea, dacă ameţeşti, încearcă să fixezi ceva cu privirea.

SFATUL SPECIALISTULUI

Menţinerea echilibrului în condiţii fiziologice este un proces extrem de complex, care implică participarea structurilor senzoriale şi motorii atât din sistemul nervos periferic, cât şi din sistemul nervos central. Tulburările de echilibru nu sunt, deci, o boală, ci un simptom în cadrul a sute de afecţiuni. De aceea, şi tratamentul vizează în primul rând boala care le determină.

Afecţiunile sistemului vestibular nu fac excepţie de la această regulă, deşi sunt o categorie mai aparte. Ele joacă un rol important şi în patologia ORL, prin partea periferică a acestui sistem vestibular. Kinetoterapia poate fi un ajutor binevenit în multe situaţii, prin deprinderea unor mişcări care să atenueze aceste senzaţii, dar numai după stabilirea unui diagnostic exact. Ovidiu Băjenaru, medic neurolog, preşedintele Societăţii Române de Neurologie