De ce apar ameţelile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din când în când, organismul mai trage câte un semnal de alarmă, atrăgându-ne atenţia asupra unei probleme de sănătate. O astfel de atenţionare este ameţeala.

Cauzele ameţelilor sunt multiple: de la anemie la tumori craniene, de la hipertensiune, la afecţiuni psihice, spune medicul Călin Ciubotaru. Unele sunt banale, altele sunt rare. Unele sunt probleme minore, unele sunt serioase şi chiar îţi pot ameninţa viaţa. Mergi la doctor dacă stările de ameţeală se repetă des.

Afecţiuni ale urechii

Inflamarea  canalelor urechii interne poartă numele, în termeni medicali, de labirintită şi determină apariţia bruscă a ameţelilor, care pot fi suficient de grave pentru a cauza şi greaţă şi vărsături. Sunt mai multe cauze care provoacă labirintita, dar cea mai întâlnită este infecţia virală, care declanşează ameţeli însoţite, de cele mai multe ori, de pierderea auzului, dar, uneori, şi de dureri în gât sau simptome de răceală.

Starea de ameţeală poate fi  foarte intensă astfel că, s-ar putea să ai nevoie să te întinzi în pat. Este mai agresivă în primele 2-3 zile ale bolii. Dacă te întinzi în pat şi laşi capul într-o poziţie nemişcată, ameţeala şi greaţa s-ar putea ameliora.

De ajutor în acest caz sunt exerciţiile de echilibru (mişcări simple ale capului şi menţinerea echilibrului în poziţie verticală) sau exerciţiile speciale Brandt-Daroff (includ şederea pe marginea patului, aplecarea bruscă într-o parte şi menţinerea acestei poziţii pentru jumătate de oră până când dispare ameţeala,).

Află mai multe pe clicksanatate.ro

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite